Al doilea volum din seria „Intoarcerea Acasa” – intitulat „Chemarea Pamantului” continua povestea lui Nafay si a celor cu care imparte acelasi sange, toti descendenti ai supravietuitorilor distrugerii Pamantului, in urma cu 40 de milioane de ani.

Daca in prima parte a seriei – “Amintirea Pamantului”, Super-Calculatorul insarcinat de primii colonisti sa supravegheze tanara societate umana de pe planeta Harmony, ia decizia de a reda omenirii amintirea Pământului şi cunoştinţele necesare pentru o întoarcere acasă, in “Chemarea Pamantului” nevoia revenirii pe planeta de origine a omenirii este „resimtita” ca o necesitate absoluta de catre Super-Calculator.

Acesta se deterioreaza incet, dar fara putinta de tagada, unul din semnalele pe care nu le mai poate ignora fiind tocmai faptul ca nu mai reuseste sa-si indeplineasca functia principala cu care l-au insarcinat primii colonisti: sa-i fereasca pe oameni de propriile impulsuri violente, de dorinta de a se lupta unii cu altii. De a repeta istoria sangeroasa a (distrugerii) oamenirii, cu alte cuvinte.

Si nu doar fiindca unul dintre urmasii oamenilor de pe Pamant, generalul rebel Vozmuzhalony Vozmozhno (alintat Moozh), isi croieste o armata capabila si dornica sa distruga cel mai important oras al planetei Harmony, Basilica – orasul care intruchipeaza tot ce are mai bun acesta planeta. Super-Calculatorul ajunge sa se indoiasca de „propria-i judecata” atunci cand pana si el se vede nevoit sa provoace uciderea unui om, chiar daca o considera unica modalitate prin care isi putea pune in aplicare planul de a-i calauzi pe „cei alesi” catre Pamant.

Insetat dupa calauzirea unei entitati superioare , dar incapabl sa ajunga la aceasta („Pastratorul Pamantului” , dupa cum il numeste Super-Calculatorul), gardianul planetei Harmony nu are alta cale decat sa-si puna toate sperantele in cei pe care, in 40 de milioane de ani, i-a invatat si i-a ghidat, i-a format si i-a protejat … in oameni!

„ Acum, la sfarsitul vietii mele, sunt ei pregatiti sa ma invete, sa ma ghideze, sa ma formeze si sa ma apere pe mine? Putin probabil.” Este premisa de la care porneste povestea aventurilor „celor alesi” – Nasay si rudele sale.
Caci, dincolo de cunostintele sale imense, Super-Calculatorul are intelepciunea sa tina cont de un lucru foarte important, invatat in urma intaractiunii indelungate cu oamenii: spre deosebire de orice inteligenta artificiala, indiferent cat de evoluata, acestia sunt capabili sa ia cele mai uluitoare decizii doar pe baza unor fragmente de date. Creierul lor le recombina in moduri stranii si pline de adevar. De aceea, Super-Calculatorul decide sa le transmita celor mai receptivi la influenta sa (nu intamplator persoanele pe care intentioneaza sa le si conduca spre Pamant) imagini din care acestia sa creeze vise. Povesti stranii si pline de forta, prin intermediul carora Super-Mintea spera sa gaseasca o cale prin care sa-i duca Acasa pe cei mai buni de pe planeta Harmony .

Povestea curge incitant, intre vis si realitate si pe mai multe planuri de actiune, urmarind transformarea personajelor principale, din oameni normali, cu trasaturile lor bune sau rele (la majoritatea mai mult rele decat bune), cu planurile lor meschine sau altruiste (exista, din fericire, si din acestea), in cei a caror semintie va repopula Pamantul.

Mai vreau sa adaug doar ca, desi „Chemarea Pamantului” are o importanta componenta religioasa (abia dupa ce am citit-o am aflat ca autorul a facut activitate de misionariat in Brazilia, timp de 2 ani de zile), cred ca o interpretare exclusiva din aceasta perspectiva ar saraci-o nejustificat.

