Recent, un bun prieten mi-a recomandat o serie de trei carti, care i-au placut foarte mult. Stiind ca sunt un fan al operelor science-fiction, seria „Jocurile Foamei” a fost intr-adevar una dintre cele mai reusite serii SF care le-am citit.
Inainte sa ajunga primul volum, am decis sa ma pun in tema, vizionand filmul cu acelasi titlu. Din pacate ecranizarea nu are acelasi dar, de a te face sa te uiti citind, specific acestor opere. Despre ce e vorba in mare? Despre un viitor post-apocaliptic in care, pe fostul teritoriu al Americii de Nord, acum numit Panem, un tiran din cel mai mare oras care a supravietuit a subjugat supravietuitorii, apoi, ca acestia sa nu se razvrateasca, a autorizat organizarea in fiecare an a unor jocuri, similare cu luptele de gladiatori, numite „Jocurile foamei”. Din cele 12 districte, un baiat si o fata ( da, adolescenti, nu adulti ) erau alesi anual sa participe la acest macel, unul singur fiind incoronat invingator.
Bun, pana acum avem trei lucruri tipice: viitor post-apocaliptic, tiranul cel rau si lupta pentru supravietuire dusa de personajul principal. Nimic nou pe frontul de vest. Modul in care este scrisa opera este ceea ce te face intr-adevar sa nu poti pune cartea jos. Accentul pus exclusiv pe conflictul interior (bine, sunt si conflicte exterioare, dar nu reprezinta un aspect esential al operei ) al personajului principal, pe inabilitatea ei (da, personajul principal este o „ea”) de a se adapta conditiilor mereu schimbatoare si de a improziva o solutie in ultimul moment pentru a sta in viata (imi amintesc cu drag momentele in care credeam ca personajul principal va muri, singurul contra-argument care il gaseam fiind existenta unui alt volum ), descrierile frapante, care evidentiaza cu succes saracia si mizeria in care traiesc oamenii din acea vreme sub tiranul „mult iubit”, nu foarte diferite de ce vedem la televizor, dar mai realiste, mai verosimile datorita stilului unic in care sunt prezentate, intorsaturile de situatie in care un plan bine gandit se transforma in haos, povestea de iubire care evolueaza din ceva superficial intr-o adevarata idila, toate aceste lucruri recomanda cartea iubitorilor acestui gen de opere, care sunt dispusi sa-i dea o sansa, sa treaca peste aparenta de carte proasta scrisa in doua zile, plina de clisee si lucruri care au mai fost intalnite in zeci de alte opere inainte ca Panem-ul sa existe.
In concluzie, de la inceputurile modeste si neimpresionante la finalul grandios si mai mult ca sigur imprevizibil datorita unei ultime intorsaturi de situatie, aceasta trilogie este ceva ce iubitorii genului SF nu ar trebui sa rateze. O recomand cu caldura oricui este interesat, caci garantez ca nu veti regreta.
Adauga un comentariu