Suferința naște inspirație, iar războiul este suferință. Într-o lume în care prietenia este singura scăpare din ceea ce pare a fi sfârșitul unei epoci, Georgina Harding hotărăște să dea cititorilor o lume conturată sincer, în jurul unei prietenii ce face echilibristică la limita platonismului. Propunând o viziune în relativ nouă în ceea ce privește protagonistul, trebuie neapărat remarcată ușurința cu care autoarea navighează perspectiva dificilă din care este nevoită să scrie. Rezultatul este unul original, reușit din toate punctele de vedere și, peste toate, autentic.
Unul din motivele pentru care romanul a fost publicat și în România se datorează plasării acțiunii în spațiul mioritic al unei țări măturate de interesele marilor puteri din cel de-al doilea Război Mondial și în pragul comunismului ce avea să-i marcheze următoarele decenii. Întrebarea care se pune în continuare este, în mod natural: „de ce a ales o scriitoare britanică să-și plaseze personajele tocmai în Iași, România?”. Asemenea întrebări marchează complexul național de inferioritate a românilor. Iar românii cu simpatii naționaliste nu trebuie să ridice jigniți dintr-o sprânceană, pentru că acest complex există. Întotdeauna s-a considerat că nu ni s-a acordat creditul pe care îl merităm la nivel european și mondial și asta se reflectă atât în atitudinea românilor față de străini, cât și invers.
Plasarea în România nu este o întâmplare. Georgina Harding nu încearcă decât sincronizarea protagonistului în context și cadru. Vorbim aici de Augustin, un personaj bolnav, găsit în debutul romanului pe treptele unui spital, incapabil să vorbească sau să îi audă pe ceilalți vorbind. Lumea lui este întunecată de liniște, iar imaginația și talentul artistic sunt ultimele sale posesii. Își găsește ușor locul într-o Românie gri și lipsită de aspirații, incapabilă să comunice și uitată de cei mai puternici.
Cititorul este aruncat dintr-o lume în alta, captiv între două lumi diametral opuse. Una este mohorâtă, etichetată cu gri și injectată de suferință. Cealaltă aduce vag cu viziunea britanică asupra frumuseților unei țări puțin cunoscute. Idealizată de amintiri frumoase, perfecționate inconștient odată cu trecerea timpului – când tot ce rămâne e tot ceea ce îți dorești să fi fost – vila din Poiana se asemenea conacelor specifice părții rurale ale Regatului Unit. Acolo au fost puse bazele unei prietenii care are menirea și puterea de a transcende timpul și spațiul și de a aduce fărâma de fericire de care protagonistul are atâta nevoie.
E o carte serioasă, bine scrisă și inovativă numeroase puncte de vedere, iar singurul sfat ce poate fi dat înainte de începerea ei este de a porni prin ea fără vreo preconcepție. Părerile, chiar dacă în marea majoritate pozitive, pot varia când un anume nivel de așteptare nu este atins. Lectură plăcută!
Unul din motivele pentru care romanul a fost publicat și în România se datorează plasării acțiunii în spațiul mioritic al unei țări măturate de interesele marilor puteri din cel de-al doilea Război Mondial și în pragul comunismului ce avea să-i marcheze următoarele decenii. Întrebarea care se pune în continuare este, în mod natural: „de ce a ales o scriitoare britanică să-și plaseze personajele tocmai în Iași, România?”. Asemenea întrebări marchează complexul național de inferioritate a românilor. Iar românii cu simpatii naționaliste nu trebuie să ridice jigniți dintr-o sprânceană, pentru că acest complex există. Întotdeauna s-a considerat că nu ni s-a acordat creditul pe care îl merităm la nivel european și mondial și asta se reflectă atât în atitudinea românilor față de străini, cât și invers.
Plasarea în România nu este o întâmplare. Georgina Harding nu încearcă decât sincronizarea protagonistului în context și cadru. Vorbim aici de Augustin, un personaj bolnav, găsit în debutul romanului pe treptele unui spital, incapabil să vorbească sau să îi audă pe ceilalți vorbind. Lumea lui este întunecată de liniște, iar imaginația și talentul artistic sunt ultimele sale posesii. Își găsește ușor locul într-o Românie gri și lipsită de aspirații, incapabilă să comunice și uitată de cei mai puternici.
Cititorul este aruncat dintr-o lume în alta, captiv între două lumi diametral opuse. Una este mohorâtă, etichetată cu gri și injectată de suferință. Cealaltă aduce vag cu viziunea britanică asupra frumuseților unei țări puțin cunoscute. Idealizată de amintiri frumoase, perfecționate inconștient odată cu trecerea timpului – când tot ce rămâne e tot ceea ce îți dorești să fi fost – vila din Poiana se asemenea conacelor specifice părții rurale ale Regatului Unit. Acolo au fost puse bazele unei prietenii care are menirea și puterea de a transcende timpul și spațiul și de a aduce fărâma de fericire de care protagonistul are atâta nevoie.
E o carte serioasă, bine scrisă și inovativă numeroase puncte de vedere, iar singurul sfat ce poate fi dat înainte de începerea ei este de a porni prin ea fără vreo preconcepție. Părerile, chiar dacă în marea majoritate pozitive, pot varia când un anume nivel de așteptare nu este atins. Lectură plăcută!
Adauga un comentariu