La inceputul secolului 20, un studiu afirma ca intreaga populatie a lumii ar incapea pe insula Wight, daca ar sta in picioare,umar langa umar. Pe baza acestui calcul, John Brunner, care estima ca in anul 2010 (ce coincidenta) populatia va creste la 7 miliarde, aceasta nu ar mai incapea pe insula Wight, ci pe insula Zanzibar. De aici se trage titlul ciudat, inselator al romanului de fata (personal nu stiam asta inainte de a citi romanul, asa ca tot asteptam sa ajunga personajele pe insula Zanzibar).

Dupa cum se poate ghici, tema principala este suprapopularea. Brunner ne prezinta in mod magistral o lume distopica, o lume dominata de nepasare, de satisfacerea exclusiva a nevoilor imediate, o lume in care simti pe propria piele apasarea fiintelor din jurul tau (spre exemplu toti cetatenii,cu exceptia celor foarte bogati, sunt nevoiti sa imparta un apartament micut cu un necunoscut, din lipsa de spatiu). Insa asta ar fi doar o viziune minimalista asupra tematicii. Romanul abunda in metafore, in subtilitati, in idei terifiante prin logica lor (unele deja s-au adeverit in cei peste 40 de ani de la publicare, cum ar fi aparitia teroristilor care, adusi in pragul nebuniei de catre sistem, isi leaga 10 kg de explozibil pe piept si intra cu ei intr-o cladire publica), este o fresca extrem de detaliata a unei lumi viitoare spre care ne indreptam, destul de vertiginos as zice. Se vede pe tot parcursul cartii faptul ca este un sociolog innascut, cu o viziune extrem de pertinenta asupra directiilor catre care ne poarta tendintele sociale actuale. Citeste mai mult »

Nu-mi vine in minte un caz mai evident in care sa se potrivesca sintagma: “exista cel putin doua moduri de a spune o poveste” decat in cazul Odiseii Spatiale 2001. In cazul ei nu e vorba de un film dupa o carte sau de o carte dupa un film. Odiseea lui Clarke e cu mici diferente aceeasi poveste cu Odiseea lui Kubrick doar ca cei doi autori folosesc limbaje diferite de expresie. In vreme ce Arthur C. Clarke isi scria romanul de capatai, sf-istul lucra impreuna cu Stanley Kubrick la scenariul pentru filmul ce urma sa fie lansat in ’68, deci a fost un proces simultan de dezvoltare.

Insa daca Clarke alege calea directa de adresare a informatiei, oferindu-ne o lectura clara, usoara, explicativa a odiseii umanitatii, Kubrick recurge la tot bagajul de care dispune pentru a vorbi subconstientului, facand un film atat de plin de interpretari si de inovator incat a inspirat o generatie de realizatori de film si intr-un fel a “omorat” genul SF nelasand prea mult loc de originalitate. Ca unul care intotdeauna a privit filmul 2001: A Space Odissey nesigur de ce sa creada, cartea lui Arthur C. Clarke a jucat rolul unui rezumat detaliat si pentru asta sunt multumit ca am citit-o.

Odiseea incepe, asa cum se stie, in zorii umanitatii, cu vreo 3 milioane de ani in urma in Africa populata de oameni-maimuta. Episodul intalnirii stramosilor omului cu misteriosul monolit negru e mult mai detaliat in roman, cateva capitole bune fiind dedicate acestui moment hotarator in evolutia unor creaturi fricoase, dar curioase. Monolitul actioneaza ca o sonda primordiala, ceva lasat de o superinteligenta extraterestra pentru a testa si modela mintile creaturilor de pe Terra, sadind in ele primul germene al tehnologiei – unealta – asul din maneca paroaselor primate care le-a permis sa subjuge natura in milioanele de ani ce au urmat. Citeste mai mult »

Stephen King este cap de lista intre autorii nominalizati pentru prima pagina a primului numar al revistei Suspans.ro, ceea ce m-a facut sa ma gandesc ca nu doar pentru mine este unul dintre autorii care m-au facut sa trec de mai multe ori prin librarii in scopul achizitionarii cartilor semnate Stephen King ci si pentru toti aceia care la BookFest si-au asteptat randul pentru a pune mana pe cartile autorului. Am auzit ca La asfintit este o carte intersanta si anume povestiri in stilul caracteristic ce te face sa te uiti sub pat inainte de culcare, dar nu m-am multumit cu aprecierile celorlalti, asadar m-am apucat de citit.

