Mulţi ani, după evenimentele din decembrie 1989, am auzit, am citit şi, mai ales am văzut la televizor tot felul de indivizi, unii chiar bine intenţionaţi, care afirmau că românii sunt un popor leneş. Din acest motiv, economia merge prost, pentru simplu motiv că românul nu este ca neamţul, să muncească conştiincios şi nici ca japonezul, să refuze să îşi ia concediul de odihnă de dragul  şi plăcerea muncii. Şi, sincer să fiu, chiar am crezut acest lucru câţiva ani, până am avut ocazia să ies în occident şi să văd că lucrurile nu stau chiar aşa. Şi ei, ca şi noi, încearcă prin toate metodele să fure cât mai multe zile lucrătoare într-o lună şi, culmea, chiar sistemul lor infailibil capitalist îi ajuta să realizeze acest lucru mult mai uşor ca la noi.

Când am văzut la Editura Nemira, titlul Ghidul leneşului, cu subtitlul Mic tratat pentru leneşi rafinaţi, scrisă de Tom Hodgkinson, mi-am spus, ca un bun român ce suferă de sindromul ”lenea la români” că aceasta este o carte foarte nimerită pentru a studia problema ştiinţific. Cartea nu este nici pe departe un simplu “studiu de caz” al lenei, cu exemple ştiinţifice şi mai ales medicale. Această carte este chiar un ghid al persoanelor leneşe care doresc să transforme comoditatea într-un stil de viată şi să ridice lenea la rang de virtute şi chiar artă.

Inainte de a continua prezentarea acestei cărti este bine să delimităm foarte clar noţiunea de lene de cea de puturoşenie, cele doua fiind diferite. Prima este o expresie a victoriei spiritului în fata muncii fizice, pe când cea de-a doua reprezintă o formă de legumizare a fizicului dar şi a spiritului uman.

Cartea este construită pe ideea că revoluţia industrială în cadrul societăţii umane este cea care ne-a transformat şi ne transformă în continuare în nişte maşini umane care muncesc cu unicul scop de a acumula cât mai multe bunuri materiale. Până la introducerea maşinilor în sistemul de producţie şi a ceasului ca reper al timpului, omenirea trăia şi muncea după un ritm mult mai natural şi mai firesc, care nu semăna aproape deloc cu ceea ce trăim noi în ziua de astăzi.

Multă vreme, lenea a fost apanajul nobililor, celor bogaţi şi al artiştilor. Statul nu a văzut niciodată cu ochi buni leneşii, nu pentru motivul că leneşii nu produceau taxe şi impozite la stat, cum s-ar crede la prima vedere, ei erau mult mai mult: suspecţii care stăteau în spatele tuturor comploturilor şi revoluţiilor, care nu erau deloc rare în secolele XVI şi XVII. În felul acesta, lenea a fost transformată dintr-o virtute a artiştilor într-un delict moral, condamnat de o societate în care dacă nu te mişti după ritmul ei de mecanism de ceas mecanic, devii paria.

Ca o culme a lenei, sau o frondă împotriva ceasului care îţi ticăie ritmul fizic al vieţii, indiferent de poftele sufletului, Tom Hodgkinson şi-a redactat cartea nu pe capitole, ci chiar pe orele zilei, ca pe un suprem afront împotriva muncii organizate. Pentru leneşul cu pretenţii, orice oră din zi sau noapte reprezintă un moment de lene creativă, cu condiţia să ştii să te organizezi puţin. Pentru că lenea rafinată nu este altceva decât o comoditate bine organizată.

Nicolae C. Ariton

[ratings]

Alegerea lui Hobson este un roman SF de factura filosofica, distins cu premiul Nebula in 1995 si nominalizat la premiul Hugo in 1996, recunoasterea oficiala reprezentand numai o mica parte din dovada valorii cartii.

Una din problemele tratate de romanul lui Robert J. Sawyer si probabil cea mai importanta, este cea a existentei si posibilitatii detectarii sufletului. Peter Hobson, personajul principal al cartii, este un savant specializat in ingineria biomedicala, el ajungand dupa mai multi ani de la absolvirea facultatii sa detina o firma proprie care produce echipamente medicale de precizie. Afacerea sa se dovedeste profitabila, iar Hobson se gandeste la noi inventii, cum ar fi un super electroencefalograf (superEEG), sau un asa-zis detector de suflete. Cu ajutorul unui superEEG, un fel de tomograf avansat, doctorul Hobson detecteaza in premiera, la moartea unei femei in varsta, Peggy Fennell, unda sufletului in timp ce paraseste corpul uman, dupa ce persoana respectiva a decedat.  Ca urmare a reusitei acestui experiment si a efectuarii unor teste suplimentare pe alte persoane aflate pe cale de moarte, dar si a unor teste pe animale muribunde, inventia lui Hobson este pusa in vanzare. In acelasi timp apare si o serie de framantari si intrebari de ordin psihologic si filosofic, urmarea constand in decizia lui Peter Hobson de a crea trei clone computerizate ale creierului sau, cu ajutorul unui prieten, Sarkar: Spirit, prima clona, simuleaza intr-un habitat artificial sufletul nemuritor al lui Hobson; Ambrotos, cea de-a doua simulare va reprezenta imortalitatea fizica; Control, cea de-a treia clona reprezinta un martor al experimentului, fiind varianta nemodificata a mintii lui Hobson, spre deosebire de celelalte doua, carora li s-au eliminat anumite conexiuni neurale, responsabile cu inhibitiile, temerile sau unele simturi. Scopul acestui experiment este cunoasterea caracteristicilor vietii de apoi si gasirea unor raspunsuri referitoare la viata de dincolo.

