Se pare ca dupa succesul fulminant pe care l-a avut J. K. Rowling cu al ei “Harry Potter”, am inceput sa fim asaltati de nenumarate carti de tip fantasy create special pentru tineri.

Din pacate, in marea lor majoritate sunt carti slabe si lipsite de originalitate. Cand am primit cadou “Scoala de vrajitorie”, am asezat-o frumos pe un raft al bibliotecii pana ce si-a asteptat randul spre a fi citita. O miscare gresita! De foarte putine ori mi se intampla sa nu ma mai opresc din citit decat la final. E. Rose Sabin stie cum sa tina si cel mai lenes cititor aproape de poveste!
Imagineaza-ti un Harry Potter in varianta feminina, de 16 ani, intr-o lume complet diferita.
Tria Tesserell, protagonista acestui roman, este fiica unui fermier. Inca de mica a descoperit ca este posesoarea unor puteri magice, ceva ce alti copii de varsta ei nu ar putea face. Tria a mostenit puterile magice de la mama sa, insa tatal sau a fortat-o sa si le ascunda fata de ceilalti sateni. Cu toate acestea, Tria este acceptata la Scoala Lesley Simonton pentru cei cu talente magice. Cu eforturi financiare, mama sa reuseste sa il induplece pe tatal Triei si o lasa sa isi descopere si sa isi imbunatateasca puterile miraculoase.

Insa, cand aceasta ajunge la Scoala de vrajitorie, Tria are de-a face cu o dezamagire: cladirea era darapanata, totul pare acoperit cu un strat gros de praf, mancarea de proasta calitate, iar conditiile de-a dreptul spartane. Tria va trebui sa isi imparta camera cu Lina Mueller, o fata imposibila si a carui putere era aceea de a se transforma in pantera.

Intrigarea cititorului se face inca din prima zi de cand soseste Tria, cand aceasta incalca o regula importanta, aceea de a tine timpul in loc, si spre deosebire de Harry Potter care este arareori pedepsit in astfel de situatii, ea trebuie sa gaseasca o modalitate de a recupera timpul, suparand-o astfel foarte tare pe directoarea scolii, Miryam Vedreaux, si pe ingrijitoarea acesteia, Veronica Crowell.

Cand Tria apuca sa se acomodeze, lucrurile incep sa se complice si desi are anumite divergente cu Lina, cele doua trebuie sa se reconcilieze pentru a-si aduna puterile in seara balului. Atunci, un cuplu de baieti: Oryon, un student in anul al doilea, si amicul sau, Kress, incanteaza o vraja a magiei negre si aduc din alte lumi spirite rele, femei frumos mascate, care erau de fapt demoni.

Acestea rapesc doi dintre cei mai buni prieteni pe care Tria reuseste sa si-i faca la Scoala de vrajitorie. Desi directoarea si ingrijitoarea se arata destul de incordate de situatie, acestea o atentioneaza pe Tria ca este singura persoana care reuseste sa-si salveze colegii.

Daca va reusi Tria sa invinga Raul cu ajutorul puterilor proaspat descoperite ramane sa vedeti voi, dar va pot asigura ca nu veti regreta citind o carte amuzanta, dar in aceeasi masura palpitanta si infricosatoare. Ceea ce diferentiaza aceasta carte de “Harry Potter” este ca Tria isi pune de nenumarate ori problema etica de utilizare a vrajilor pe care le foloseste, in comparatie cu personajul lui Rowling care, pentru a duce la bun sfarsit o lupta, incalca de foarte mute ori regulile.

Cartea trebuie citita cu grija, deoarece sunt multe personaje care par a fi prezentate si apoi lasate in suspensie, dar povestitoarea va reveni cu ele in volumele viitoare.

Popa Aura

[ratings]

Toti suntem mai devreme sau mai tarziu calatori prin desertul fremenilor. La fel ca un desert real, acesta te poate inghiti si transforma in praf, dar daca il strabati, nu vei mai fi copilul care a deschis o carte ce i se pare interesanta, ci omul complet, cu o noua viziune asupra vietii.

Toti intalnim viermii de nisip si sta in puterea noastra sa avem destula incredere si tarie de caracter pentru a nu ne lasa intimidati, pentru a ii incaleca si a traversa desertul, asa cum pentru a atinge “tineretea fara batranete” trebuie traversata “valea plangerii”.

