Philip Jose Farmer – Zeii Lumii Fluviului
In November 18, 2008 in SF
“Zeii Lumii Fluviului” este ultimul roman din seria “Lumea Fluviului” de Philip Jose Farmer. Pentru mine a fost o mare bucurie sa aud de aparitia acestui roman, deoarece am fost destul de dezamagit de finalul celui de-al 4-lea volum, intitulat “Labirintul Magic“, care era menit sa fie finalul seriei. Insa, Farmer nu a putut sa se desparta atat de usor de personajele sale, asa cum de altfel nu pot nici cititorii acestei serii, iar in felul acesta, avem parte de o continuare a aventurii, cu noi intorsaturi de situatie si cu un final pe masura.
Unul dintre subiectele de baza in volumele anterioare este natura umana. Intalnim asta inca din primele pagini ale primului volum, observam adaptarea omului la situatii incredibile, observam panica, dezorientare, acte de violenta inutile. Sunt o multitudine de elemente ce se unesc, si ajung sa ne faca sa ne intrebam ce inseamna sa fii om si ce anume ne determina sa ne continuam existenta, atunci cand credinta in ceva maret pare sa dispara. Treptat acest subiect evolueaza putin, desi la baza intrebarile raman aceleasi. Citind insa volumul final al seriei, ne este tot mai greu sa gasim un raspuns la intrebare.
Avem acum de-a face cu zei. Dupa cum se stie, de-a lungul istoriei au existat o multitudine de zei. Acestia insa au fost fie simpli oameni, carora, datorita unor imprejurari li s-au atribuit puteri supraomenesti – care in realitate erau inexistente – fie erau creatii ale mintii omenesti. Insa, oare ce anume obtinem in momentul in care unor oameni simpli li se ofera cu adevarat puteri inimaginabil? Evolueaza oare spre un stadiu superior sau sunt orbiti de putere? Ce decizii am lua daca am avea control total asupra existentei? Putem oare avea incredere in oameni si in capacitatea lor de a se schimba, de a deveni mai buni? Acestea sunt doar cateva din intrebarile pe care am ajuns sa mi le pun citind romanul “Zeii Lumii Fluviului“.
Pentru mine, primul volum al seriei ramane in continuare favoritul, insa ultimul volum se apropie foarte mult de el, din punct de vedere calitativ. Actiunea este dinamica si captivanta, personajele, la fel de interesante. Personajele de fapt, reprzinta chiar acel ceva care m-a impins sa citesc toate volumele. Farmer realizeaza o caracterizare extraordinara, in plus te face curios in privinta lor, deoarece nu sunt doar personaje ale unui roman, ci si persoane reale. Avem parte, astfel, de o noua teorie despre cine era cu adevarat Jack Spintecatorul, ne intalnim atat cu el, cat si cu victimele sale, pusi fata in fata.
Nu pot spune ca este un roman excelent, si nu este nici pe departe cel mai bun roman pe care l-am citit, insa il recomand cu tarie tuturor celor care au citit volumele anterioare, iar pentru restul, tin doar sa mentionez ca “Lumea Fluviului” este o serie careia se merita sa i se acorde atentie.
Calin Adrian
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Ken Grimwood, Replay
In September 15, 2008 in SF
Se intampla uneori sa am idei preconcepute despre carti. Pornesc, de exemplu, de la ideea ca voi citi cateva sute de pagini in care un autor necunoscut mie se va stradui sa-mi capteze atentia, ca va incerca sa spuna ceva original, insa va repeta aceleasi idei intalnite si la altii. Asa mi s-a intamplat cu Replay de Ken Grimwood.
Dupa vechiul obicei, citesc cele cateva cuvinte despre autor. Sa vedem… avem asadar un psiholog care si-a pus in cap sa scrie un SF. Suna interesant, dar eram totusi convins ori ca urmeaza sa ma plictisesc, ori sa ma enervez, citind explicatii amanuntite despre ceea ce e evident sau dezbateri complicate despre teme ce nu ma intereseaza. Am inceput sa citesc. Dupa trei pagini m-am oprit, doar pentru a-mi anunta sotia ca am dat peste o carte iesita din comun. Deja eram prins in actiune, interesul imi fusese trezit, iar tema dezbatuta era una care intereseaza orice om ce isi pune intrebari si dincolo de cotidian. Ma fascina bizareria intamplarilor, iar stilul adoptat de autor ma determina sa-mi fie curiozitatea tot mai mare cu fiecare pagina.
La inceputul cartii gandurile mele se invarteau strict in jurul celor descrise, insa nu stiu exact cand, dar s-a produs o anume desprindere si ma surprindeam deseori ca trebuie sa recitesc anumite pasaje, nu pentru ca mi-as fi pierdut interesul pentru carte, nici gand, din contra. Gandurile mele se rataceau tocmai din cauza subiectului, erau unele pasaje care ma obligau sa-mi pun intrebari si sa-mi caut singur raspunsuri. Ce as fi facut eu in locul eroului cartii? Sau ce ar fi facut oricine s-ar aflat intr-o astfel de situatie? Stim cu totii ca vom muri candva, nu stim data la care acest lucru se va intampla, asa ca ma intreb, oare ar fi la fel si daca am sti?
