Mă confrunt cu greutăţi de fiecare dată când vorbesc despre un roman poliţist, şi nu pentru motivul că ar fi dificil de rezumat, nu la asta bat, ci în cazul în care vreau să îl recomand cuiva şi nu doresc să-i spun pe un iz demisec “că este o carte bună” dar nici nu pot să-i ofer detaliile labirintului misterios; nu pot avea rolul Ariadnei, detalii la care un policier însumează totul. Adică şi în final, la ce sunt buni prietenii dacă nici măcar nu îţi salvează plăcerea de a savura surprizele dintr-o făptură de raft ce te monopolizează un timp?
O introducere este binevenită. Dar doar o introducere, atât am să promit pentru a oferi, nu vreau să trec pragul. Eroul lui Raymond Chandler, Philip Marlowe – un rival demn pe podium cu Sherlock Holmes – este angajat, în tăcere ca orice detectiv particular de domnul Kingsley cu slujba de a se interesa de soţia lui, Crystal, o cleptomană cu ocazia deselor celebrări ale lui Dyonisos şi cu dorinţă pentru alţi bărbaţi, dispărută de o lună cu posibilul amant, domnul Lavery la cabana soţilor din munţi.
De laudă este acest soţ Kingsley, deoarece doreşte doar să afle de ea dacă este în siguranţă, şi doar atât. Marlowe află multe despre un caz pentru care este angajat legat de o sinucidere a soţiei doctorului Almore. Am de gând să mă opresc cu următoarea cifră de persoane cu posibil contact cu moartea din Doamna din lac: patru; credeţi-mă sau, mai bine îndoiţi-vă până la cuvântul sfârşit. De remarcat este faptul că acţiunea are loc în timpul celul de-al Doilea Război Mondial, decor ales şi scos la iveală, aici răzbat modificările ivite şi aduse de conflagraţie: reciclarea pavajelor pentru cauciucuri, lumina oprită în porturi pentru camuflare, santinele la baraje – detalii ce oferă un aer de nesiguranţă şi o continuă aşteptare la ceva rău din partea cuiva rău. Mi-a rămas întipărit acest climat cu relevarea crimelor şi a furtunilor ce urmează.
După ce un amic a citit-o, ca recomadare de la mine, am avut un scurt dialog ce gravita în jurul gândului că autorii de romane poliţiste pot fi numiţi scriitori al ultimelor zece pagini, acolo se află întreg miocardul în tensiune arterială forte. În final cred că sunt de acord, deşi aceea tensiune e adusă de restul paginilor dozate atent, ca un farmicist ce măsoară atent prafurile medicamentelor pentru a oferi limita a ceea ce este benefic şi ce e dăunător. Exact procedează Raymond Chandler, este atent şi grijuliu să nu ne ofere prin carte un stop miocardic urmat de atacul cerebral, dar nici să nu ne plictisim, în mod letal.
Poftă la lectură!
Adauga un comentariu