Desertul sau “valea plangerii” este viata noastra, cateodata terifianta, cateodata extraordinar de frumoasa, cateodata periculoasa, cateodata materna. Daca suntem norocosi, gasim in ea “mirodenia”, ceea ce da sens traversarii desertului si infruntarii viermilor.

Deschizand cartea lui Frank Herbert, intram intr-o alta lume, pe care totusi nu ne este greu sa o privim dupa cateva pagini ca “a noastra”.  Actiunea de a citi trece in planul doi si este ca si cum am fi intr-un vis ce se desfasoara in fata ochilor nostri, dar un vis pe care nu il uiti dimineata, ci care va ramane cu tine toata viata, modelandu-ti intr-o masura mai mica sau mai mare personalitatea.

Nu putem sa nu ne identificam cu Paul Atreides, nevoit sa se maturizeze prematur, desi motivele noastre sunt mai lumesti. Eroul “dunelor” este azvarlit in acest drum initiatic datorita unor circumstante extreme, pentru a-si salva propria viata, dar si pentru a deveni vrednic de mostenirea tatalui sau, mostenire privita in primul rand ca o lume interioara.

La fel ca el, si noi avem persoane pe care le consideram modele, parinti sau cunoscuti, pentru a caror mostenire trebuie sa ne dovedim demni, dovada pe care avem timp sa o realizam parcurgand propriul nostru desert. Odata indeplinita aceasta saga, chiar daca “mirodenia” nu ne va albastrii ochii, ne va da calmul pacii interioare si a gasirii propriei identitati.

In concluzie, “Dune” este o carte care va produce o impresie puternica si pe care ti-o vei interioriza ca pe o parte din tine, indiferent la ce varsta ai citi-o.

Andra Stoicoci

[ratings]

Ed. Nemira
Colectia NemiraJunior

Dupa finalizarea lecturii, am descoperit ca aceasta carte, prin suspansul sau, poate fi citita la fel de bine atat de catre copii, carora le este dedicata, dar si de adulti.

Surprizele se tin lant, autorul nemaitinand sa ne plictiseasca prin introduceri siropoase, insa descrierile se fac riguros, la obiect si pe parcurs. Nu este de mirare ca a fost apreciata de 12 ori prin premii internationale!

Cartea prezinta doua planuri de naratiune ce se vor intersecta in repetate ori si are loc intr-un oras linistit din statul Florida.

Primul plan, cel al personajului principal, Roy Eberhardt, un baiat proaspat venit in Coconut Cove impreuna cu familia sa. Baiatul este suparat pentru ca tatal sau, de profesie agent federal, era nevoit sa se mute deseori, insa cel mai incomod era faptul ca au parasit tinuturile muntoase si fermecatoare ale statului Montana unde Roy descoperise frumoasa si diversificata natura.

Cu toate acestea, Roy trebuie sa faca fata altor probleme care apar la noua sa scoala, cea de integrare in comunitatea de elevi. In autobuzul scolii, inca din prima zi, are de-a face cu o matahala de baiat, Dana Matherson, care il si porecleste “vitelus” sau “Tex” din cauza locului dinspre care venea, dar reuseste sa isi faca un prieten in autobuz, Garrett, un elev mediocru si foarte popular in scoala Trace Middle. Ca a devenit sacul de box al unei matahale nu ii distrage atentia atat de puternic cat un lucru ciudat din afara autovehiculului: un baiat descult aproape de varsta lui alerga pe strada, fara rucsac sau carti la indemana.

Inca din a doua zi, isi propune sa afle de ce acel baiat alerga bezmetic fara incaltaminte pe strada, insa in zona in care il zarise descopera doar un santier in devenire. Enervat peste culme de Dana, Roy il loveste atat de tare, incat Dana ramane acasa pentru a se recupera, iar eroul nostru are interdictie de a folosi autobuzul scolii timp de doua saptamani. Roy se decide de a-i cere scuze Danei printr-o scrisoare, insa aceasta nu face altceva decat sa alimenteze ura deja creata a namilei.

Cel de-al doilea plan, se petrece pe santierul descoperit de Roy, unde trebuia sa se construiasca un nou restaurant si cel de-al 469-lea din lantul distribuitorilor de clatite “Mama Paula”. Seful santierului, Leroy Branitt, poreclit Curly, se vede in fata unui mister greu de rezolvat: cineva a scos toti tarusii de marcare a santierului.