Cum ar fi sa stim dinainte ce se va intampla maine cu noi? Cum ar fi sa putem schimba cate ceva sau, de ce nu, sa schimbam chiar tot? Daca ne-am putea alege drumul in viata, daca nu chiar stiind unde anume ne va duce un drum ci macar stiind despre anumite drumuri ca nu duc acolo unde vrem? Majoritatea oamenilor si-ar alege mai intai de toate sa fie bogati, sa-si poata permite tot ce visasera candva; ei bine, as fi facut si eu alegerea aceasta. M-am gandit apoi ca nu m-ar ajuta prea mult nici o suma de bani daca as sti ca la o anumita data voi muri si voi avea posibilitatea unei noi alegeri pentru aceeasi viata.
Ce as alege? Sa fiu fericit? Dar nici asta nu se poate. Daca as intalni persoana potrivita pe care s-o pot iubi si care sa ma iubeasca, as ajunge sa numar ingrozit zilele care mi-au mai ramas. As alege sa invat, mai mult, tot mai mult… dar la ce bun daca toata invatatura nu ma va ajuta sa intervin in nici un fel in evenimentul care mi-a deviat viata de la un traseu normal?
Vedeti, astea sunt doar cateva dintre intrebarile mele. Sunt convins insa ca fiecare cititor, isi va pune zeci si sute de intrebari, ca o noua confirmare a ideii ca literatura science-fiction se aseamana cel mai mult cu filosofia. Nu ne furnizeaza raspunsuri universale, ci ne obliga sa ne gasim propriile raspunsuri la intrebarile universale despre viata, lume, valoare si cunoastere.
Ma bucur ca m-am inselat in privinta acestui autor si ca prejudecatile mele s-au dovedit a fi nefondate. Pentru Replay, as zice ca numele autorului Ken Grimwood merita sa fie trecut alaturi de Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, Philip K. Dick sau Frank Herbert. Timpul va dovedi probabil ca de data asta nu ma insel.
Balin Feri
[ratings]
Robert J. Sawyer, Alegerea lui Hobson
In September 15, 2008 in SF
Cumparasem un teanc de carti de la Nemira, am citit cele cateva cuvinte de pe coperte si am decis ca ultima de care sa ma apuc sa fie Alegerea lui Hobson de Robert J. Sawyer. Criteriul de selectie? Cartea a fost premiata cu Nebula, pentru mine asta inseamna, obligatoriu, o carte de citit, dar dincolo de recunoasterea oficiala atentia mi-a fost atrasa de ceea ce afirmase “Locus” despre aceasta carte, si anume “examineaza natura vietii si a vietii dupa moarte”. Cu cartea asta am facut cum faceam, copil fiind, cu dulciurile: cele mai bune la urma, sa-mi ramana gustul!
Natura vietii si a vietii dupa moarte! Ce altceva ar putea avea o mai mare importanta pentru noi, oamenii? Fiinte rationale, cu o durata de existenta limitata, cel mai bun lucru pe care il putem face este sa intelegem – si cum am putea face asta referitor la ceilalti atata vreme cat nu reusim sa ajungem la o concluzie privind propria noastra viata? – sensul vietii sau a ceea ce urmeaza dupa actuala forma de existenta.
Cartea aceasta nu ne furnizeaza raspunsuri de-a gata, dar ne face sa ne punem acele intrebari care duc la o concluzie proprie. Acceptand existenta unui suflet, trebuie sa acceptam si nemurirea acestuia, asadar o anume existenta dupa moarte. O existenta fara corp inseamna o existenta fara constrangerile fizice, chimice sau biologice cu care suntem atat de obisnuiti, incat le consideram intr-o mare masura chiar definitorii pentru noi. Pe de alta parte, autorul ne prezinta si alternativa: viata vesnica sub forma actuala.
Presupunand ca stiinta ar gasi o modalitate prin care toate elementele care ne-ar putea provoca moartea sa fie eliminate, ne-am elibera de limitarea temporala. Ne-ar sta la dispozitie o durata nelimitata de timp sa invatam, sa ne jucam, sa calatorim, sa experimentam orice dorim. Doua posibilitati, o singura alegere, asta insa definitiva. Ce ar fi de preferat? Viata vesnica pe pamant, sub forma umana, sau calea naturala cu o durata limitata de viata, moarte si existenta ca spirit? O decizie atat de grea incat, eu, in sinea mea, am multumit cerului ca nu trebuie sa aleg. Ma supun inevitabilului, absolvandu-ma in felul acesta de raspunderea unei eventuale decizii gresite!
