Daca ati ajuns aici, adica la cel de-al patrulea volum din serie, inseamna ca sunteti prinsi fara putere de scapare in Universul Dune, la fel ca si mine.
Nimic din ce ati citit pana acum nu va poate pregati pentru ceea ce se intampla in acest volum, pentru climaxul dominatiei Atreides pe planeta Dune!
Suntem la o distanta de 3.500 de ani de momentul in care Paul Atreides, Muad`Dib, Mantuitorul Fremenilor, a devenit Imparat. Acum, cel care domneste peste tot Universul este Leto, fiul lui. Domneste de 3.000 ani fara niciun semn ca moartea s-ar apropia de el sau macar ca ar imbatrani. Si asta datorita modificarii la care s-a supus, singura posibilitatea de a merge pe Cararea de Aur – uniunea trupului sau cu cel al pastravilor de nisip.
Modificarea fizica este aproape groteasca, Leto ajungand sa semene cu o versiune mai mica a viermilor de nisip. Fata, bratele si mainile i-au ramas intacte dar picioarele i s-au atrofiat, devenind inutile, creierul i s-a difuzat treptat in restul corpului, transformandu-se intr-o serie de noduri de-a lungul formei sale, pielea i-a devenit aproape impenetrabila, permitandu-i sa supravietuiasca chiar și unui atentat cu lasere. A capatat insa sensibilitatea viermilor la apa si nu se mai poate deplasa decat cu ajutorul unui dispozitiv ixian. Descoperind pagina cu pagina toate aceste transformari ajungi sa intelegi acum de ce Muad`Dib a fugit de aceasta Poteca de Aur.
Leto a consolidat o stare de pace de-a lungul imperiului sau multigalactic, atat prin controlul strict al rezervelor uriase, dar in acelasi timp limitate, de mirodenie, cat și prin puterea militara a armatei sale de Pastravarese.
Practic, vechiul Imperiu nu mai exista, la fel ca Landsraad-ul, doar cateva dintre Marile Case reusind sa supravietuiasca. Bene Gesserit și Ghilda Spatiala au rezistat, desi ambele au fost obligate sa se adapteze controlului total al lui Leto asupra melanjului si prestiintei sale deosebite, in timp ce CHOAM-ul a fost redus la o umbra a gloriei de altadata.
Pacea fortata adusa de Leto, controlul total, au generat o stare de stagnare in galaxie. O serie de ghola din celulele lui Duncan Idaho, sunt create in cuvele Tleilaxu la cererea lui Leto. Plictiseala si singuratatea ajung sa il copleseasca din cauza vietii sale nesfarsite, a prestiintei aproape absolute, a pierderii vulnerabilitatii care ii interzice intimitatea fizica precum si trecerea perioadelor lungi de timp. Si totusi dragostea apare chiar si in acest desert. Apare nevazuta chiar si de catre cel care capacitatea de a vedea totul, iar faptul ea nu i-a aparut in niciuna dintre viziunile sale prestiente il fac pe Leto sa isi dea seama ca e o capcana. Dar este acesta un motiv indeajuns de puternic pentru a-l opri pe Imparatul – Zeu?! Sa-l opreasca pe cel care afirma: “Neprevazut? Cine vorbeste de neprevazut? Haosul n-are nimic de-a face cu neprevazutul. Dimpotriva, atributele sale sunt perfect previzibile. Printre altele, de pilda, doboara ordinea la centru si sporeste fortele la extremitati”.
Noutatea acestui volum este adusa de modul in care Frank Herbert l-a conceput. Manuscrisul intial a fost scris la persoana I, autorul facand notite in dreptul pasajelor care trebuiau revizuite mai tarziu si transformate la persoana a III-a. Astfel incat romanul abunda de citate si de fragmente povestite la persoana I, lasandu-ti strania senzatie ca este scris de Leto.
Astept cu nerabdare aparitia urmatorului volum, Ereticii Dunei, pentru continuarea calatoriei in minunatul Univers al Dunei!
Lectura placuta!
Adauga un comentariu