Asadar, politia este chemata, iar ofiterul Delinko este trimis sa rezolve cazul. Astfel ca Delinko face de straja noaptea urmatoare, insa adoarme la volan si este trezit dimineata de catre seful santierului ce il anunta ca cineva tocmai i-a vopsit masina de patrulare cu vopsea neagra pe geamurile laterale si pe cel din spate. Acest fapt hazliu intra in ochii presei, iar ofiterul este pedespsit sa ramana la munca de birou, doar ca intrigat de caz si dorind sa isi stearga pata ce ii umbrea dosarul sau de a deveni la un moment dat detectiv, acesta incepe sa inspecteze satierul din cand in cand.

Ce se intampla mai apoi: daca Roy reuseste sa ii faca fata Danei cand acesta se intoarce la scoala plin de razbunare; daca Roy isi face alti prieteni; daca Roy descopera misterul ce il inconjoara pe baiatul fara adidasi; daca infractiunea de pe santier este rezolvata pana la urma de catre ofiterul Delinko, cum va fi inaugurat pana la urma restaurantul “Mamei Paula” si ce legatura are toata aceasta poveste cu titlul cartii, “Bufnita” ramane sa vedeti voi, insa ca cititoare a numeroase carti, aceasta as recomanda-o tuturor tinerilor adolescenti, foarte activi, care nu au stare sa citeasca o carte cap-coada, dar si parintilor nostalgici dupa o copilarie plina de nazdravanii aventuroase si pline de suspans.

Aura Popa

[ratings]

Trebuie sa recunosc ca in ceea ce priveste literatura horror sunt un mare fan al lui Stephen King, dar romanul lui James Herbert, „Sobolanii”, nu mi-a inselat asteptarile, fiind unul dintre cele mai bune in literatura de gen.

Romanul publicat pentru prima data in 1974, fiind si debutul autorului, prezinta o Londra a anilor ’70 invadata si terorizata de o specie mutanta de sobolani, mult mai mare si mai inteligenta, rezultata in urma radiatiilor nucleare. James Herbert trateaza una dintre cele mai mari temeri ale omenirii, sobolanii, punand-o intr-o lumina noua mai infricosatoare ca niciodata.

Desi nu are profunzimea romanelor lui Stephen King, „Sobolanii” este o poveste extraordinara, foarte bine scrisa. Actiunea romanului se desfasoara rapid, intens, autorul reusind sa ma tina captivat pe toata durata lecturii. Iar daca aici adaug si suspansul pe care James Herbert il creeaza, paginile volumului s-au intors parca de la sine. Foarte bine realizate sunt si scenele ce surprind atacurile sobolanilor, aproape vizuale, iar violenta si duritatea lor contribuie din plin la atmosfera cartii. Mi-au placut foarte mult scenele din metroul londonez, de la gradina zoologica sau de la cinematograf. De asemenea finalul romanului este foarte interesant, surprinzator.

Ca un punct slab, mai bine spus o inconvenienta decat un punct slab, personajul principal este caracterizat si dezvoltat la fel de mult cu alte personaje ce apar mult mai putin in poveste, ma refer la prima aparitie in roman, Henry Guilfoyle, la una dintre victimile din cimitir, Mary Kelly sau eroul din metrou, Henry Sutton.

De exemplu eroul principal beneficiaza doar de un nume, Harris, pe cand acestia au si nume si prenume, iar trecutul lor este tratat cu aceeasi atentie, cu toate ca celelalte personaje rezista doar pe parcursul catorva pagini. Dar, in ciuda acestui fapt, autorul creeaza un roman horror excelent, unul dintre cele mai bune din toate timpurile. Si in ciuda celor peste 30 de ani de la aparitie isi pastreaza actualitatea, indeplinind cu usurinta cerintele romanelor moderne. Poate doar daca ar fi fost publicat in zilele noastre volumul ar fi numarat mai mult de 200 de pagini.

Romanul „Sobolanii” mi-a oferit o lectura captivanta, foarte placuta si avand in vedere, ca face parte dintr-o trilogie, fiind urmat de romanele „Lair” (Vizuina) si „Domain” (Domeniu), astept cu nerabdare publicarea lor, poate chiar si a romanului grafic, „The City” (Orasul) ce continua trilogia.

Recomand cu caldura acest roman atat fanilor genului cat si celorlalti cititori, acordandu-i nota 8 din 10.

Mihai Adascalitei

[ratings]