Vorbitor in numele mortilor face parte din saga lui Ender, fiind una dintre cele mai remarcabile si mai emotionante carti pe care orice fan al SF-ului ar trebui sa o citeasca.
Orson Scott Card adauga noi si interesante rasturnari de situatie la viata lui Andrew Wiggin, lasand cititorul sa il descopere pe Ender si mai mult. O noua specie de extraterestri isi face aparitia, cu noi exotice moduri de viata care chiar merita cunoscute. Aceasta carte este continuarea de exceptie a extraordinarei carti Jocul lui Ender, pe care o recomand cu caldura; totusi “Vorbitor in numele mortilor” mi se pare un roman mai complex si necesita mai multa atentie decat “Jocul lui Ender”. Stiinta numita xenobiologie, combinata cu fenomenul inexplicabil al “Piggies” si ritualurile lor au facut cartea foarte misterioasa chiar pana la ultima pagina. Pentru mine, misterul acestei carti adauga citirii un plus de exaltare. “Speaker for the Dead” este o carte mai complexa, se adreseaza mai mult unui public matur, povestea ducandu-l pe Ender mai degraba intr-o calatorie spirituala si psihologica decat una fizica, asa cum se intampla in “Jocul lui Ender”.
Romanul exploreaza idei noi in domeniul religiei si descopera noi invelisuri ale naturii umane. Ender trebuie sa infranga consecintele distrugerii totale a rasei Gandacilor, la foarte multi ani dupa ce acestia au fost exterminati, pentru toate lumile el fiind in continuare Xenocidul, exceptie facand doar sora sa Valentine care il cunoaste cu adevarat si in ochii careia ramane un erou adevarat.
Cartea nu incepe cu Ender, ci cu descrierea planetei Lusitania, cand rasa umana intra iar in contact cu o noua rasa extraterestra, nu chiar asa de avansata, insa nu mai putin periculoasa. Doi oameni de stiinta care i-au studiat au fost omorati deja si, din nou, rasa umana este pusa in primejdie. Admit insa ca primele cincizeci de pagini sunt un pic mai lente, dar urmatoarele nu ar insemna nimic fara ele, si merita asteptarea. Odata ce actiunea se reia, povestea devine acaparatoare.
Cand descoperi ca Ender poate inca sa te surprinda cu faptul ca are 3000 de ani, chiar incepi sa apreciezi cartea la adevarata ei valoare. Mi-a placut cel mai mult istoria sa genetica, el avand doua laturi ale personalitatii – una de salvator al umanitatii si alta, sumbra, a fratelui sau Peter. De asemenea, in acest roman Lusos si toti cei de pe Planeta Lusitania il numesc “Diavolul”. Eu cred ca Ender este un salvator chiar daca isi dezvaluie doar jumatate din personalitate. Exploreaza dorinta si distorsionarea caracterului uman printr-o bogata, curioasa si captivanta poveste cu personaje complexe.
Mirajul acestui volum nu sta in intriga, ci in ideile care stau la baza volumului. Saga se incheie cu Xenocid, roman ce poate fi gasit de asemenea la Editura Nemira.
Ionut Comanescu
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
de ceva vreme ma tot intreb cu groaza care e media de varsta a celor care scriu pe aici. primul lucru care sare in ochi la cronici de genul asteia e cat de bine infipte au ramas in capul elevului cliseele pretentioase in exprimare si limbajul de lemn, invatate si promovate la orele de romana. de fapt ma ingrijoreaza tocmai faptul ca majoritatea cronicarilor de aici ar putea fi inca pe la varsta orelor de romana. scoala generala. Apreciez ca media de varsta e undeva pe la 15. Aspect pozitiv, in principiu, bine ca se mai si citeste. Insa…
Ar prinde foarte bine un ghid orientativ pe site pentru cei care fac cronici la romane SF intre doua comentarii la Fefeleaga si Fratii Jderi. Cateva idei utile:
1. fratilor, o cronica oficiala nu inseamna pretentiozitate gratuita. Cand iti vine in mod mecanic sa arunci cu cate o formula de exprimare prefabricata, pentru care probabil erai laudat la orele de romana, opreste-te si intreaba-te cat e de oportuna si daca chiar spune ceva. Solemnitatea nu inseamna limbaj de lemn.
2. incearca sa pui cartea despre care scrii intr-un context. Adica analizeaza cine?, de ce? si cand?. Acolo unde e relevant. Informeaza-te. Poate au existat niste circumstante pentru care autorul a scris intr-un anumit fel sau a tratat anumite probleme.
3. intreaba-te constant pe parcurs cat de relevant ar fi in ochii cititorului ceea ce vrei sa zici in fraza respectiva.
4. if all else fails, fa un exercitiu de imaginatie. inchipuie-ti cum ai vorbi despre carte unui prieten la o bere. si incearca sa scrii cronica in felul asta, apoi redacteaza.
5. reciteste atent. caci s-ar parea ca redactorii blogului nu o fac intotdeauna. am dat peste o gramada de typos si erori gramaticale.
Poate ar fi bine sa se faca un top al recenziilor sau sa se instituie un fel de premiu pentru cea mai reusita recenzie.Poate asa ar creste putin exigentele celor care scriu.
Exagerati, greselile probabil ca exista, si intr-adevar sunt recenzii mai bune si recenzii mai slabe, insa nu cred ca asta e ideea. Pana la urma e vorba de oameni care mai iau din cand in cand o carte in mana, ceea ce nu cred ca trebuie sa va spun cat de rar a devenit. Acum cateva saptamani, un doctorant de 28 de ani de la politehnica, care lucreza in cercetare imi spunea cum cartile sunt depasite, ca nu mai e ca pe vremea mamei lui, ca acum sunt psp-uri si xboxuri, cu jocuri care au povesti mai captivante…asta in timp ce eu stateam cu cartea in mana. Scopul recenziilor este ca sa atraga atentia cititorilor, nu e vorba de un concurs, cine e cel mai bun, ca sincer sa fiu, putin mi-ar pasa de asa ceva. In orice caz, fiecare are dreptul la parerea sa.
Spor la citit tuturor
La un moment dat ni se promisese mai multa exigenta din partea celor ce receptioneaza aceste recenzii…Nu inteleg de ce se accepta n recenzii pentru o singura carte.A aparut a III-a la Orasul BantuIT;e mai slaba decat a II-a care era oricum mai slaba decat prima…Inteleg dorinta de a castiga o carte dar totusi…
Adauga un comentariu