Sawyer, dincolo de aceasta dilema, ne pune fata in fata si cu o lume spre care omenirea a pornit. In nici douazeci de ani, de cand a aparut internetul, acesta a ajuns sa fie o sursa aproape completa de informatii si totodata un mediu perfect pentru desfasurarea unor experiente inimaginabile inainte. Inteligenta artificiala ne bate la usa si ne-a ramas doar un pas foarte mic de facut pana sa avem fiecare corespondentul nostru electronic in spatiul virtual. Evolutia, la scara mica, poate fi redata de cateva programe performante; este suficient sa stabilim un mediu initial si un criteriu de selectie pentru a vedea succesiunea etapelor in tranformarea unei entitati elementare in ceva mult mai complex.
Putem rula simulari ale unor actiuni in mediu virtual pentru a ne face o idee daca merita aplicate si in viata reala. Avem jocuri care, prin complexitate, egaleaza realul. Unde vom ajunge peste un veac sau un mileniu daca atat am evoluat in nici doua decenii? Sawyer mi-a adus in fata ochilor o versiune a viitorului; eu, citind cartea asta, scrisa cu o maiestrie desavarsita, mi-am inchipuit alte cateva zeci de versiuni.
In cazul romanului Alegerea lui Hobson, avem asadar de-a face cu o lucrare care isi atinge scopul cu o usurinta fermecatore: ne impinge sa gandim ce n-am gandit inainte, sa vedem ce n-am vazut pana acum, sa analizam propria existenta si din perspective pe care nu ni le-am imaginat. Asa ca, cei care doresc sa petreaca in compania unei carti cateva ceasuri, fara sa stie cand trece timpul, le recomand cartea lui Robert J. Sawyer. Inca un autor al carui fan ma declar.
Balin Feri
[ratings]
Frank Herbert, Mantuitorii Dunei
In August 28, 2008 in SF
Pentru a putea vorbi despre Mantuitorii Dunei de Frank Herbert, trebuie facuta referire si la cartea a carei continuare este, si anume Dune, una dintre cele mai complexe si mai fascinante carti. De altfel, cartea a avut parte de recunoastere atat din partea cititorilor, cat si din partea criticilor, fiind prima carte care a castigat premiile Nebula si Hugo. In Mantuitor il gasim pe Mesia fremenilor, Paul Atreides, la 12 ani dupa intamplarile din Dune. Gasim in aceasta datare, intr-un fel, o prevestire a ceea ce are sa se intample cu destinul lui Paul Muad’Dib.
Astfel, avand 33 de ani, se afla la o varsta de rascruce si chiar fatidica, asa cum au aratat-o in trecut Mantuitorul crestinismului sau Alexandru Macedon. Sacrificiul mesianic va fi abordat, dupa Frank Herbert, si de alti autori, dand nastere unor personaje cel putin interesante, cum ar fi Neo al fratilor Wachowski, Ender-ul lui Card si Anakin Skywalker, creionat de George Lucas.
Nici unul din aceste personaje, insa, nu reuseste sa atinga complexitatea si profunzimea lui Muad’Dib, putand vorbi, astfel, de o epoca post-Muad’Dib in literatura ce abordeaza acest gen. Paul Atreides, Imparat acum al intregului Univers cunoscut, in urma jihadului pe care l-a pornit in urma acceptarii rolului de Mesia al fremenilor, se afla in lupta cu destinul sau, pe care incearca sa-l evite, implinirea lui ducand la un nou jihad mai sangeros decat precedentul.
Aceasta mesianitate a lui Muad’Dib este insa limitata de umanitatea lui Paul Atreides, care isi doreste lucruri simple: iubire si copii. Datorita mecanismului creat de propovaduitorii religiei, al carei zeu este, si de birocratia Imperiului creat de el, Paul Muad’Dib se afla in situatia de a nu avea de ales decat intre a-si indeplini rolul mesianic pana la capat, sacrificandu-se, rezovand in acest fel probleme a caror aparitie tot el a cauzat-o, dar neaducand o imbunatatire a situatiei, per ansamblu, in care se afla omenirea si nici macar a poporului sau, fremenii. Cea de-a doua cale pe care o poate urma este sa incerce sa fuga de rolul pe care si-l asumase si sa-si gaseasca propria fericire, dar aceasta poate duce la urmari extrem de grave pentru intregul Univers.
Linia epica a cartii nu este nici pe departe la fel de complexa ca cea din Dune, autorul concentrandu-se in principal pe mai multe probleme filosofice, pe care le propune cititorilor. Probabil, tema principala a cartii o constituie dilema intre existenta liberului arbitru sau a destinului, autorul sugerand posibilitatea ca acestea sa coexiste, imbinandu-se intr-un viitor, pe care, se pare, nici viziunea prestienta a lui Muad’Dib nu-l poate identifica.
In final, Paul Muad’Dib pleaca “intr-o calatorie prin tinutul in care pasii nu lasa urme”, devenind “tot una cu desertul” (acesta fiind implinirea lui) si lasandu-i in urma pe viitorii conducatori ai Universului, “copiii dunei”.
Sebastian Bordei
[ratings]
