Alegerea Celor Trei – Stephen King
In February 17, 2010 in Carti, Clasici, SF, Suspans
Dupa ce am citit Pistolarul (primul volum din trilogia Turnul Intunecat) ma asteptam ca Stephen King sa scrie o a doua carte prin care sa continue povestea initiala. Insa, King a ales sa dezvolte personaje noi Alegerea Celor Trei. Acestea sunt complexe, au o motivatie proprie si o intrega istorie in spate, astfel ca acest al doilea volum se apropie mai mult de stilul obisnuit al scriitorului.
Nu vei gasi deznodaminte nici in Alegerea Celor Trei deoarece aceasta parte a trilogie pare ca este o bucata dintr-un drum mult mai lung. De aceea te sfatuiesc numai sa te multumesti sa il insotesti pe Roland in calatoria sa. De asemenea, nu vei primi lamuriri in privinta Turnului Intunecat si nu vei afla de ce a fost important ca Pistolarul sa-si aleaga insotitorii in prima parte.
Poate as fi fost dezamagit si eu, cum am citit ca au fost unii, daca as fi cautat intelesuri profunde sau istorii finalizate in Alegerea Celor Trei, dar m-am detasat la timp de orice pretentii de acest gen si m-am multumit sa apreciez romanul pentru surplusul de viata si de actiune.
Cum Stephen King a declarat ca saga Turnul Intunecat a fost scrierea care l-a bantuit timp de treizeci de ani, am citit cartea urmarind eventualele amanunte care sa se fi regasit si in alte scrieri ale autorului. Astfel, am observat similitudinile foarte mari dintre lumea lui Roland, o lume aflata intr-un spatiu si un timp paralele cu ale noastre si lumea din Povestea lui Lisey, Casa intunericului sau Talismanul. Read the rest of this entry »
Orasul bantuIT – Stephen King
In February 16, 2010 in Carti, Clasici, Horror, SF
,,Copiii mei, o carte reprezinta adevarul dinlauntrul minciunii, iar adevarul acestei carti este destul de simplu: exista magie.” Aceste cuvinte m-au intampinat cand am patruns in universul magnific Orasului bantuIT. Nu v-ati astepta ca un roman horror sa inceapa asa, nu? Desi Stephen King a fost consacrat stilului horror, atinge teme si concepte existentiale mult peste mediocritatea celorlalte romane din acelasi gen. De fapt, am inceput sa realizez ca sub aceasta masca a groazei, Stephen King isi construieste romanele scotand la iveala, intr-adevar, cele mai teribile si murdare manifestari umane, dar insufland sentimentul pur al sperantei.
Prietenia. Inca din cele mai vechi timpuri se vorbeste despre ea, dar am fost socata sa descopar cat de profunda poate fi. Tu poti afirma ca ai un prieten pentru care ti-ai da viata intr-o clipire? Se pare ca prietenii acestei carti pot. Si in urma unui simplu telefon, isi pot lasa balta vietile obisnuite si sa mearga in orasul natal, Derry, Maine, sa-si indeplineasca promisiunea facuta cu 27 de ani in urma. Fara nicio ezitare. Doar se urca in avion si pleaca. Bineinteles ca exista si exceptia care intareste regula, dar aici intervin mai multe motive bine intemeiate.
Ideea raului, atat de frecventa in romanele lui Stephen King, este aici inabusita in Derry, printr-un ciclu de omoruri care are loc o data la 27 ani. Terifiant este faptul ca Raul ia forma lucrului de care ii este frica fiecarui personaj, dezvaluind astfel cele mai ascunse si nebanuite temeri. Momentele de groaza sunt ingenios realizate, iar tensiunea va ajunge pe alocuri de nesuportat. Read the rest of this entry »
Ucenicul Asasinului – Robin Hobb
In February 15, 2010 in Fantasy, SF
Prima data am vazut Ucenicul Asasinului in engleza, la Carturesti, iar atunci cand am aflat de pe blogul Nemira ca este programat pentru Gaudeamus, mi-am pus in gand sa cumpar cartea. Ma atrasese ultima coperta pe care scria „Calcand pe urmele lui George R.R. Martin, Hobb straluceste in abilitatea de a crea personaje cu psihologie credibila, manipulate si compromise de intrigi politice.”
Fiecare capitol din romaul lui Robin Hobb incepe cu un fel de povestioara, scrisa de personajul principal. Principala poveste a cartii dezvolta istoria copilului unui print mostenitor care nu a fost recunoscut oficial ca fiind ruda cu familia regala. Copilul este crescut in grajduri, departe de viata pe care ar fi trebuit sa o aiba un fiu de viitor rege si se numeste Fitz. Mai tarziu va deveni FitzChivarly care inseamna „fiul lui Chivarly”.
Cartea este scrisa la persoana intai si incepe cu prima amintire a lui Fitz. Acesta isi aminteste cum la varsta de sase ani a fost adus la castel de bunicul lui si cum a fost dat in grija ingrijitorului grajdurilor. Read the rest of this entry »
Urzeala tronurilor – George R.R. Martin
In February 10, 2010 in Autori, Carti, SF
Recunosc rusinata ca am lasat in biblioteca mai mult de un an primele doua volume ale seriei Cantec de gheata si foc scrise de George R. R. Martin. Reticenta mea venea atat din dimensiunea seriei (daca nu-mi place oare ma voi simti obligata sa o termin asa cum mi s-a mai intamplat?) cat si din faptul ca e inca neterminata (daca imi place prea mult ce fac pana vor fi traduse urmatoarele doua carti? Dar pana se hotaraste Martin sa publice continuarile?). Ei bine curiozitataea mea a castigat batalia sustinuta de promptitudinea cu care Nemira a tradus si a publicat Iuresul sabiilor si Festinul ciorilor astfel ca de sarbatori am avut parte de un maraton neplanificat, dar binevenit.
Actiunea are loc pe un continent imaginar intr-o perioada asemanatoare Evului Mediu european. Nordul, tot timpul rece, este marginit de un zid inalt de 200 de metri si lung de sute de kilometri dincolo de care traiesc oameni dar si creaturi necunoscute, dar temute.
Urzeala tronurilor incepe printr-un prolog dedicat Zidului, dar mai ales intinderilor de dicolo de el. Desi subiectul nu m-a acaparat pe moment, a devenit ulterior una din partile cele mai interesante prin misterul care inconjoara atat motivul constructiei lui cat si pe “Ceilalti” locuitori ai tinuturilor izolate prin aceasta constructie masiva.
Read the rest of this entry »

