Stephane Audeguy – Mic elogiu al blandetii
In July 08, 2009 in Eseu
‘Mic elogiu al blandetii’ (‘Petit eloge de la douceur’), de Stephane Audeguy, a aparut la editura Nemira in 2008, traducerea acestui eseu (ori tratat) asigurata de domnul Ion Doru Brana fiind, spun eu, suficient de bine realizata sau optimizata pentru redarea cat mai transparenta si adecvata a mesajului transmis de autor. Varianta originala din limba franceza a acestui ‘mic tratat pentru deliciul intelectualilor’, al carei titlu l-am mentionat anterior, a fost publicata la Editions Gallimard, Paris, in 2007.
Alte carti scrise de Stephane Audeguy si aparute la Nemira sunt ‘Teoria norilor’ (primul sau roman, pentru care i-au fost decernate mai multe premii, unul chiar din partea Academiei Franceze), ‘Fratele lui Rousseau’ (al doilea sau roman, distins cu alt premiu) si ‘In memoriam’ (o colectie de vorbe, maxime, panseuri sau citate [intelepte] referitoare la ideea de moarte).
Constructia interesanta folosita de Audeguy pentru un ‘mic elogiu al blandetii’ este asemanatoare cu cea a unui tratat sau eseu, dar imprumutand si elemente evidente specifice unui dictionar – cum ar fi prezentarea unor termeni, personalitati, notiuni etc. in ordine alfabetica (de la A la Z), ori explicatiile legate de respectivul pasaj sau ‘subcapitol’ -, trasatura comuna a combinatiei respective de genuri (tratat, eseu, dictionar) fiind raportarea la conceptul de ‘blandete’, din punctul de vedere propriu fiecarei teme sau ‘probleme’ analizate in cartea de fata.
Autorul ‘trateaza’, putem spune nu intr-o maniera exhaustiva, termenul de ‘blandete’ si sensurile ori intelesurile variate implicate, sau chiar legaturile acestuia cu variate domenii de activitate, de la arta (literatura, dansul, actoria etc.) pana la filosofie si divertisment (televiziunea, spectacolul sportiv etc.), dar si raporturile dintre ‘blandete’ si societate, conexiunile cu viata sentimentala si multe altele.
Prezint in continuare cateva pasaje memorabile si citate de retinut din eseul lui Stephane Audeguy:
” […]
Arta de a tacea
[…] ‘Arta de a tacea’ a abatelui Dinouart (1771). In ea citim, de pilda, urmatoarele: “[…] trebuie sa stim sa ne carmuim limba, sa folosim momentele potrivite pentru a o infrana, sau pentru a-i da o libertate moderata; sa urmam regulile pe care prudenta le prescrie in privinta asta; […] or, toate acestea presupun reflectii, inteligenta si cunoastere.” ”
[…]
” Blandetea unui vers francez
‘Anne in joaca dadu in mine cu zapada’. (Clement Marot) ”
[…]
” Cimitirul blandetii
In cimitirul blandetii intalnim: accort [amabil, afabil], […], beurreux [untos], doucereux [dulceag, mieros], […], souef [suav], suaveolence [suavitate, gingasie] si tomenteux [pufos]. […] ”
[…]
” Forma prezentei carti
Avantajul abecedarului este de a fi complet arbitrar. Prin asta el isi sustrage continutul de la seriozitatea unei logici univoce. Trebuia desigur ca o carte consacrata blandetii sa prezinte cateva curbe; si, cum spun mecanicii, un joc. ”
[…]
” Gali
” De la stramosii mei gali am mostenit ochii de un albastru-deschis, creierul stramt si neindemanarea in lupta”, scrie Rimbaud. Adauga de indata: “Sunt de rasa inferioara din vremuri imemoriale.” ”
[…]
” Jandarmi culcati
Porecla e nitel cruda, dar obiectul ma incanta: e vorba de acele praguri care se plaseaza pe strazile noastre, in apropierea scolilor, de exemplu, pentru ca automobilistul distrat, sau prea nerod ca sa respecte copiii, sa fie silit sa incetineasca; dar fara a se recurge la o represiune brutala. ”
[…]
” Nori
Norii sunt de necuprins cu mintea. Sunt incomensurabili. Se poate estima in chip rezonabil ca n-au existat doi la fel de la formarea atmosferei terestre. In acest sens, ei sunt o imagine perfecta a lumii. ”
[…]
” Optimism
“Blandetea e invincibila.” (Marcus Aurelius) ”
[…]
” Rousseau (Jean-Jacques)
Dupa cum zice Michel Serres, Jean-Jacques Rousseau a inaugurat domnia micutului: micuta mea fantana a lui Heron, micuta mea sotie etc. Dar el stie prea bine ca asta-i si maretia lui. ”
[…]
” Slabiciune
De la blandete la slabiciune, diferenta este evident disparitia fermitatii; nu e o chestiune de grad.”