Intr-adevar, cartea examineaza ce se intampla cu oamenii atunci cand inteleg ca divinitatea poate nu este omniscienta si ca, uneori, ea insasi are nevoie de ajutor, dar accentul principal cade pe oameni, pe dorintele lor, pe visele lor, pe Sperantele lor. Pe decizia de a alege sa creada intr-o lume mai buna si in capacitata lor de a o construi, impreuna.

Ramane de vazut daca visele se si pot transforma in realitate, in urmatoarele trei volume ale seriei!

Narcisa Stoica

Mai multe detalii despre aceasta carte puteti gasi pe pagina speciala dedicata in site-ul Nemira.ro

“Martor este oare cel care vorbeşte? Martor este în primul rând cel care a văzut“.

Jan Karski este martorul care a văzut atrocităţile însă nici după 35 de ani nu reuşeşte să povestească fără sa izbucneasca in plans.

Am fost, sunt şi voi fi atras de realitatea crudă şi tragică a celui de-al doilea război mondial. Subiectul evreilor măcelăriţi fizic şi psihic revine mereu şi încearcă să nu lase necunoscută povestea lor nici unei generaţii.
Mă întreb cine doreşte să citească în puţinul timp liber o carte udată în lacrimi, o carte despre oameni aduşi la stadiul de animale, degradaţi pe scara evoluţiei. Nu poţi să parcurgi această carte şi să nu te întrebi ce-ai fi făcut dacă erai acolo. Trebuie să ne simţim vinovaţi ca oameni de o istorie care ne aparţine şi nouă, o istorie care nu ne poate lăsa indiferenţi.

Fost curier al guvernului polonez în exil, Jan Karski este mesagerul a doi lideri evrei din ghetoul din Varşovia anului 1942. Mesajul este pentru Aliaţi şi este despre ce li se întâmplă evreilor şi cum Hitler e pe cale să extermine întregul popor evreu. Jan Karski ajunge să cunoască condiţiile grele din lagărele ruseşti şi apoi din cele germane. Descoperă că moartea se află la fiecare pas şi că nu are nimic excepţional în ea. De asemenea răul e la fiecare pas şi e fără motiv.

Martor cheie al evenimentelor, Jan Karski este până la urmă un om obişnuit căruia i-a fost dat să facă publică imaginea unui adevăr negat de foarte mulţi: Holocaustul.

Citind cartea ai impresia că acest Jan Karski este un personaj născut din condeiul unui romancier de succes. Însă totul este pur şi simplu real. Destinul i-a pregătit o viaţă palpitantă, cu intrarea lui în rezistenţa poloneză, călătoria în Franţa unde atmosfera era încă voioasă, revenirea în Polonia cu fonduri pentru Rezistenţă. Tot ceea ce se întâmplă în continuare pare a fi desprins dintr-o peliculă de spionaj: microfilme, spioni, interogatorii violente, evadări spectaculoase, identităţi multiple.

Jan Karski este invitat să vadă cu proprii săi ochi oroarea ghetoului din Varşovia şi înfiorătorul adevăr ce se ascunde dincolo de betonul şi de sârma ghimpată ce înconjoară lagărul de la Izbica Lubelska.

Închei cu sentimentul că această poveste nu trebuie să înceteze să fie spusă pentru ca, cel puţin de această dată, istoria să nu se mai repete.

“Eu, Jan Karski, născut în 1914 la Łódź, în Polonia, în cel mai nefericit oraş din cea mai nefericită ţară, o ţară respinsă, năpăstuită, nu uit, continui cu încăpăţânare să nu uit“.

Lecturaţi această poveste despre omul care a opus rezistenţă naziştilor şi a traversat întreaga Europă cu un mesaj pentru Aliaţi.

Autor a numeroase romane, Jaime Bayly denunta cu umor in Escrocul sentimental ipocrizia, falsa religiozitate si homofobia societatii peruane. Este considerat, totusi, de marii critici literali spanioli drept un reprezentant de marca al noii literature sud-americane.

