Orson Scott Card – Vorbitor in numele mortilor

“Vorbitor in numele mortilor” este cel de-al doilea roman din seria lui Ender, scrisa de Orson Scott Card, roman ce a vazut lumina tiparului pentru prima data in anul 1986.

In comparatie cu “Jocul lui Ender“, “Vorbitor…” este un roman cu o idee total opusa deoarece nu se mai ocupa de baiatul-geniu persecutat de ceilalti copii, ce ajunge sa salveze lumea producand xenocidul unei specii rationale, ci se ocupa de o tema mult mai des intalnita in romanele SF, si anume xenologia unor extraterestri antropomorfi si preconceptiile si fricile oamenilor cu privire la societatea acestora.

Din pacate, O.S. Card reia o tema pe care n-o stapanaeste la fel de bine ca Ursula K. LeGuin si nici la fel de original, precum Stainslaw Lem. Nu aduce nimic nou, insa aprofundeaza principiul oricaror xenologi si exploratori ai spatiului, care sunt impotriva contaminarii speciilor considerate inferioare, dand o noua intorsatura acestei idei ce nu mi se pare trasa de par, ci doar privita dintr-un alt punct de vedere.

Nu vreau sa ma intelegi gresit, cel de-al doilea roman din seria celor dedicate lui Ender nu este prost, dar nici nu straluceste precum “Jocul lui Ender”. Este un roman in care personajul principal pe care-l pierzi la finele “Jocului…” este o cu totul alta persoana. Matur, responsabil, constient de propriile probleme psihice, personajul se transforma din acea fiinta neinteleasa intr-un detectiv atent la detalii, cu un ajutor de nadejde si bani cu duiumul, avand autoritatea unei pseudoreligii create de el insusi.

Povestea pe scurt este cam asa: au trecut in jur de 3000 de ani de la distrugerea “gandacilor” si de la inceputul colonizarilor. In acest moment, Ender, strategul genial ce scapase lumea de pericolul “gandacilor”, este o pata neagra in istoria omenirii, deoarece dupa intalnirea cu matca (“Matca si Hegemonul”, Ender), ultima si prima dintre ele, facuse ca intreaga umanitate sa constate ca distrusese o intreaga specie de extraterestri constienti.

Ender avea insa doar vreo 37 de ani, deoarece scapase de imbatranirea normala prin intermediul zborurilor interplanetare. Isi uita numele devenind acum Vorbitor in numele mortilor, unul dintre cei multi pseudopreoti ce trebuiau sa vorbeasca despre cei morti cu seninatate, fara ascunzisuri. Doar sora lui, Val, ii stia adevarata identitate. Ea si Jane. Nu vreau sa-ti spun cine e Jane, pentru ca acest personaj este magnific si probabil prototipul unuia dintre cele mai indragite personaje din Star Trek.

De asemenea, omenirea descoperise pe o planeta denumita Lusitania, o alta rasa de extraterestri constienti, numita de mai toti “purcelusi” (“pequininos”, in termeni stiintifici), deoarece, ei bine, semanau cu niste purcelusi. La un moment dat, acestia il omoara pe singurul xenolog al coloniei catolice din motive necunoscute si astfel lucrurile incep sa se precipite. Vorbitorul, Ender, este chemat pentru a vorbi despre xenologul mort. De aici iese o harababura foarte interesanta si emotionanta pe alocuri, ce reuseste sa te acapareze.

Sunt sigur ca restul povestirii o vei descoperi singur si mai mult ca sigur c-o vei face deoarece dac-ai ajuns la aceasta carte trebuie sa fi citit “Jocul lui Ender”, iar acesta trebuie sa te fi captivat si sa te fi lasat dorind mai mult. Cartea de fata ar putea fi formata din bucati de hartie pe care sunt scrijelite litere anapoda, tot ai citi-o.

Se vede clar, pe de alta parte, ca la acest volum Orson Scott Card a primit ajutorul editorului sau deoarece finalul cartii pregateste un alt volum, in timp ce “Jocul lui Ender” nu cerea neaparat o continuare. Ca sa fac o comparatie, cred ca cel de-al doilea volum din “Lumea Fluviului” este la acelasi nivel cu “Vorbitor…”, pastrand diferentele de stil si idee dintre cele doua serii. Mai clar, as putea spune ca, in timp ce “Jocul lui Ender” este mai degraba filmul “Stargate”, “Vorbitor…” este primul sezon din serialul “Stargate SG-1″.

Anghelina Tiberiu

tezeu.wordpress.com 

[ratings]