Dansul dragonilor
In October 09, 2012 in Carti
Am terminat si “Dansul dragonilor”. Ma simt ciudat. Am inceput seria prin iarna si de atunci, intr-un fel sau altul, a fost mereu una din preocuparile mele. Si acum gata, cel putin pentru cativa ani.
Volumul acesta a fost parca cel mai complicat, si, avand in vedere despre cine vorbim, asta spune multe. Apar si mai multe personaje, si mai multe fire narative si mult mai multe conflicte si comploturi. Indiferent ce ai face, tot nu poti sa ii ti minte pe toti. Citind prologul ma gandeam cine e Randyll Tarly. Era mentionat destul de des si nu puteam cu niciun chip sa imi aduc aminte cine e. A trebuit sa imi sun o prietena si sa o intreb, ca sa pot sa ii dau de cap. Asta dupa 5 volume.
Personajele se schimba mult, si la fel se intampla si cu parerea mea despre ele. Jon imi place tot mai tare, desi mi-a placut inca de la inceput de el, pe Victarion am ajuns sa il detest, desi in “Festinul ciorilor” mi-a placut, Tyrion isi pierde putin din farmec si Melisandre devine mai umana, mai simpatica. Nu poti sa nu te gandesti ce o sa se intample de acum incolo cu ele, poate o sa ajung sa il detest pe Jon, cine poate sti ce ii poate trece lui George Martin prin cap?
Cei care, spre deosebire de mine, nu au facut prostia de a citit tot felul de informatii legate de personaje pe net, o sa aiba o mare, maaaaaaare supriza in legatura cu un personaj nou aparut. Am presentimentul ca, desi nu se pune prea mult accentul pe el, o sa aiba o importanta foarte mare si, sincer, sper sa fie asa. Promite mult si as fi dezamagita daca nu mi s-ar adeveri asteptarile.
Si acum si partile mai putin placute. Unele capitole sunt destul de plictisitoare si parca sunt de umplutura. Dar, avand in vedere ca vorbim de Martin, nu ai cum sa stii ce are importanta si ce nu. Sfarsitul e insa cel mai rau: soarta multor personaje e lasata in coada de peste. Nu o sa va spun despre cine este vorba si ce se intampla cu ei, dar nu pare a fi de bine. Chiar deloc. Iar placerea si frecventa cu care George omoara personajele nu prevede nimic bun pentru ele.
Nu o sa obosesc niciodata sa spun asta: cititi seria! Nu are cum sa nu va placa!
Imparatul-Zeu al Dunei
In October 08, 2012 in Carti
Daca ati ajuns aici, adica la cel de-al patrulea volum din serie, inseamna ca sunteti prinsi fara putere de scapare in Universul Dune, la fel ca si mine.
Nimic din ce ati citit pana acum nu va poate pregati pentru ceea ce se intampla in acest volum, pentru climaxul dominatiei Atreides pe planeta Dune!
Suntem la o distanta de 3.500 de ani de momentul in care Paul Atreides, Muad`Dib, Mantuitorul Fremenilor, a devenit Imparat. Acum, cel care domneste peste tot Universul este Leto, fiul lui. Domneste de 3.000 ani fara niciun semn ca moartea s-ar apropia de el sau macar ca ar imbatrani. Si asta datorita modificarii la care s-a supus, singura posibilitatea de a merge pe Cararea de Aur – uniunea trupului sau cu cel al pastravilor de nisip.
Modificarea fizica este aproape groteasca, Leto ajungand sa semene cu o versiune mai mica a viermilor de nisip. Fata, bratele si mainile i-au ramas intacte dar picioarele i s-au atrofiat, devenind inutile, creierul i s-a difuzat treptat in restul corpului, transformandu-se intr-o serie de noduri de-a lungul formei sale, pielea i-a devenit aproape impenetrabila, permitandu-i sa supravietuiasca chiar și unui atentat cu lasere. A capatat insa sensibilitatea viermilor la apa si nu se mai poate deplasa decat cu ajutorul unui dispozitiv ixian. Descoperind pagina cu pagina toate aceste transformari ajungi sa intelegi acum de ce Muad`Dib a fugit de aceasta Poteca de Aur.