“Escrocul sentimental” este povestea unui homosexual supraponderal scriitor ale carui romane nu le citeste nimeni si care se afla pe masa soldurilor in librarii. Isi castiga existenta mai mult din prezentarea unor emisiuni televizate, facand naveta intre diferite orase cu avionul. Fosta lui sotie, Sofia, sufera inca din cauza lui, probabil iubindu-l in tacere. Pe capul lui Jaime cad toate greutatile financiare, el avand de platit pentru cele doua fete ale lui orice i-ar cere. De asemenea, scoate bani din portofel si cand iubitul lui tanar face aluzie la faptul ca nu are o masina si trebuie sa suporte soferii extrem de vorbareti din taxi sau traficul supraaglomerat din mijloacele de transport in comun.

Jaime sufera, se bucura, iubeste si ironizeaza cele mai infocate fane ale lui care il ingroapa in cadouri si bomboane de ciocolata. Mereu iese basma curata deoarece nu-i pasa prea de nimeni si, oricum, i-ar fi prea lene sa-si puna mintea cu cineva. In momentul in care Jaime cauta sa-si obtina cetatenia nord-americana povestea se intrerupe brusc, continuand cu disparitia lui Martin, iubitul sau gay. Comicul de situatie continua pana la sfarsitul volumului, cititorii putandu-se amuza copios pe seama comportamentului eroului si ale frazelor pe care acesta le debiteaza.

Jaime se imbolnaveste, nu poate respira, tuseste mult si se afla in imposibilitate de miscare astfel ca ajunge pe mana medicilor. Avand un caracter dificil, Jaime nu tolereaza un tratament ambulatoriu asa ca fuge din spital cu prima ocazie. Intalneste niste salvamari care joaca fotbal si, simtind ca este in forma maxima, se antreneaza in joc si inscrie chiar si un gol, insa cade bolnav inca o data.

Continua certurile cu iubitul sau, Martin, care ii reproseaza acum o sumedenie de fapte si circumstante. Jaime isi cere iertare fiindca nu se simte capabil sa duca o lupta verbala cu cel pe care il iubeste. Intr-un tarziu, Martin isi da seama ca nu poate convietui cu Jaime, il suna si-i spune ca totul s-a sfarsit intre ei, in ciuda cererii lui Jaime de a-l ierta si de a se intoarce la el.

Singur, parasit de iubit, cu fiicele care ii vor doar banii, Jaime constata ca de fapt simte ca este de fapt un om de treaba cand nu scrie, dar un om rau cand isi compune romanele. Dar lui ii place de el asa cum este.

Volumul “Escrocul sentimental” este o oaza de intamplari ciudate din viata cotidiana a unui om care nu cauta iubire, ci cauta confort. Un volum plin de comicul de situatie si de caracter. Este o carte interesanta, autorul povestind intamplarile personale cu sinceritate. Merita citita, te binedispune!

Mai multe detalii despre aceasta carte gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Amanda Prantera, autoare nascuta si crescuta in Anglia, se stabileste in Italia si scrie noua romane, dintre care doua sunt deja publicate de catre Nemira.

In volumul “Dosarul Capri” citim mai multe mesaje electronice pe care personajul feminin le transmite prin internet unui barbat pe care nu il cunoaste dar care ii trimite pe baza unor facturi cartile pe care aceasta le cauta. Nu avem ocazia sa vedem raspunsul la scrisorile electronice pe care femeia le primeste, dar ne putem da seama aproximativ ceea ce ii transmite prin faptul ca Lola puncteaza intrebarile si ii raspunde pe rand la fiecare. Primele doua scrisori sunt formale, dar incepand cu cea de-a treia, se vede o apropiere intre cei doi corespondenti.

Lola, aflata pe insula Capri, din dorinta de a scrie o poveste despre locul care o fascineaza, cauta materiale prin care sa afle mai multe detalii despre acest loc. Corespondeaza prin e-mail cu domnul Sparks caruia ii cere sa-i faca rost de Exilatul din insula Capri si de alte materiale aparute prin anii `50-60` plus orice alte albume cu fotografii infatisand insula Capri din anii 1890-1920.

Dupa ce au schimbat cateva e-mail-uri, Lola si domnul Sparks Simon ajung sa se tutuiasca, povestindu-si deasemenea despre viata lor privata. Astfel Lola ii face de cunoscut infatisarea ei, operatia prin care i s-au scos ovarele si ii povesteste despre catelusa Mitzi. Intr-un puseu de prietenie, Lola ii dezvaluie lui Simon ca povestea pe care se gandeste sa o scrie despre Capri ar contine tente pedofilice deoarece Capri a fost candva Mecca turismului homosexual, si nu doar atat, dar perversiunea o fascineaza.

