Navele Pamantului, science fiction religios

Din cele cinci carti ale seriei “Intoarcerea acasa”, editura Nemira a publicat pana in acest moment primele trei: “Amintirea Pamantului”, Chemarea Pamantului” si… la timp pentru a putea fi oferita cadou de Dragobetele Science Fiction a aparut “Navele Pamantului”. Card si-a construit numele prin Ender insa prin aceasta noua serie incearca sa arunce o noua sageata-serie prin care isi doreste sa egaleze si sa depaseasca (poate) pe cea lansata din arc in anul 1985 cu care a intepat atat un premiu Nebula cat si unul Hugo.

Card ramane fidel temelor preferate, toate avandu-l in centru pe OM. Prin “Intoarcerea acasa” scriitorul abordeaza o latura mai putin exploatata la nivel de science fiction – apropierea de religie. “Lordul luminii” scris de Zelazny dar mai ales trilogia Pandorei, scrisa de Frank Herbert si Bill Ransom au unit si ei, intr-un mod flexibil trecutul si viitorul.

Pe planeta Harmony lucrurile incep sa se complice. Haosul incepe sa se intinda incet, pe masura ce inteligenta artificiala ce avea ca scop protejarea rasei umane (de ea insasi) pierde incet din putere. Basilica a cazut in mainile generalului Moozh si un mic grup de oameni porneste in cautarea navelor de pe Pamant.

Dintre acestia insa nu toti sunt incantati de questul la care trebuie sa fie partasi. Fratele se va ridica impotriva fratelui, fiul se va ridica impotriva tatalui. Cu fiecare pas facut personajele inainteaza atat in spatiu – apropiindu-se de telul final intr-o maniera sau alta – dar inainteaza si spre cititor – lasand usor sa le cada mastile.

Card reuseste sa disece spiritul uman si sa demonteze mecanismele ce stau in spatele actiunilor noastre vrand poate sa demonstreze ca indiferent cati ani vor trece peste noi, ca rasa, riscam sa jucam aceleasi jocuri mizere ancorate in ura, gelozie, egoism sau, din contra, putem sa iubim, sa fim buni si generosi. Majoritatea personajelor conturate de Card dar cu precadere cele ce se regasesc in “Navele Pamantului” cauta ceva. Cautarea este ceea ce, in ultima instanta, defineste personajul – atat prin finalitatea cautarii dar si prin modalitatea prin care ajung in acel punct.

Am incercat sa dezvalui cat mai putin din acest volum din cel putin doua motive. Daca ati citit deja “Amintirea Pamantului” si “Chemarea Pamantului” cu siguranta v-ati format o parere personala asupra actiunii si asupra personajelor asa ca stiti si singuri daca vreti sa cititi continuarea. Al doilea motiv e si el, oarecum, logic – imi e greu sa cred ca cineva ar prefera sa descopere intr-un paragraf al unei recenzii un element cheie al cartii. Eu una as fi cu siguranta dezamagita daca as sti dinainte cursul actiunii.

Va recomand intreaga serie dar mai ales “Navele Pamantului” ca punct de plecare pentru o introspectie interioara. Desertul ne poate inconjura adesea dar e mult mai grav daca ne umple pe dinauntru. Incercati sa nu cititi cartile lui Orson Scott Card ca pe niste carti obisnuite de SF. Nu veti descoperi in ele o cale de a ajunge la stele ci mai degraba o modalitate de a patrunde inauntrul propriilor noastre suflete.