[…]
” Tacere
Sa cautam compania fiintelor cu care ne putem permite sa nu vorbim, inclusiv pentru a conversa cu ele.”
[…]
” Trandafir
Paul Claudel: ‘nu spinii sunt cei care ma apara, zice Trandafirul, ci parfumul meu.’ ”
[…]
” Tutun
Singurul argument acceptabil contra consumului de tutun si al celui de stupefiante usoare este ca ne deterioreaza senzatiile. ”
[…]
” Viata, cugetarile, maximele si opiniile lui Michel Drucker
[…] Daca ramai prea mult timp in aceeasi disciplina, in acelasi domeniu, devii un simplu functionar… De-asta n-am ramas la sport. Ba chiar dimpotriva!
Un artist trebuie sa fie popular, altfel nu este artist. […]
Pretul succesului are multe fete. […]
Bineinteles, nu poti sa multumesti pe toata lumea. […]
(Michel Drucker, ‘Hors antenne’, Calmann-Levy, 1987) ”
Stephane Audeguy reuseste, prin cartea ‘Mic elogiu al blandetii’, sa edifice un ghid sau indrumar, macar partial, pentru o viata in care blandetea sa detina rolul principal, cititorul putand descoperi pe langa citatele enumerate de mine si alte pasaje la fel de interesante referitoare la notiunea de ‘blandete’. Prin titlul de fata oricine poate aprecia ca renumita colectie Bonton a editurii Nemira a castigat inca o scriere de inalta calitate, relaxanta si captivanta totodata, pe langa un autor caruia i s-au decernat numeroase premii in Franta, o alta mica dovada a valorii scrierilor.
Inchei recenzia cu un citat din ‘Introducerea la viata blanda’, relevanta pentru mesajul cartii: “Blandetea comanda un fel de gherila, cu ascunzatorile ei de arme, replierile, capcanele si aliantele ei. ‘In lupta dintre tine si lume, sa sprijini lumea’: datoram acest indemn unuia dintre geniile cele mai blande ale literaturii mondiale (n. tr. Franz Kafka). Sa incercam a nu fi cu totul nevrednici de acest indemn. ”
Oricum, recomandarea mea personala ar fi sa nu pierdeti sansa acestei lecturi odihnitoare, dar si sofisticata in acelasi timp :).
Alexandru Raul Trandafir
[ratings]
Gossip Girl. Cum imi place mie – Cecily Von Ziegesar
In July 08, 2009 in Junior
Vacanta de primăvara – dragostea e in aer. Sau e doar un amestec de Chanel no.5 si Gucci Rush? Hmm…E vreo diferenţă? Blair se muta cu Serena, redevenind cele mai bune prietene. Dar va rezista oare prietenia lor sau vor sfârşi prin a-si smulge una alteia parul de curând vopsit? Si vorbind de „curând”, in ultimul timp Nate se joaca de-a Nate-cel-Frumos cu noua sa iubita nebunatica, Georgie. Dar, cu siguranţă va primi mai mult decât se aşteaptă atunci când va ajunge in Sun Valley cu Georgie, Blair si Serena.
