Am aflat de existenta cartii Jocul lui Ender de Orson Scott Card de pe un site care o lauda prin prisma numeroaselor premii pe care le castigase, fapt care nu m-a impresionat. Parea doar o strategie de marketing menita sa creasca aproape fortat vanzarile unui roman nu foarte interesant. Nu ma pretind o persoana pasionata de science fiction (credeam totusi ca stiu majoritatea numelor cu rezonanta in acest gen literar), dar Orson Scott Card imi era necunoscut. Cateva minute de documentare pe internet mi-au dovedit ca ma inselasem si ca era momentul sa-mi largesc orizonturile literare.
Deci, este aceasta carte interesanta? Ei bine, NU. E de-a dreptul geniala! Actiunea are un ritm alert si te introduce in lumea ei de la primele pagini fara sa te mai lase sa evadezi… poate doar dupa ultima pagina…
“Jocul lui Ender” este de fapt povestea umanitatii care, dupa ce a respins cu dificultate doua atacuri ale unei rase insectoide, incearca sa gaseasca un lider militar perfect pentru a conduce flota planetei. Pentru a face posibila supravietuirea speciei umane, se recurge la inginerie genetica si la pregatirea celor mai inteligenti copii in cadrul Scolii de Lupta. Aici ajunge si Ender Wiggin, un baiat de doar 6 ani care se dovedeste a fi extrem de talentat, iar majoritatea cartii urmareste pregatirea lui.
Mai multe detalii despre roman ar putea distruge placerea lecturii pentru cei care nu l-au citit inca, insa trebuie sa mentionez ca dincolo de decorul futurist al naratiunii se ascund elementele psihologice ale unui bildungsroman, lucru evident si in urmatoarele romane din aceasta saga in care sunt expuse detaliat.
“Jocul lui Ender” este pur si simplu un clasic al literaturii SF. Pregatirea umanista a lui Orson Scott Card confera o abordare interesanta a genului care, combinata cu multiple teme subiacente, produce un roman accesibil chiar si celor neinteresati de science fiction. Intriga este simpla, dar temele sunt complexe: instrainarea si singuratatea, natura jocului si regulile lui, compasiunea si cruzimea, puterea si etica, implicatiile razboiului si schimbarile profunde pe care acesta le induce participantilor la “joc”.
In urmatoarele romane (Vorbitor in numele mortilor, Xenocid) autorul tinde mai degraba sa ne impuna aceste teme decat sa ne lase pe noi sa le descoperim, naratiunea semanand uneori cu o predica. Totusi, acest lucru nu se intampla in “Jocul lui Ender” unde talentul scriitorului ne ofera un roman foarte bine scris, inteligent si emotionant totodata.
Carmen Gliga
[ratings]
ca si celalt comentariu despre aceasta carte, lipsa unei culturi adecvate sf , si poate mai mult filologice si pedagogice saraceste oarecum continutul, care este totusi valoros prin prisma unei lecturi mai mult naive decat documentate.
Jocul lui Ender, precum si Umbra lui Ender, reprezinta mai mult decat orice un roman al copilariei, in care aceasta este reliefata prin toate absurditatile, spiritul competitional sau jocul crud pe care il reprezinta. desi nu aceasta este probabil intentia autorului, se poate trage totusi un semnal de alarma asupra modului in care primii ani ai vietii determina crearea fiintei mature in care toti devenim. cu traume si cu fericire, inconjurat de mizerie su dimpotriva, de sansa, tot ce traim in copilarie in acei “7 ani de acasa”, reprezinta premisele aflarii identitatii noastre ulterioare.
Valentine in jocul lui ender si sora carlotta in umbra lui ender, reprezinta tipologiile feminine mama/iubita care creeza sentimentul de afectiune inca din anii prunciei, sentiment ce se transforma la maturitate in iubire, sau daca nu macar in pretuire fata de persoanele de sex opus.
peter si ahile reprezinta un alt element competitional, pentru ca este atat adversarul, cat si figura oarecum paterna, care necesita depasirea valentelor acesteia, prin prisma imperfectiunii modelelor. personajele andrew sau bean sunt motivate doar in prezenta lor, si doar asa pot sa-si defineasca propria personalitate, independenta dar totusi legata de cea a tortionarilor lor.
vad ca ma intind de la un simplu comment la prea multe vorbe (desi despre aceasta carte pot vorbi ore intregi, si am facut-o, am recomandata-o persoanelor care reticente “ah, e un sf?”, mi-au inapoiat-o cu supriza placerii lecturarii nuvelei “si mai are o continuare? “). atat vreau sa spun. Jocul lui Ender are locul sau in literatura universala, si un loc fruntas, pentru ca poate sa aiba profunzimea dorita de fiecare ce o citeste, sau aparenta de frivolitate a altora, este o nuvela ce se muleaza pe trairile si pe experienta de viata a fiecaruia putand fi citita de oricine, cu placere, nu necesita un oarecare “bagaj” de cunostinte, ci doar simpla dorinta, din ce in ce mai rara, de lectura.
cumparati cartea, si imprumutati-o cat mai des, cumparati editia a II-a, daca prima a devenit atat de uzata , incat chiar dupa ce ati dat-o la cartonat, ea devine din ce in ce mai putin utilizabila, popularizati-o, poate deschideti pofta de lectura a unora, sau reusiti sa mai deschideti o fereastra in orizontul gandirilor altora, dati-o la citit, nu o tineti in biblioteca numai pentru voi.
Adauga un comentariu