Cand am aflat de existenta acestei carti, primul lucru la care m-am gandit, destul de evident de altfel, a fost: ce poti scrie despre aceste creaturi astfel incat sa reusesti sa aduci cititorului o lectura interesanta? Andrzej Zaniewski a raspuns acestei intrebari intr-o maniera neasteptat de captivanta si placut surprinzatoare aducand cititorilor romanul Sobolanul.

Etichetat ca fiind sumbru, amoral, pornografic si violent, crud si transparent, este, pe langa toate acestea, romanul unei existente invizibile ochiului uman, in ale carui capitole regasesti adevarate drame si tragedii.

Constructia este simpla, usor monotona uneori, de o repetitivitate obsedanta alteori, in care personajul, blocat in acel univers subteran, este limitat la o reluare mecanica a acelorasi activitati in fiecare zi. Actiunea este scrisa circular, istoria sobolanului nostru incepand in subsolul unei brutarii, de unde, atras de frumusetea luminii din momentul in care ii este permis sa paraseasca cuibul matern, porneste in calatoria vietii sale. Si este corect spus astfel din moment ce lectura se bazeaza pe istorisirea sobolanului despre neintrerupta incercare de a-si gasi propriul loc in care sa se simta “acasa”. Exploreaza meleaguri necunoscute, isi supune viata unui amalgam de situatii periculoase, pentru a esua insa dramatic in scopul sau. Infrant, reuseste sa se intoarca in acelasi loc de unde plecase, pentru a-si intampina sfarsitul.

Pentru a pastra ritmul alert al desfasurarii evenimentelor si pentru a mentine cititorul in tensiune, Zaniewski alterneaza exprimarea intre adresarea la persoana intai si a doua, ceea ce da o nota halucinanta lecturarii romanului. In anumite momente devii chiar tu personajul si te bucuri de viziunea celui ce priveste totul de la nivelul pantofilor tai. Vazand lumea prin ochii sobolanului, te incearca sentimente de mila fata de protagonistul romanului, repulsie fata de mediul in care traieste si ura fata de cei care ii primejduiesc viata. Actiunea se desfasoara sub forma unei curse cu obstacole, totul e facut in goana pentru supravietuire, in care abia daca ai timp sa respiri.

Continuarea acestei recenzii este disponibila pe mixuldecultura. ro

Marturisesc ca, initial, am vrut sa comentez o alta carte scrisa de Stephen King, genul non-fiction, intitulata „On writing” in original (versiunea in limba romana se numeste Misterul regelui. Despre scris, tradusa de Mircea Pricajan si aparuta la Editura Nemira in 2007). Dorinta mea initiala s-a iscat, mai mult ca sigur, nu doar din placerea pe care mi-a provocat-o scriitura excelenta sau multitudinea de sfaturi utile continute in ea, ci si din asemanarea izbitoare dintre unele imprejurari si fapte traite de autor si cele experimentate de subsemnatul (si eu am o mama care provine dintr-o familie de noua frati si care a fost parasita de sot cand aveam doi ani, si eu am fost preocupat de timpuriu sa scriu si am primit o sumedenie de scrisori de refuz din partea editorilor pana cand, in sfarsit, am fost acceptat pentru publicare, si eu am editat cateva revistute pe vremea cand eram scolar etc.).

Totusi, ca sa nu par prea subiectiv si ingamfat, am optat ulterior sa-mi exprim opinia mai detaliata despre romanul aceluiasi rege (King!) al genului horror, intitulat „Cell” in original (Mobilul in limba romana). Personal, consider ca traducerea acestui roman SF este foarte reusita – ca de obicei, Mihai Dan Pavelescu demonstreaza ca este un profesionist desavarsit – insa tin sa fac o mica observatie: mie imi place mai mult varianta „Celular”; cred ca suna mai bine si era chiar mai apropiata de original).

Si acum ca am terminat cu introducerea si cu prezentarea partilor mai putin bune, sa trecem la cuprins si sa va povestesc de ce mi-a placut mie aceasta carte. Citeste mai mult »

Recunosc ca am luat aceasta carte mai mult datorita unei anumite afirmatii: “vedeta rock a colectiei Nautilus”. Si de asemenea trebuie sa recunosc ca ceea ce s-a spus este adevarat. Cartea scrisa de Neil Gaiman ilustreaza povestea lui Nobody Owens, un baietel orfan, crescut de stafii, intr-un cimitir vast de pe vârful unui deal. Deja v-am derutat, nu? Pai sa va explic.

Cand Bod era numai un bebelus, un criminal, un anume “individ numit Jack”, ce facea parte dintr-o straveche organizaţie cu scopuri nu tocmai curate, i-a ucis familia, dar el, ca prin minune, a reusit sa scape, ocrotit de fantome.

Actiunea se desfasoara pe aproape cincisprezece ani, cartea fiind un veritabil bildungsroman. Cu timpul, Bod invata secretele cimitirului si devine tot mai mult asemenea fantomelor: un copil ce umbla la granita dintre viata si moarte.

De-a lungul romanului, Bod traieste o gramada de aventuri, multe oferindu-i invaţaminte care ii dovedesc ca lumea de dincolo de granitele cimitirului este cel mai periculos loc posibil, mai ales pentru ca individul numit Jack nu a renuntat la misiunea sa, o misiune desfasurata pe parcursul a mii de ani… misterios, nu? Dar eu nu va spun mai multe, cititi si veti vedea! Citeste mai mult »

“Daca te-ai saturat de un fantasy-cliseu plin de elfi, care inunda librariile, trebuie sa citesti Ucenicul asasinului. Merita! ”. Acesta era mesajul de pe ultima coperta a noii mele carti, dar nu si motivul pentru care m-am hotarat sa o incep. Eu nu ma saturasem de romanele pline de elfi, indiferent cat de mult seamana unele cu altele, dar voiam o carte care sa “merite”, o carte noua si originala si, desi nu mi-am dat seama de la inceput, Ucenicul asasinului de Robin Hobb este exact o asemenea carte.

In primul rand, trebuie sa marturisesc ca titlul imi facuse o impresie gresita. Eu nu voiam o carte prea violenta, iar ideea ca personajul principal ar putea sa invete cum sa fie un bun asasin mi se parea chiar… barbar. Dar nu pot sa spun cat de mult m-am inselat atat cu privire la violenta protagonistului, cat si la uciderea in masa a unor oameni nevinovati.

Pe la inceputul romanului am intalnit doua expresii memorabile care se refera la primele amintiri: “Despre anii dinaintea lor nu stiu absolut nimic, de parca inainte nu era decat un gol”; “Uneori mi se par prea clare si ma intreb daca sunt cu adevarat ale mele. Imi amintesc ziua aceea eu insumi, sau o refac dupa zecile de istorisiri auzite? ” In clipa in care am citit aceste cuvinte mi-am dat seama ca romanul pe care il tineam in mana era mai mult decat o simpla poveste, era mult mai profund. Citeste mai mult »