Înapoi in Manhattan, Jenny îşi petrece timpul cu misteriosul ei iubit, iar Dan îşi plânge de mila la Biroul de Critica Literara din New York. Si Vanessa, aşteaptă, aceea e Vanessa făcând cumpărăturile la Barney’s cu un tip intr-un tricou Lacoste? Copacii sunt înfloriţi, iar elita New York-ului este gata pentru o vacanta cu adevărat scandaloasa!
In acesta carte, Jenny devine un personaj destul de des întâlnit, inocenta ei fiind captivanta, ceea ce o face un personaj unic. Constantul miorlăit al lui Blair, deşi este amuzant, poate deveni enervant uneori; gelozia pe care Serena o simte fata de Blair si egoismul fata de fratele ei mai mare este total imatur. Nate pare sa-si fi pierdut ceva din personalitate din cauza faptului ca nu mai prizează, ceea ce mă face sa mă gândesc daca nu cumva e mai atrăgător când e drogat.
Iar Dan are o cu totul noua personalitate care te face sa nu-l placi – ceea ce e o surpriza, întrucât el a fost întotdeauna un personaj atrăgător. Prezentarea părinţilor hippie ai Vanessei este oarecum enervanta, iar Erik este un personaj cat se poate de blazat. Dar toţi se completează atât de bine, ca nu te poţi abţine de la a citi cartea din coperta-n coperta dintr-o răsuflare. „Gossip Girl” rămâne in continuare plăcerea vinovata perfecta!
Iubim “Gossip Girl”! Sunt destule bârfe, trădări si răutăţi pentru a asasina personajele întregii populaţii a Manhattan-ului. Dar totul este făcut deasupra unei încântătoare ceşti de latte slab in drăguţă cafenea din vecini. Aceste fete ar putea sa scrie reportajele lui Carrie din “Totul despre sex” in somn. (Elle Girl)
Bianca Mitrofan
[ratings]
Stephen King – Jocul lui Gerald
In July 08, 2009 in Suspans
Nu credeam ca Stephen King ma mai poate surprinde. Si apoi am citit Jocul lui Gerald.
Pentru un fan al autorului, aici s-ar putea incheia recenzia mea, si ar fi de ajuns.
Jocul lui Gerald este o carte ce exploateaza temerile umane cele mai elementare, pornind de la temerile moderne si oarecum de suprafata: o viata de singuratate in doi, atunci cand partenerul de viata este atat un om alaturi de care imparti binele si raul, dar care odata cu lasarea intunericul devine altceva, o fiinta aproape monstruoasa, cu dorinte si nevoi nenaturale, perverse, inspaimantatoare, si din cauza caruia, din dorinta de a implini aceste nevoi, celalalt traieste intr-o stare de permanenta anxietate, teama si nesiguranta. Asta nemaipunand la socoteala traumele si anxietatile personale, existente cateodata si inconstient in orice fiinta umana.
Chiar si pana aici, Stephen King creaza atmosfera stranie cu care ne-a obisnuit, insa adevarata poveste si adevarata groaza de abia acum incepe, odata cu disparitia factorului aparent al anxietatii, partenerul al carui joc pervers implica imobilizarea sotiei sale in pat, cu ajutorul unor catuse reale, din care eliberarea este aproape imposibila.
Roman profund psihologic, ne pune brusc in ipostaza in care privim prin ochii sotiei imobilizate, care urmareste neputincioasa si cu groaza extrema, ancestrala, spre cel care a imobilizat-o, sotul alaturi de care a trait o parte din viata, si care, suferind un atac de cord, moare sub ochii ei.
De aici porneste totul. Vedem prin ochii femeii, chinuita si de propriile traume ale trecutului, un sot mort, ai carui ochi nu vor sa se inchida, o casa goala si intunecata undeva unde nimeni nu ii va veni in ajutor, un caine infometat care se apropie din ce in ce mai lipsit de teama, nici o posibilitate de a se elibera, de a se hrani si de a bea apa, si, in cele din urma, o creatura ciudata in cel mai intunecat colt al camerei.
