Final de jocuri

Daca doriti sa aveti o trilogie in planul unui viitor nu departat de realitatea si timpul nostru cu o puternica nuanta intunecata si sumbra, in care personajele realizeaza ca fac parte dintr-o schema atent trasata de conducator, sub a carui dorinta si putere pier intr-un joc cu penajul aproape ritualic, pentru a mentine ordinea si suprematia in o lume devastata de greselile trecutului, atunci si doar atunci, daca ochii va informeaza de titlul seriei, Jocurile Foamei, ati ajuns in pragul de a descoperi adevarate carti-bilete spre un univers ce nu va dezamagi. Dar acum nu am sa vorbesc despre toate cele trei carti ce compun aceasta serie, nu pentru ca primele doua nu m-au incantat suficient de tare ca sa scriu despre ele ci pentru ca „Revolta” e ultima citita.

In „Jocurile Foamei” ne-am bucurat pentru victoria si supravietuirea perechii Katniss-Peeta in a 74-a editie a jocurilor ce a condus la sfidare ca mai apoi o revolta sa se declanseze in districtele Panemului impotriva Capitoliului si presedintelul Snow, revolta a carui simbol este Katniss. In inceput cu vizitarea batranului acasa, districtul 12 pentru eroina, suntem tulburati de devastarea si cenusa in care e gasit locul copilariei, copilarie grea si ea tot din cauza presedintelui Snow, dar din care nu au lipsit per total emotia ce o insoteste, pentru inceputul unei vieti dificile si cu conditii extrem de vitrege. Districtul 12 este bombardat de navele Capitoliului drept raspuns la actul de rebeliune, bombardament in care multi au fost ucisi, dar totusi mai multi cadeau victime daca nu erau salvati de cei din Distritul 13, despre care vom afla destule informatii noi. Ajunsa si vazuta drept revolta personificata, Katniss isi accepta la inceput cu greu rolul si nu fara pierderi pentru final, intregul sir de intamplari o va pune in dificultate sa inteleaga ce se intampla si ce pun in diferenta taberele combatante si mai important, pentru ce lupta.

Din serie, ultima carte este un tablou pictat pe a carui panza este adus razboiul cu toate ororile aduse de acest monstru atat de specific speciei umane, intr-un colt al acestei picturi din vocale si consoane vom zarii populatia supusa unui masiv atac aerian asupra unei tine deloc militare sau de importanta strategica: un spital. Victoria nu va fi victorie, nu dupa ce ea pierde pe tocmai cine vroia sa protejeze, soarta Panemului cade din nou in pragul de a organiza din nou alte jocuri-ce putin invata oamenii din povestea trecutului- iar finalul este unul dramatic, atat de dramatic incat se apropie sa fie unul memorabil si perfect.

Ce vreau sa va avertizez este sa nu va asteptati la un final total fericit pentru ca cuvantul ce il asociez acestei carti este razboiul, urmele trecerii lui prin toti paticipantii va ramane de nesters pentru viitor, ce la prima vedere este rau dar la cea de-a doua este bine si va actiona ca un gardian. Acest final chiar daca pentru unii cititori a fost deranjant este unul necesar, lucru inteles pe deplin de autoare ce a dorit sa mentina autenticitatea unei povesti SF cat mai mult cu putinta in simbioza perfecta cu realitatea, tabu-ul suprem al since-fictionului. A reusit. Pofta la lectura.