Jocurile Foamei de Suzanne Collins-primul volum

On July 14, 2012 in Carti

Jocurile-FoameiSe spune că în situații critice, oamenii reacționează în mod neașteptat. Lupta pentru supraviețuire este un război continuu cu lumea și cu ceilalți, din care nu neaparat cel mai puternic învinge, ci cel care se adaptează cel mai bine și care reușete să se folosească de tot ce găsește. În Jocurile Foamei despre asta este vorba, despre supraviețuirea în timpul unor jocuri mortale, desfășurate an de an și la care participă 24 de copii. În viitor, în urma unui război mondial, lumea este aproape de distrugere și fosta America se grupează în 13 districte inițial, unul dintre ele este distrus și pentru a se ”sărbători” distrugerea celui de-al 13-lea, dar mai ales pentru că cei care conduc, Capitolul, vor să le readucă aminte celor rămași în 12 districte că nesupunerea se pedepsește, se organizează Jocurile Foamei. Astfel că, an de an, câte 2 copii din fiecare district, un băiat și o fată, sunt aruncați într-o arenă în care se ucid unii pe alții, iar învingătorul este răsplătit împreună cu familia și districtul din care face parte, primind o nouă casă, într-un district special amenajat, iar cei din district primesc mâncare.

În acest prim volum al trilogiei, Suzanne Collins țese intriga ce va avea un deznodământ neașteptat în volumul trei. Chiar dacă publicul țintă este format din adolescenți/tineri, această distopie poate fi citită de orice om, fiindcă este foarte bine scrisă, intriga te prinde, personajele sunt veridice (sunt sigur că adolescenta de 16 ani, Katniss Evergreen, va ajunge una dintre eroinele preferate ale literaturii) și ideea de arenă, de luptă pe viață și pe moarte, ideea că oamenii se uită la Tv, fac pariuri ca la un meci de fotbal, este intrigantă și prinde. Bineînțeles, ideea nu este extrem de originală, dacă stăm să ne gândim că Stephen King a scris două cărți despre concursuri în care oamenii mor și rămâne un singur câștigător- Fugarul și Marșul cel lung, amândouă apărute sub pseudonimul Richard Bachman, însă Suzzane Collins reușește să ducă povestea la un nou nivel și jocurile devin un pretext pentru multe alte povești.

Katniss se luptă atât cu moartea, în arenă, cât și cu pasiunea pentru doi băieți: Gale, cel cu care ea obișnuia să vâneze și care rămâne acasă și Peete, cel care intră cu ea în joc și cu care crează echipă. Într-un final lucrurile se îmbârligă și se crează premizele pentru următorul volum.

Scriitura este bună, descrierile au ceva cinematografic și pictural în ele, practic vezi în fața ochilor fiecare detaliu, mai ales când e vorba de prezentarea diferitelor mâncăruri sau când se prezintă un nou fel de îmbrăcăminte pe care protagoniștii îl poartă atât în studiourile de televiziune, în timpul interviurilor, cât și în arenă. Obsesia pentru hrană capătă valențe mistice, la fel cum setea de circ a celor ce privesc este atât de vulgară în cruzimea și totuși inocența ei, fiindcă o mare parte din privitori, cei din Capitoliu, sunt pur și simplu niște oameni fără identitate, superficiali, care nu pun importanță pe nimic, cu atât mai puțin pe viața unor tineri a căror moarte pare ceva extrem de natural.

Primul volum al seriei, Jocurile Foamei, este un preludiu pentru ceea ce urmează, cârligul care te prinde în mrejele poveștii și pot spune că printre sutele de cărți pentru tineri, dintre cele plasate într-un imaginar fantasy, aceasta este o carte care își atinge foarte bine scopul: acela de a crea o lume în care cititorul să poată pătrunde și în care, chiar dacă nu ar vrea să trăiască, se implică afectiv și poartă cu sine destinul personajelor.

Nu am văzut filmul care s-a făcut după acest prim volum, dar nici nu e nevoie, cartea oferă totul cititorului ce vrea să descopere o poveste care dezgolită de fantasy, poate fi până la urmă, povestea oricărui om care se luptă pentru o viață mai bună, într-o lume mai bună.

 

Articol postat de: vali c.


Adauga un comentariu

RSS