Nu judeca niciodata o carte dupa coperta!

On March 01, 2012 in Carti

Desi nu este chiar pe gustul meu, m-am hotarat sa citesc romanul lui Julian Barnes – “Sentimentul unui sfarsit” la recomandarile insistente si pline de entuziasm ale unei bune prietene, cu gusturi impecabile in materie de carti, caruia i-a placut enorm si care isi dorea sa comenteze cartea cu cineva.

Stiindu-ma o indragostita incurabila de carti, a insistat zile in sir sa ii dau macar o sansa acestei carti, ridicand-o in slavi si incercand, din toate puterile ei, sa imi starneasca interesul. Desi aveam reticente, cartea a reusit sa ma surprinda placut si sa ma atraga intre paginile ei pline de mister si secrete, ranindu-mi egoul si incapatinarea mea care m-a facut sa o judec doar dupa coperta, si starnindu-mi tot mai mult curiozitatea.

Barnes s-a inspirat din romanul lui Proust, “In cautarea timpului pierdut”, dar fara nimic din scopul abstract al romanului, din umorul si ansamblul incredibil realizat de caractere.

Eroul lui Barnes se numeste Tony Webster si e o persoana cu o viata nesignifianta, plictisitoare, mata. Este un pensionar al clasei de mijloc londoneze, avand in jur de 60 de ani, o persoana care nu a facut nimic important in viata sa, nimic in afara ordinarului. A fost un student bun – desi nu a fost un lider, un star – in adolescenta. In afara grupului mic de prieteni din care facea parte, nu a avut o viata sociala foarte dezvoltata si in viata lui nu a reusit sa se strecoare nici macar romantismul. S-a casatorit pe la varsta de 20 de ani, a avut o fiica pe care o iubeste mult si a divortat pe la 40 de ani si inca este in termini amiabili cu fosta lui sotie.

Nici pe plan professional nu a excelat. Pentru a se consola, isi zice pentru sine : “Si asta este viata, nu-i asa? Cateva realizari si cateva dezamagiri. A fost interesanta pentru mine, desi nu ma plang si nici nu sunt uimit daca unii nu o considera asa”. Si, intr-adevar, este greu pentru cititor sa nu o gaseasca la fel de interesata.

Sau poate el nu a fost pe deplin constient de toate lucrurile din jurul lui. Intr-o zi, primeste un testament in care el era unul dintre beneficiari. Mama fostei lui iubite a decedat si i-a lasat 500 de lire. Avocatul care se ocupa de manipularea bunurilor l-a instiintat ca a mostenit si jurnalul lui Adrian, un coleg din generala care s-a sinucis la scurt timp dupa terminarea facultatii. Veronica a fost, pentru o perioada, iubita lui Adrian, dupa ce s-a despartit de Tony, dar asta nu explica cum a ajuns jurnalul in posesia mamei ei .Si nu explica nici de ce mama ei dorea ca Adrian sa il primeasca dupa ce va muri.

Barnes descopera adevarul incetul cu incetul. Si, cu aflarea lui, Tony afla de ce nu a mers relatia lui cu Veronica, de ce Adrian s-a sinucis si de ce familia Veronicai era asa de ciudata, de intriganta.

In paragraful cartii, Tony declara ca “ceea ce ai ajuns sa iti amintesti nu este mereu ceea ce tu ai vazut”. In finalul cartii nu isi va mai aminti experientele sale cu Adrian, Veronica si familia ei la fel cum le vazuse pana atunci. Tomy ajunge sa inteleaga ca viata nu este alcatuita doar din evenimente, ci si din contextul in care acele evenimente s-au petrecut, iar o perceptie diferita a unui context poate schimba complet modul in care cineva vede situatia.

Barnes isi construieste romanul cu o abilitate impresionanta. Creeaza un puzzle perfect si arunca la momentul potrivit cate o piesa, invitand cititorul sa o puna la locul sau, pentru a putea vedea imaginea de ansamblu. Iar unele piese sunt un mic puzzle ele insile, perfect compuse, ce se inchid intr-un roman spectaculos, plin de intorsaturi de situatie, ce reuseste sa te tina cu sufletul la gura pana la ultimele randuri.

Articol postat de: Botezatu Paula


Adauga un comentariu

RSS