Leto a consolidat o stare de pace de-a lungul imperiului sau multigalactic, atat prin controlul strict al rezervelor uriase, dar in acelasi timp limitate, de mirodenie, cat și prin puterea militara a armatei sale de Pastravarese. Read the rest of this entry »
Rendez-vous cu Rama – Arthur C. Clarke
In October 04, 2012 in Carti
Arthur C. Clarke este unul dintre parintii science fiction-ului. Printre cartile scrise de el se numera si mult apreciata Odiseea spatiala, precum si alte carti magice. El impreuna cu alti cativa au recreat lumea in care traim cu schimbari atat de subtile si totusi in directii complet noi. Este o experienta noua sa descoperi aceste lumi futuriste, sa privesti in mintea autorului si a viziunii sale asupra viitorului.
“Rendez-vous cu Rama” incepe cu aparitia unui obiect misterios la marginea sistemului solar. Se descopera repede faptul ca nu este vorba de un simplu asteroid, ci este un obiect enorm fabricat undeva departe unde omul nu poate ajunge. Nava Endeavor este directionata sa aterizeze pe acest obiect, numit Rama, iar echipajului ii este ordonat sa examineze misterele sale. Pentru restul romanului, Rama este explorata si sunt puse anumite intrebari pentru a determina care ii sunt intentiile si ce inseamna prezenta acesteia pentru omenire.
Poate ca unul dintre cele mai fascinante lucruri in “Rendez-vous cu Rama” este atitudinea plina de speranta pe care o are autorul cu privire la capacitatea omenirii de a face presupuneri aparent logice si corecte despre tehnologii dincolo de capacitatea noastra. Universul pe care il creeaza Clarke desi este plin de mister, este un univers definit de majoritatea legilor fizicii si a stiintei pe care le cunoastem. In timp ce ramanii sunt un mister total, constructia si scopul din spatele Ramei in sine ramane aproape complet in domeniul intelegerii umane; se creeaza o imagine a unei specii nu atat de diferita de oameni incat sa fie complet extraterestra. Read the rest of this entry »
La capatul curcubeului – Vernor Vinge
In October 03, 2012 in Carti
Vernor Vinge a devenit faimos pentru romanele sale premiate cu Premiul Hugo “Foc in adanc” (1992) si “Adancurile cerului” (1999). Iar faptul ca si acest roman “La Capatul curcubeului” a primit un premiu Hugo in 2007, confirma faptul ca este unul dintre cei mai apreciati scriitori.
In acest roman, Robert Gu, personajul principal, isi revine dupa ce a fost bolnav de Alzheimer. Candva un poet celebru, prin progresele din medicina Robert a reusit chiar sa isi recapete tineretea. Singurul lucru pe care nu l-a recapatat este muza lui poetica.
Ceea ce revine este si personalitatea lui rautacioasa, care isi gaseste placerea in a-i rani pe cei din jur, si din aceasta cauza Robert este indepartat de cei pe care i-a cunoscut inaintea bolii sale. Avand o relatie tensionata cu familia fiului sau, el merge inapoi la scoala pentru a invata abilitatile necesare intr-o lume care s-a schimbat radical.
Treptat, Robert ajunge sa se apropie de nepoata sa, Miri, si un tanar student, Juan, si sa exploreze noi tehnologii, inclusiv cea a retelelor electronice omniprezente, care s-au dezvoltat de la internetul din zilele noastre.
Inainte de acest lucru este un prolog in care un agent de informatii descopera un studiu cu privire la un virus proiectat spre ai face pe oameni sa se comporte intr-un anumit fel (in acest caz, sa cumpere un produs de cofetarie) in momentul in care apare un declansator vizual (un spot tv). Implicarea este ca fie o natiune ori un grup terorist planuieste sa utilizeze aceasta tehnologie in scopuri apocaliptice. Sursa probabila a virusului este urmarita intr-un laborator din San Diego. Read the rest of this entry »

