Cineva care poate nascoci o asemenea varietate de povesti, centrate in jurul conspiratiei, deceptiei si o suspiciune fundamentala a puterii si a celor care o detin, cu siguranta ar fi o alegere perfecta pentru a scrie scenariile diferitelor filme SF.
Exista3 Philip K. Dick in aceasta colectie: uimitorul, ale carui povestiri prezinta rasturnari de situatii uluitoare si extrapolarea geniala a banalului; pietonul, in care energia pur si simplu nu este prezenta, iar defectele autorului sunt mai mult evidente; si pur si simplu ciudatul.
Dick ne uimeste in “Raport Minoritar”, unde Anderton este seful departamentului de precrime, o unitate de politie care foloseste mutanti care au abilitatea de a vedea in viitor, pentru a descoperi criminalii inainte ca acestia sa poata comita crimele. Atunci cand Anderton afla ca el insusi urmeaza sa ucida pe cineva, trebuie sa fie o conspiratie, corect ? Ce altceva ar putea insemna? Dintr-o data apar multe personaje in joc. Witner, noul comisar adjunct care doreste sa ii i-a locul lui Anderton; sotia lui Anderton, Lisa, saturata de el si poate in cardasie cu Witner; dar si altii care incearca sa faca diferite manevre in fundal. Aproape cu fiecare pagina, cu fiecare paragraf, conspiratiile paranoice si interpretarile evenimentelor iau diferite intorsaturi. Acest lucru este specific lui Philip K Dick.
Ne uimeste din nou in “Impostorul”, o poveste in jurul unor intrebari despre identitate, perceptii trecatoare si sensuri. Nimeni nu crede ca Spence Olham este cu adevarat Olham, dar el crede… ei cred ca este un impostor, un spion din afara spatiului. Fundamentele instabile ale realitatii si intelegerea noastra a realitatii sunt caracteristicile lui Philip K. Dick.
“Varietatea a doua” este o alta povestire buna, desi rasturnarile de situatie sunt mai degraba telegrafiate. Ne este prezentat un razboi in care ceea ce a ramas din fortele ONU incearca sa obtina un avantaj prin folosirea robotilor. Acum rusii doresc sa vorbeasca – dar de ce ? Aceasta este una dintre cele trei povestiri din colectie dupa care a fost ecranizat un film (“Screamers” de Dan O’Bannon) care face ca Dick sa fie probabil scriitorul SF tratat cel mai serios de industria filmului. Nu numai ca este ecranizat frecvent, dar putem vedea in mod clar in povesti cum ar fi “Varietatea a doua” influenta sa in filme, de exemplu in “Terminator”, unde robotii ameninta sa preia controlul.
“Furnica electrica” este o alta povestire uimitoare a lui Dick. Garson Poole, un om de afaceri de succes, se trezeste in spital fara o mana. Acesta vrea doar sa iasa din spital, dar medicii ii dezvaluie ceva despre care nici macar el nu stia: este o “furnica electrica”, un robot organic. Acest lucru duce la o criza existentiala si ne ofera o alta rasturnare minunata a perceptiei, asa cum ne este prezentata din perspectiva lui Poole: nu putem intelege lumea in care traim, nu ne cunoastem nici macar pe noi insine.
In “Credinta parintilor nostri”, Dick devine putin ciudat, lasand cititorul mult in urma. Intr-un viitor Hanoi al anului 1984, cu populatia monitorizata prin intermediul televizoarelor, Tung Chien este un oficial al ministerului artefactelor culturale. Atunci cand primeste o noua misiune, de a examina mii de lucrari ale studentilor, pentru a gasi probe ale devierii politice, stie ca trebuie sa fie o capcana – un test al propriilor valori politice, care incep sa se clatine. Totul pare in regula, dar apoi este târât in lumea marelui lor lider, iar intriga se pierde intr-o harababura halucinogenica, care poate a parut interesanta la acea vreme.
De fiecare data cand citesc mai mult SF sunt in masura sa definesc ce SF imi place si ce nu. Nu imi place vorbaraia despre tehnologie sau despre batalii cu nave spatiale. Imi place orice SFcare este determinat de poveste, de personaje sau de premiza. Povestirile de aici au fost aproape in intregime coduse de premiza, si ca atare, sunt foarte placute.
Adauga un comentariu