Sunt povestiri in care terifiantul se impleteste cu umanul, iluzia cu realitatea, suferinta cu acalmia mantuirii, fiind un exercitiu reusit de dozaj, de distilare a materiei epice, o demonstratie a iscusintei lui Stephen King de-a fi – pe langa pictor de fresce ample – slefuitor de bijuterii miniaturale, dupa cum afirma articolul lui Mircea Pricajan din revista Suspans.ro.

Una dintre povestirile care mi-a atras atentia este cea de-a treia numita „Visul lui Harvey” aparuta prima data in iunie 2003 in The New Yorker. Autorul aminteste aici de alte opere ale sale precum binecunoscuta „Salem`s Lot” existenta la Editura Nemira. Janet priveste zona de piele ingrosata, intarita, moarta si galbena a degetelor mari ale picioarelor lui Harvey care ii amintesc ei de poezia „Imparatul Inghetatei” scrisa de Wallace Stevens. Aceasta povestire are caracteristici proeminente in alte opere ale lui Stephen King si anume „Salem`s Lot” si „Kingdon Hospital”. Janet foloseste o anumita fraza cand se refera la vecina ei de langa usa, spunand „viva ze bool”, fraza frecvent folosita de Norman Daniels in opera lui Stephen King „Rose Madder”. Norman Daniels este personajul detectiv de politie cel mai terifiant creat de Stephen King, fiind pentru lumea din afara un personaj respectat, casatorit cu iubita din liceu, dar prietenii il stiu cum el i-a facut viata un iad sotiei lui, doar ca viata domestica a ramas un secret, precum in unele cazuri din viata reala a indivizilor. Citeste mai mult »

Despre Tasha Alexander nu am stiut nimic inainte de a citi cartea, dar cautand am aflat ca e o scriitoare care a debutat in anul 2005 cu romanul And only to deceive. Am mai gasit, in engleza deocamdata, si alte carti scrise de ea (Elisabeth The golden age; A fatal waltz,Tears of peal) si cum in toate e vorba de aceeasi Lady Emily Ashton rezulta ca Sezonul otravit face parte dintr-o serie .

Cartea se prezinta singura ( pe coperta) astfel: mister si romantism in stralucitoarea epoca victoriana. Ce frumos ! mi-am zis, mi-e dor sa citesc o carte cu iz aristocratic, cu multe baluri, cu  toalete impresionante. ..cred ca mi-ar fi placut sa traiesc acele vremuri, dar sa revenim la carte.

Lady Emily Ashton, vaduva lui Philip, viconte de Ashton, soseste la Londra intr-un moment in care aristocratia engleza era ingrozita de un faimos hot, un hot mai special, care fura doar bijuterii sau orice obiect care a apartinut Mariei-Antoaneta. Emily Ashton e o vaduva nonconformista, careia ii place sa citeasca, ocupatie care nu e vazuta prea bine in societatea in care traieste. Ea va incerca sa elucideze misterul furturilor si crimelor. Ma gandeam ca lady Emily Ashton seamana cu Melania, dar lipseste pisica…

Peripetiile eroinei, aparitia lui Charles Berry, care se da drept mostenitor al tronului Frantei, scrisorile de dragoste (in greaca ) primite de Lady Emily Ashton fac din acest roman un mic deliciu. Astfel, cu greu mai poti lasa cartea din mana, caci trebuie sa afli neaparat si cat mai repede cine e hotul asta romantic . Citeste mai mult »