Andra Stoicoci
[ratings]
Stephen King – Ochii dragonului
In July 07, 2009 in Fantasy
In 1987 Stephen King si-a luat prin surprindere cititorii, oferindu-le o carte total atipica stilului prin care s-a consacrat. Ochii Dragonului este un roman fantasy care imbina cu succes elemetele definitorii ale acestui gen. Explicatia aparitiei acestei carti este una simpla, dar demna de admiratie: Steve, un familist convins, a dorit sa scrie un roman pe placul fiicei lui, Naomi, care la vremea respectiva nu era foarte incantata de cartile horror care il aveau ca autor pe tatal sau. Rezultatul acestui demers a incantat-o pe tanara Naomi King si – zic eu – ii va incanta si fani anonimi ai lui King sau al genului fantasy, indiferent de varsta.
Stilul povestirii este prietenos si degajat, iar naratorul, care nu-si dezvalui identitatea, se adreseaza adeseori direct cititorului si face presupuneri si aprecieri cu referile la alegerile si actiunile pe care le fac personajele. Personajele, la randul lor, au calitati si defecte si sunt mult mai „umane” decat cele cu care ne-au obisnuit basmele copilariei.
Actiunea are loc in regatul Delain, condus de regele Roland, care este departe de a fi un rege model. Isi iubeste poporul si ii vrea doar binele, dar ascutimea mintii sale nu e pe masura bunelor intentii. Poate din aceasta cauza il accepta ca sfatuitor pe misteriosul vrajitor Flagg, sosit in Delain in urma cu peste 40 de ani, dar care nu da decat foarte putine semne de imbatranire. Daca ati citit Apocalipsa, il veti recunoaste in acest pesonaj pe antagonistul de acolo, Randal Flagg. Totusi, dincolo de aliniamentul moral, prea multe asemanari nu am gasit intre cei doi. Regele are doi fii, cat se poate de diferiti unul de altul. Peter este ager la minte, curajos si extrovertit, in timp ce Thomas, asemenea lui Rolan, e timid, bolnavicios si nu prea exceleaza in niciun domeniu.
Intriga e destul de simpla: regele moare otravit, iar in urma unei inscenari puse la cale de vrajitor, mostenitorul de drept, Peter, este pe nedrept condamnat si intemnitat pe viata in varful celui mai inalt turn din regat. In locul lui, pe tron urca Thomas. Pus in fata acestei neasteptate si uriase responsabilitati, Thomas repeta greseala facuta de tatal sau si se lasa ghidat in toate deciziile de Flagg, a carui unica dorinta este sa aduca haosul in Delain. Taxele cresc peste masura, executiile celor care nu sunt de acord cu acest lucru devin un lucru la ordinea zilei si o mare parte din locuitorii care mai au un dram de curaj fug din cetate si se refugiaza in padurii, formand o miscare de rezistenta.
Bineinteles ca in acest timp, Peter nu sta cu mainile in san si pune la cale un plan de a evada din inchisoare, foarte migalos, care mi-a amintit de evadarea lui Andy Dufresne din filmul „The Shawshank Redemption” (adaptare dupa o alta carte a lui Stephen King). Desigur ca nu voi dezvalui cum incearca sa evadeze Peter; pentru asta va trebui sa cititi cartea. Dar as putea spune ca planul lui e… cusut cu ata alba… la propriu ;).
Cartea pastreaza un ritm alert pana la sfarsit, iar spre deosebire de basmele clasice, finalul nu este de tipul „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, ci unul mult mai realistic. Autorul lasa loc si de o posibila continuare, dar care din cate stiu eu pana in prezent nu s-a scris.
In final, un aspect pe care l-am apreciat a fost prezenta in paginile romanului a ilustratiilor semnate de David Palladini, exact asa cum au aparut ele in editia americana. Cred ca vorbesc in asentimentul multora daca spun ca mi-ar placea sa vad ilustratii originale si in alte carti pe care editura Nemira le traduce si publica.
Bogdan Vreja
[ratings]

