Poate ca stiati, poate ca nu – Arthur C. Clarke este inventatorul coneptului de satelit geostationar. Si da, a trait o viata de vis in Sri Lanka, unde a trait mai bine de 50 de ani, pasionat fiind de scuba diving.

Insa inainte de toate Arthur C. Clarke ramane drept unul dintre cei mai mari autori de science fiction ai tuturor timpurilor. Asta nu doar pentru ideile sale indraznete, ci si pentru ca a reusit sa le expuna intr-un stil accesibil si incitant.

Cea mai cunoscuta carte a sa ramane 2001 – Odiseea spatiala. Si pe buna dreptate, pentru ca in acest volum clasic al sf-ului Clarke descrie nu numai o cursa fantastica intre o inteligenta artificiala (HAL) si o fiinta umana (Bowman), ci si cateva dintre temele fundamentale ale sf-ului.

Mai intai, este vorba despre inteligenta artificiala si perceptia ei asupra lumii. HAL 9000, primul dintre personajele principale, este mai mult decat un computer – este o fiinta care capata brusc constiinta si nevoia de a reusi intr-o cursa ciudata cu umanitatea. Poate cel mai cunoscut pasaj este cel care reda dialogul dintre computer si Bowman, care vrea sa intre in nava: Citeste mai mult »

In viitorul indepartat al planetei, oamenii vor fi atacati de o specie insectoida de extraterestii. Jocul lui Ender prezinta viata pe pamant dupa doua razboaie cu invadatorii, o lume care se pregateste sa lupte pentru existenta.

Anticipand urmatoarele conflicte, flota internationala face o scoala de comandanti, in care sa gaseasca si sa formeze oameni capabili sa continue aceasta lupta. Cei mai talentati copii, dintre care si Ender Wiggin, sunt luati de la o varsta foarte frageda si adusi in acest centru numit Scoala de Lupta. Acolo, profesorii ii familiarizau cu arta razboiului prin diverse jocuri dificile, iar aptitudinile de tactician ale lui Ender se remarca printr-un astfel de joc, in conditii de gravitatie zero.

Este o carte despre un razboi dus cu un adversar deosebit de puternic, care aproape reusise sa nimiceasca populatia planetei. Luptele se manifesta si in zona tehnologiilor avansate (control asupra gravitatiei, arme ofensive si defensive evoluate, facilitarea calatoriilor interstelare sau transmiterea informatiilor mai rapid decat viteza sunetului).

Marea parte a povestii se axeaza pe Scoala de Lupta, unde se faceau selectii in randul copiilor, iar cei care reuseau sa se adapteze continuau o scoala militara in adevaratul sens al cuvantului. Apoi, in functie de capacitati, erau impartiti in alte scoli, gen Scoala de Tactica. Citeste mai mult »

“L-am ucis pe Paris, gandi Hockenberry. Am ucis fiecare barbat, femeie, copil si zeu care a murit de cand i-am luat forma Athenei si l-am rapit pe Patrocle – pretinzand ca-l ucid – pentru a-l provoca pe Ahile in a ataca zeii. [..] Chiar mi-am pierdut mintile.” Asa incepe a doua jumatate a odiseei lui Dan Simmons, aceasta ciudata si nelinistitoare lectura revizionista.

Pentru cei care nu au citit prima parte – Ilion – mentionez ca aceasta si Olimp formeaza, ca si Hyperion si Caderea lui Hyperion ale aceluiasi Simmons, un intreg – o complexa si remarcabil de masiva (2500 pagini fata de cele 1700 pagini ale primei sale serii) cronica glorioasa a unui razboi necrutator. Cartea beneficiaza de o structura narativa  ametitoare formata din trei seturi de personaje.

Pe primul plan (Ilion) se afla armatele greci si troiene, alaturi de zeii eleni atotputernici, cat si scribii adusi inapoi din viitor pentru a mentine ordinea desfasurarii istoriei. Pe alt plan (Ardis Hall) avem post-oameni lenesi si lipsiti de inteligenta care traiesc pe un Pamant aflat 10.000 de ani in viitor. Ultimul plan (Conamara Chaos in Ilion, in partea asta Ilion) avem doi roboti constienti care obisnuiau sa-si piarda timpul disecand Shakespeare si Proust. Acestia s-au aliat cu armata de rockvecs a lui Mep Ahoo si armatele oamenilor si sunt pe punctul de-a incepe razboiul impotriva zeilor eleni, cu scopul clar de-a-l detrona pe Zeus si ai ucide copiii. Citeste mai mult »

Am citit Copiii Dunei in prima editie aparuta la Nemira , aflandu-ma sub imperiul socului numit Dune,  despre care constatasem cu stupoare ca este, intr-adevar, cea mai mare carte de fictiune scrisa vreodata si nu numai, fiind o nestemata a literaturii universale .

Ca un fapt divers, despre H.R. Giger inca nu aflasem mare lucru, decat ca  desenase  Alien-ul si…cam atat. (daca nu stiti de ce am adus vorba de Giger, uitati-va mai bine la coperta editiei actuale a cartii,  stilul sau e unic).

Copiii Dunei a fost o dovada in plus a geniului lui Frank Herbert, adusa acelora care se mai indoiau poate, dupa aparitia primelor doua:  Dune si Mantuitorul Dunei. Cartea reprezina atingerea maturitatii artistice a autorului, continuarea unei lumi cu decizii luate la scara gigantica, in care supraoamenii scriu istoria universului.

Romanul continua seria inceputa cu cele dinainte, la aceeasi inaltime ametitoare a standardului literar. Este, la fel ca si precedentele, un roman-fluviu, un roman care depaseste usor limitele SF-ului, o carte unde literatura, psihologia, filosofia, politica, aforismele converg intr-o mixtura fascinanta, o provocare de a redescoperi o lume atat de indepartata dar atat de actuala, un univers al paradoxurilor, o lume cu comploturi, tradari si asasinate, cu oameni evoluati dar cu defecte la fel de actuale, cu super high-tech si totusi cu organizari sociale tribale. Citeste mai mult »