Cât de reală este, în realitate, realitatea?
Înainte de a citi romanul “Ubik“ de Philip K. Dick, m-am interesat puțin de impresia lumii despre el și unul din primele lucruri pe care cred că a meritat să le rețin a fost clasarea acestuia în topul 100 a revistei “Time” ca unul dintre cele mai bune romane în limba engleză publicate din 1923. Inițial apărut în 1969, chiar dacă plasat în situații și cadre de tip science-fiction, romanul își asumă tendințe horror și psihologice de înaltă calitate. Are tocmai echilibrul de care este nevoie pentru a reuși să trezească în cititor senzația de neliniște și de înclinare spre meditație, chiar dacă neintenționată sau nedorită. O să vă treziți privind în gol și analizând pe toate părțile consecințele unei eventuale conversii la realitate a unor scenarii cu care trebuie să se confrunte personajele.
Acțiunea se petrece în cadrul Confederației Nord Americane la începutul anilor `90, unde, ca în orice SF clasic, lumea evoluase suficient încât călătoriile interstelare să fie la ordinea zilei. Protagonistul este Joe Chip, angajatul unei companii cu profil neobișnuit pentru zilele noastre, care este trimis împreună cu câțiva dintre colegii săi într-o misiune pe Lună. Ajunși acolo, intriga se declanșează și în mișcare se pune un lanț de evenimente care pare să aibă logică doar pentru o scurtă perioadă de timp pentru ca mai apoi indiciile să îl facă pe cititor să-și schimbe unghiul din care privește întâmplările. Read the rest of this entry »
Apocalipsa 2012
In May 28, 2012 in Carti
O carte demna de trecut in revista este Apocalipsa 2012 scrisa de Lawrence E. Joseph, care dezbate un subiect din ce în ce mai mediatizat in zilele noastre si ne spune ce-i cu acest an, 2012, de ce acest an si de ce apocalipsa? Atunci va fi sfarşitul lumii sau al cui?
Lawrence E. Joseph ne explica despre saltul care il va face umanitatea, sfarsitul unei ere si inceputul alteia mai degraba, si nu Sfarsitul Lumii, asa cum s-ar crede. Declansarea acestui salt va fi facut, dupa parerea autorului, din miezul Pamantului, din Soare, din cer, din laboratoare, de la o gaura neagra, colapsul retelelor de electricitate si al satelitilor, pandemii, foamete, seceta sau încalzire globala scapata de sub control.
Am urmarit filmul acela in care se vorbea despre previziunile lui Nostradamus cu privire la sfarsitul lumii si, interesata de subiect, am citit si cartea lui Lawrence E.Joseph -”Apocalipsa 2012. Ce va fi dupa?” – al doilea volum din seria Apocalipsa 2012.
Volumul aparut la Editura Nemira are 320 de pagini, iar pe coperta are ca ilustratie saracul nostru glob pamantesc, mistuit de flacari.
Intrigata de acest posibil sfarsit al lumii la o data atat de exact precizata, 21.12.2012, am inceput sa citesc foarte interesata, “mancand” paginile, cum prindeam o clipa libera. Read the rest of this entry »
Invidie – Anna Godbersen
In May 23, 2012 in Carti
Credeam că nu o să mai apară. Chiar dacă Nemira are uneori obişnuinţa să lase unele serii de cărţi care nu se bucură de prea mare succes nepublicate până la ultimul volum, sunt extrem de fericită că nu a fost cazul şi de data asta. Pauza a fost într-adevăr ceva cam lungă între a doua carte și cea despre care e vorba acum, dar după ce am primit-o cadou, n-am putut s-o las din mână (la propriu), aşa că unica concluzie este că a meritat aşteptarea.
Nu obişnuiesc să citesc cărţi de tipul Gossip (cum fără îndoială e şi asta), dar… ce pot să spun? M-a prins de la început. Și-i va prinde pe marea majoritate a celor care încep să citească primul volum, care dă şi numele întregii serii de “Lux”. Fiind o pauză de vreo cinci ani între publicarea la Nemira a primului volum şi a actualului, probabil că cei care au cumpărat cărţile imediat după ce au apărut, au nevoie de câteva ore în care să răsfoiască romanele precedente pentru a-și aminti ce, unde şi cum a rămas. Eu așa am făcut și așa mi se pare normal. Recenzia mea va fi însă mai mult pentru cei care urmează să-și cumpere toate cele trei cărți de acum înainte.
Aşadar, din respect pentru ei, o să evit să dau detalii despre acţiunea din cărţile apărute înainte de “Invidie” pentru că asta ar strica cu siguranţă plăcerea lecturii tuturor. Societatea înaltă a pus întotdeauna oprelişti tinerilor, şi mai ales tinerelor din familiile bogate a căror cod de onoare nu le permite să îngăduie iubiri sincere, ci aleg mai degrabă o nefericire dureroasă, dar care să fie trăită în lux. Aventura continuă pentru Élisabeth și personajele din jurul ei, doar că de data asta se va pune și punctul final. Şi apropo de punctul acesta final, are ceva care cu toate că în contextul cărții mă face să rup paginile, privind-o din exterior câteva zile mai târziu, îmi place. Read the rest of this entry »
Ai sa mori maine – Peter James
In May 23, 2012 in Carti
Atunci cand membrii echipajului unei barci gasesc un cadavru in marea de langa Brighton, initial nu sunt surprinsi – multi oameni alegand sa fie “ingropati” in mare decat in pamant. Cu toate acestea, cadavrele sunt diferite, deoarece au fost in mod evident operate inainte de moarte. O investigatie mai atenta dovedeste ca acestea nu mai au niciunul din organele lor vitale. Detectivului inspector Roy Grace ii este atribuit acest caz, dar necunoscand nici macar identitatea personelor decedate, el se confrunta cu un caz dificil. Intre timp, intr-o alta parte din Brighton, Lynn Beckett este ravasita de durere deoarece fiica ei, Caitlin, are o boala hepatica severa, si daca nu gaseste repede un alt ficat, ea sigur va muri. Poate Lynn sa gaseasca o solutie mai putin legala ? Daca da, poate Roy Grace sa o opreasca in a face ceva ilegal ?
Am citit multe romane politiste, dar in aceste zile sunt rareori impresionat de detectivii din aceste carti. Intotdeauna par a fi foarte cinici, mari consumatori de alcool si, desi acest lucru poate fi adevarat si in viata reala, devine plictisitor dupa o vreme. Roy Grace este unul dintre putinii detectivi care a crescut in ochii mei pe parcursul seriei. Nu are nimic iesit din comun, dar are o istorie interesanta care m-a atras. Sotia lui, Sandy, a disparut cu cativa ani inainte. Roy este nesigur daca aceasta este moarta sau nu si i-a fost greu sa se implice intr-o alta relatie in trecut. Cu toate acestea, el a intalnit in cele din urma o femeie pentru care simte ceva si doreste sa se implice. Exista multe indicii ca Sandy poate reveni in poveste, si este interesant de vazut cum va reactiona Roy daca acest lucru se va intampla. Read the rest of this entry »