In cercetarile ei, descopera povestea unui baietel de zece ani, care si-ar fi gasit sfarsitul in zona vilei Fersen din apropierea casei unde locuieste acum. Intr-una din zile Lola viziteaza cimitirul pentru a cauta mormantul baiatului. Altadata cauta informatii la oamenii din imprejurimi, la scoala, la fosta profesoara. Gaseste tot mai multe informatii despre Tonino, spre exemplu ca nu era un elev stralucit la scoala, desenele lui neavand nimic din arta frumosului, avand probleme de sanatate, fiind un copil-problema uneori, alteori purtandu-se precum un adult. Poza cu chipul baiatului pe care Lola o vede in cimitir ii ramane intiparita in minte, dorind ulterior sa poata avea un baiat care sa ii semene, lucru care nu se va putea intampla niciodata deoarece ea este sterila.

Dupa diferite certuri cu Ferdinando, sotul Lolei, aceasta devine mai putin interesata de copilul Tonino si isi doreste o pauza. Totusi continua sa corespondeze cu Simon si sa afle noutati de la acesta.

Simon Sparks isi dezvaluie prin e-mail-uri viata amoroasa cu cele sapte sau opt partenere, certurile si abandonurile. Lolei nu-i pasa de acele probleme ale lui si ii povesteste despre frumoasa insula Capri si casa in care locuieste, confirmand lui Simon ca ar putea petrece si el un timp placut daca ar veni candva in vizita. Chiar ii propune sa se intalneasca.

Mai multe zile nu primeste nici un raspuns de la acesta, timp in care ea continua sa ii scrie despre problemele lui Nico, despre Mitzi, fiind disperata ca nu primeste nici un semn de la el.

Certurile intre Lola si Ferdinand continua cand acestia se intalnesc, Lola povestind in e-mail ca dupa o scurta confesiune pe care i-o face sotului ei, acesta isi schimba atitudinea si acum sunt fericiti. Invitatia pe care i-a facut-o lui Simon nu primeste inca raspuns, Lola promitand ca se ocupa ea de costul biletului, doar sa il rezerve si sa vina mai repede.

Amintirile Lolei prind contur odata ce Simon precizeaza unele aspecte legate de sotul acesteia. Lola, crede ca sotul ei are legatura cu moartea copilului de zece ani – Tonino. Dupa ce Matilda ii povesteste cum stau lucrurile de fapt, Lola se calmeaza iar mariajul dintre ea si Ferdinando incepe sa functioneze. Nu se simte stingherita sa afle ca sotul ei plateste cheltuielile de intretinere pentru fiul pe care il are cu o servitoare, simtind ca il va iubi pe Giovanni cu trecerea timpului.

Printr-un e-mail scurt, Lola isi ia ramas-bun de la vanzatorul de carti, ii multumeste pentru ca era mereu acolo pentru a o sustine si il informeaza ca va pleca in America de Sud impreuna cu sotul ei de care este profund indragostita, unde probabil se va stabili definitiv.

Un volum fermecator, desi alcatuit din mesajele pe care femeia le trimite unui barbat necunoscut, pe care nu l-a vazut niciodata, dar caruia i se confeseaza pana in cele mai intime aspecte ale vietii, gandurilor si framantarilor ei. Pur si simplu cartea te captiveaza, eu cel putin am citit-o in cateva ore. Cred ca ar trebui sa o cititi si voi, sa descoperiti de ceea ce e in stare o femeie, pentru a-i patrunde in gand, pentru a-i citi temerile, suferinta, indolielile si frica. Este o poveste de dragoste bazata pe suspiciuni, secrete si tainuiri ale unor fapte de mult petrecute din care ingredientul principal – o scorpie batrana – nu lipseste, aceasta dovedindu-se a fi de folos totusi, descalcind itele cand totul sta sa se prabuseasca.

Alexandrina

Mai multe detalii despre carte pot fi citite in pagina romanului de pe Nemira.ro.