Consider deseori necesitatea unei graniţe pentru cititor între autor şi opera lui. Dar în acest caz acest lucru ar fi daunător creuzetului timpului în care scriitorul a trăit şi impactul suferit de el, atât de voluminos ţi omnidirecţional al Secolului Luminilor, i-a oferit o imagine pitorescă a unui erudit cu o vastă cultură şi în special un fidel soţ dar şi un amant excelent al istoriei şi implicit a poveştilor. Pe Jan Potocki îl văd ca un călător ce a strabătut numeroase ţări şi era mereu atent la ce se vorbea pe traseul călătoriilor sale şi chiar dacă se inspira posibil din ele sau le orna atent cu pilde şi detalii, absolut toate poveştile formau pereţi şi secrete în acest roman labirint. Pentru că da, romanul e construit asemeni unui labirint cu o durată de 66 de zile, în care un personaj, Alfons van Worden, un căpitan al gardei volone este supus la diferite încercări pentru a afla dacă este curajos şi demn destinului ce i se oferă în forma a două frumuseţi.
„Manuscrisul găsit la Saragosa“ este într-adevăr o încercare pentru cititor, deoarece aproape fiecare personaj are o poveste de istorisit, la care din rândul ei personajele şi ele au de spus alte povestiri. Este extrem de confuz dar, bănuiesc, asta este şi efectul dorit, să nu mai ştii cine ascultă povestea şi cine o spune, după cum bine afirmă un personaj. Deci avem o poveste într-o poveste care e spusă de o poveste dintr-o altă poveste ce sevesc la o altă poveste şi mai veche sau mai nouă. În zilele romanului auzim destăinuiri şi ne întâlnim cu cavaleri, ţigani, prinţese, hoţi, haiduci, marchizi, savanţi, cabalişti, spadasini, curtezane, evrei, musulmani, creştini, cerşetori, călugări, filosofi, pelerini, bancheri în păduri, grote, castele ruinate, locuri bântuite de necurat, hanuri, corăbii, beciuri ale Inchiziţiei, saloane, fortăreţe. Personajele sunt diverse şi fiecare contribuie la o atmosferă cum puţine opere le oferă cititorilor, O Mie Şi Una De Nopţi sau Decameronul. Marea realizare şi inovaţie a acestui voluminos manuscris stă în complexitatea în care este spusă povestea, amestecul în acceaşi plan alături de alte povestiri şi faţă de operele amintite unde poţi alege ce să citeşti independent de restul cărţii, aici acest mod de a lectura este imposibil , cel puţin la prima lectură. Ar fi o soluţie să te ghidezi după cuprins şi să citeşti toată povestea starostelui ţiganilor separat de cea a Jidovului Rătăcitor, de exemplu, dar această manieră răpeşte din acele întreruperi ivite dintre povestiri. Recomand acest lucru doar când reveniţi din nou la povestirile preferate. În special m-au fermecat povestea lui Zoto, a tatălui dar şi a fiului pe drumul fărădelegilor pornite de primul din cauza iubirii lui faţă de soţie. Lumina în care privesc această carte este concurentă cu cea a criticilor care nici în această zi nu au oferit o definire unanim acceptată, astfel scriitura polonezului Jan Potocki este roman gotic, filosofic, erotic, de groază sau oriental, exotic. Este suma tuturor acestor definiri şi mult mai mult. Nu cred că aş putea oferi o descriere clară fără să ripisesc din misterul cărţii, dar am de gând să ofer fragmente şi citate ce să servească drept monstră, deşi şi acest gest vreau să fie privit ca un fel de trailer dar nu de film ci de carte, ştiu că este ciudat, dar fiind o carte ciudată să încerc:
„Puţini sunt oamenii care n-au avut măcar câteva zile fericite în viaţă, dar nu ştiu să fie cineva care să socotească fericirea în ani.
Răzbunarea, nu mai încape îndoială, trebuie să fie păcatul cel dintâi al nostru, al italienilor.
Mulţi oameni ajung să cunoască o lume întreagă, numai ţara lor nu.
-Pedant nesuferit, oare matematica nu te-a învăţat cum fac dragoste pe lumea asta creaturile lui Dumnezeu?
Nu există pe lume un om atât de sărac, încât să nu fie în stare să-l ajute pe aproapele său, după cum nu există unul atât de puternic, încât să nu aibă nevoie de ajutorul altora.
-Doamne, dacă eşti pe undeva, ai milă de sufletul meu, dacă-l am!
-Senor Avadaro, i-a zis el tatei, te ocupi de fabricarea unui lichid care a adus multe necazuri omenirii. Câte comploturi, trădări, capcane, cărţi rele n-au umplut lumea cu ajutorul cernelii, ca să nu mai povestesc de biletele de amor şi de alianţele împotriva fericirii şi onoarei soţilor!“.
Poftă la lectură.
Adauga un comentariu