Pe parcursul romanului, au loc evenimente care influenteaza desfasurarea actiunii. Prima drama a lui Hobson este reprezentata de infidelitatea sotiei sale, Cathy, care il inseala pe doctor cu unul dintre colegii de serviciu. Pe de alta parte, clona Control se transforma intr-un soi de razbunator, o simulare ucigasa care planifica eliminarea celor care i-au ranit sentimentele sau care ii stau in cale adevaratului Peter Hobson. Astfel politia se va confrunta cu un criminal virtual ce trebuie adus in fata justitiei, iar pentru acest lucru va fi nevoie si de cooperarea totala a lui Hobson. Detectivul care se ocupa de cazul crimelor este Alexandria (sau Sandra, pe scurt) Philo. Sandra Philo va suferi si ea consecinte insemnate de pe urma acestui caz special, obtinand acordul lui Peter Hobson de a cauta indicii in mintea sa pentru capturarea si eliminarea versiunii ucigase a clonelor. Romanul Alegerea lui Hobson este caracterizat atat de elemente SF, cat si de interogari psihologice si, mai ales filosofice, precum unda sufletului, viata de dupa moarte, intrebarile survenite la aceste teme si altele.

Desi poate fi spus despre Alegerea lui Boson ca nu este un roman briliant, Sawyer combina totusi medicina, stiinta, filosofia, chiar psihologia intr-un mod care face povestea destul de captivanta pentru a nu crea cititorului regrete cu privire la alegerea lecturarii  acestei carti. Ca incheiere, pot spune ca intriga cartii, una ce tine de romanul SF si politist, alaturi de distinctiile primite de roman, fac din Alegerea lui Hobson o scriere care merita savurata, mai ales tinand cont de trasaturile filosofice atractive pentru cititorii de science-fiction.

Aceasta recenzie face parte din campania Fan SF

Alexandru Trandafir

[ratings]

Am citit Poarta abia la 30 de ani dupa prima publicare, insa ea a ajuns imediat in lista mea  de top 10 carti Science Fiction. Ce o separa de celelalte opere SF? Caracterele. Frederik Pohl este un foarte bun scriitor, care aminteste de Robert Silverberg, caracterizarile acestuia din urma fiind mai reusite, insa, capacitatea lui Pohl de a manipula cantitati mari de intriga la un nivel chirurgical este incredibila. Atat Pohl, cat si Silverberg creeaza lumi si caractere vii si credibile, amandoi dezvoltandu-si temele subtil, prin intriga si caracterizari mai degrabă decât prin dialoguri lungi si stufoase, ori prin alte mecanisme.

Poarta este un asteroid in sistemul nostru solar, care a fost transformat intr-o baza de operatiuni de catre o veche rasa extraterestra misterioasa, cunoscuta sub numele de Heechee. Extraterestrii au abandonat baza cu mult inainte ca omenirea sa fi inventat roata. Singurul lucru ramas pe Poarta sunt navele Heechee, care pot fi programate pentru calatorii interstelare. O imensa corporatie multinationala plateste prospectori pentru a parcurge anumite trasee la bordul acestor nave si a aduce inapoi orice fel de noi descoperiri. In ciuda asteptarilor mari, misiunile de prospectare inregistreaza rate mari de esec.

Primul personaj care ne este prezentat la inceputul cartii este Robinette Broadhead, un om bogat, care duce o viata de lux pe pamant si care se afla la marginea unei masive caderi depresive. Actiunea comuta intre povestea trecutului lui Broadhead, cum a ajuns pe Poarta si a dat marea lovitura si prezentul, sesiunile sale de terapie. Subiectul in sine este unul intrigant, atmosfera din Poarta spatiala amintind cumva de epoca “Gold Rush” din San Francisco al ani 1848-1855 San Francisco. Toata lumea participa ca sa dea lovitura in viata si sa intreprinda o calatorie riscanta dar cu benficii mari. Cititorul va simti admiratie pentru acesti oameni si se va intreba daca si el, intr-o situatie similara si-ar risca viata intr-o asemenea masura pentru o potentiala recompensa uriasa.

