Timpul Dezarticulat sau Fața ascunsă a realității

In March 20, 2012 in Carti, SF

Deși au trecut mai bine de 30 de ani de la moartea lui Phillip Kindred Dick, romanele și povestirile acestuia rămân la fel de actuale și interesante ca și la data când au fost publicate, iar numele autorului lor se înscrie, în continuare, în topul preferințelor cititorilor pasionați de SF de la noi și din întreaga lume. Mărturie stau numeroasele reeditări ale volumelor sale, precum și multimplele ecranizări inspirate din scrierile lui.

Personal, m-am bucurat mult când am citit despre intenția editurii Nemira de a realiza o colecție de autor Phillip K. Dick și m-am grăbit să-mi arăt entuziasmul achiziținând ediția hardcover a romanului ”Timpul dezarticulat”.

Publicat la începutul anilor 60, romanul tratează una din temele preferate ale lui Phillip K. Dick – realitatea nu este niciodată așa cum pare -, invitându-ne să urmărim povestea lui Ragle Gumm, care pare a avea cea mai plictisitoare și insipidă viață din câte există.

Acesta locuieşte într-o suburbie liniştită din Statele Unite împreună cu sora lui, soţul ei şi copilul acestora, iar ocupaţia sa zilnică este să răspundă la concursul “Unde-l găsim mâine pe omuleţul verde?” (frumoasă metaforă) dintr-un ziar local. Read the rest of this entry »

Tabloul unui trecut-Logofatul de taina

In March 20, 2012 in Carti, Suspans

Nemira m-a facut fericit din clipa cand a anuntat colectia Rodica Ojog-Brasoveanu-Opere Alese, romane romanesti celebre scrise de o regina a misterului si a condeiului, ce dupa cum vad eu incepe sa fie cunoscuta de noua generatie. Acest lucru spun eu, este o reusita deplina deoarece autoarea este o scriitoare ce a fost facuta sa fie cunoscuta de multe generatii, generati de dinaintea noastra dar in special de cele ce vor fi aduse de viitor.

In micile temple construite cu discutiile despre carti citite, autori ce devin incet si tot mai sigur preferati, si numele stimatei noastre doamne a crimei si a romanului politist, cand din ce in ce mai mult, titlurile ei, personajele ei tesute rational si emotiv intr-un cadru plin de intrigi, devin frecvent auzite si ne ofera noua o poveste. O poveste, pentru ca totul este o poveste in final, si dincolo de el tot de o poveste vei da si o vei asculta precum amintirea indepartata de maturitate, o poveste ce o ascultai ca si copil in care aveai o singura religie, aceea a curiozitatii. Curiozitatea isi are locul cel mai bine in cartile cu intriga si mister, deci romanul traditional politist. Read the rest of this entry »

O viață mizerabilă sau o moarte fără chinuri?

In March 19, 2012 in Carti, Horror

Stephen King este, fără îndoială, unul dintre cei mai prolifici scriitori de romane horror cu implicații complexe în latura psihologică a umanului din zilele noastre. Este cunoscut faptul că cele mai multe romane și povestiri scurte scrise de el au devenit bestselleruri traduse și adaptate în numeroase limbi, la doar foarte puțin timp de la publicarea lor. Ecranizările după cărți sunt, la rândul lor, spectaculoase și apreciate de către majoritatea populației cinefile, aducând încă un plus de popularitate autorului american.

Misery prezintă povestea lui Paul Sheldon, un foarte cunoscut scriitor care, după publicarea celei mai faimoase sale serii de romane, ceva cam siropoase chiar și pentru gusturile autorului, decide că a venit momentul cu care toți autorii mari hotărăsc să se confrunte: își omoară protagonista pentru a se putea consacra altor romane. Chiar dacă ar putea părea un moment dificil, din perspectiva lui Paul, punctul pus după ultima propoziție îi aduce o ușurare neașteptată, fapt ce adaugă un plus de dramatism ulterior. Read the rest of this entry »

Misery – Stephen King (Intre tortura si creatie)

In March 19, 2012 in Carti, Horror

Romanul Misery al lui Stephen King reprezinta o deviere a acestuia de la horror-ul paranormal strabatut de monstri fictivi, acesta prezentand o situatie mai plauzibila si un antagonist cu atat mai infricosator.

Romanul il are ca protagonist pe Paul Sheldon – scriitor de bestseller-uri, ce este mai mult decat incantat sa scape de aceasta faza nefasta a vietii sale literare prin omorarea celui mai profitabil personaj al carierei sale, Misery Chastain – ce sufera un teribil accident de masina din care este salvat de catre Annie Wilkes, o fosta sora medicala si o fana infocata a acestuia, mai exact a seriei de carti Misery. Bineinteles ca salvarea acestuia va veni cu un anume pret – readucerea la viata a eroinei indragite, intr-un nou roman scris doar pentru ingrijitoarea sa, ce nu se va da in laturi de a face/a-i face tot ce este posibil pentru ca Paul sa-si duca misiunea la bun sfarsit.

Din paginile cartii putem vedea ca este vorba de un razboi al vointei dintre Paul si Annie, fiecare aducandu-i celuilalt suferinte – prin cuvantul scris, Paul o va aduce pe Annie in pragul nebuniei, Misery devenind astfel prizoniera sa, iar Annie ii va induce suferinte fizice lui Paul in momentul in care acesta isi va impinge norocul mai mult decat este necesar. Read the rest of this entry »

RSS