O problema stiintifica am fost contrariat ca in carte nu a fost explicat modul in care navele Heechee erau in stare sa calatoreasca cu viteze foarte mari, dar efectul de dilatare nu a fost observat. Erau capabile sa se deplaseze la viteza luminii si chiar mai repede, dar o luna petrecuta pe nava insemna o luna de timp care trecuse si pe Poarta, cand defapt, in realitate, o luna care trece pe nava ar insemna mai multi ani petrecuti pe Poarta. Poarta este considerat drept un roman clasic de Science Fiction.

Aceasta recenzie face parte din campania Fan SF

Caius Polgar

[ratings]

Replay este in mod sigur una dintre cele mai bune carti pe care am avut ocazia sa le citesc in ultima vreme. Mi-am procurat cartea la foarte scurt timp dupa ce am citit o recenzie de pe blog. Sa fiu sincer, nu am citit decat cateva fragmente ca sa nu-mi stric placerea lecturarii, dorind sa fiu surprins de fiecare pagina, dar a fost mai mult decat suficient pentru a-mi atrage atentia. Si am fost cu adevarat surprins. Pot numara pe degetele de la o mana cartile din a caror lectura pur si simplu nu ma puteam opri. Ei bine, Replay al lui Ken Grimwood este una din acele carti.

In mod socant, personajul principal, Jeff moare foarte devreme in evolutia naratiunii. Insa dupa cum se spune, fiecare sfarsit este un nou inceput. Jeff se trezeste in camera sa de camin din facultate, alaturi de fostul sau coleg. Initial totul i se pare o farsa, insa pana la sfarsitul zilei se vede nevoit sa recunoasca adevarul, si anume ca s-a intors, intr-un mod pe care nu este capabil sa le inteleaga, cu 25 de ani in trecut. Fiind la varsta de 18 ani, se afla in fata unor noi alegeri, noi experiente si trairi. Fiecare dintre noi si-a pus cel putin o data in viata intrebarea cum ar fi daca ar putea sa se intoarca in trecut si sa schimbe un eveniment, sau sa retraiasca o zi cu posibilitatea de a o schimba. Cat de mult s-ar schimba vietile noastre? Care ar fi oare repercursiunile unei astfel de intamplari? Si ar afecta ea doar viata noastra, sau si pe cea a persoanelor din jurul noastru, sau poate ar schimba realitatea intregii omeniri? Putini sunt cei care isi pun si acest tip de intrebari, ceea ce este, de altfel de inteles. Jeff face foarte repede schimbari majore in viata sa personala.

In urma unei curse de cai, pe care a pariat absolut tot ce avea de valoare – fiind, bineinteles sigur de rezultat – reuseste sa obtina o suma considerabila, de care se poate folosi mai departe pentru a ajunge sa obtina o adevarata avere. Intors cu 25 de ani in urma, in 1963, Jeff stie tot ceea ce se va petrece in urmatoarele 2 decenii si jumatate, de la firme cunoscute ce se infiinteaza, noi descoperiri si pana la asasinat prezidential. Incearca sa obtina tot ceea ce nu a avut in viata precedenta si considera initial ca o avere uriasa ii va putea oferi asta. Dezamagirile, insa se tin lant, ajunge sa-si imparta viata cu o femeie pe care nu o iubeste si care nu-l face fericit, iar unica sa bucurie devine fiica sa Gretchen. Incet, incet, se apropie de varsta la care a murit. In ultimele clipe din viata sa precendenta, simtise dureri puternice in piept, asa ca de data asta decide sa-si faca din timp analize, insa rezultatele sunt foarte bune. In urma unei plimbari pe proprietatea sa, moare singur, intins pe iarba.

In urmatoarea clipa, se trezeste in 1963, alaturi de iubita sa din facultate, reluand totul de la capat. Posibilitatile sunt aproape nelimitate, insa suntem nevoiti sa vedem si aspectele mai putin placute din aceasta experienta deosebita a lui Jeff. Placerea de a trai vine din dorinta de a explora necunoscutul. Ne formam in general o imagine despre viitor, iar aproape mereu, acel viitor ajunge sa fie total diferit de imaginea formata de noi. Insa ce ar insemna oare daca nu am putea sa ne formam acea imagine, deoarece nu poate exista un viitor? Ceea ce pentru unii poate parea o binecuvantare – sansa unor noi vieti, pline de posibilitati – ajunge sa fie pentru personajul principal un adevarat blestem. Apare dorinta de a schimba lucrurile la o scara mai larga, insa nu are cum sa estimeze consecintele actiunilor sale, iar rezultatele ajung sa fie catastrofale.

Finalul romanului este unul pe masura, iar singura dezamagire este ca a trebuit sa se termine.  L-am recomandat si altor persoane si, spre marea mea bucurie si-au exprimat intr-un mod similar entuziasmul  pe parcursul lecturarii. Replay este o carte care, in opinia mea trebuie incercata de orice cititor.

Aceasta recenzie face parte din campania Fan SF

Calin Adrian

[ratings]