Tom Hodgkinson – Ghidul lenesului. Mic tratat pentru lenesi rafinati
In January 20, 2009 in Carti
Mulţi ani, după evenimentele din decembrie 1989, am auzit, am citit şi, mai ales am văzut la televizor tot felul de indivizi, unii chiar bine intenţionaţi, care afirmau că românii sunt un popor leneş. Din acest motiv, economia merge prost, pentru simplu motiv că românul nu este ca neamţul, să muncească conştiincios şi nici ca japonezul, să refuze să îşi ia concediul de odihnă de dragul şi plăcerea muncii. Şi, sincer să fiu, chiar am crezut acest lucru câţiva ani, până am avut ocazia să ies în occident şi să văd că lucrurile nu stau chiar aşa. Şi ei, ca şi noi, încearcă prin toate metodele să fure cât mai multe zile lucrătoare într-o lună şi, culmea, chiar sistemul lor infailibil capitalist îi ajuta să realizeze acest lucru mult mai uşor ca la noi.
Când am văzut la Editura Nemira, titlul Ghidul leneşului, cu subtitlul Mic tratat pentru leneşi rafinaţi, scrisă de Tom Hodgkinson, mi-am spus, ca un bun român ce suferă de sindromul ”lenea la români” că aceasta este o carte foarte nimerită pentru a studia problema ştiinţific. Cartea nu este nici pe departe un simplu “studiu de caz” al lenei, cu exemple ştiinţifice şi mai ales medicale. Această carte este chiar un ghid al persoanelor leneşe care doresc să transforme comoditatea într-un stil de viată şi să ridice lenea la rang de virtute şi chiar artă.
Inainte de a continua prezentarea acestei cărti este bine să delimităm foarte clar noţiunea de lene de cea de puturoşenie, cele doua fiind diferite. Prima este o expresie a victoriei spiritului în fata muncii fizice, pe când cea de-a doua reprezintă o formă de legumizare a fizicului dar şi a spiritului uman.
Cartea este construită pe ideea că revoluţia industrială în cadrul societăţii umane este cea care ne-a transformat şi ne transformă în continuare în nişte maşini umane care muncesc cu unicul scop de a acumula cât mai multe bunuri materiale. Până la introducerea maşinilor în sistemul de producţie şi a ceasului ca reper al timpului, omenirea trăia şi muncea după un ritm mult mai natural şi mai firesc, care nu semăna aproape deloc cu ceea ce trăim noi în ziua de astăzi.
Multă vreme, lenea a fost apanajul nobililor, celor bogaţi şi al artiştilor. Statul nu a văzut niciodată cu ochi buni leneşii, nu pentru motivul că leneşii nu produceau taxe şi impozite la stat, cum s-ar crede la prima vedere, ei erau mult mai mult: suspecţii care stăteau în spatele tuturor comploturilor şi revoluţiilor, care nu erau deloc rare în secolele XVI şi XVII. În felul acesta, lenea a fost transformată dintr-o virtute a artiştilor într-un delict moral, condamnat de o societate în care dacă nu te mişti după ritmul ei de mecanism de ceas mecanic, devii paria.
Ca o culme a lenei, sau o frondă împotriva ceasului care îţi ticăie ritmul fizic al vieţii, indiferent de poftele sufletului, Tom Hodgkinson şi-a redactat cartea nu pe capitole, ci chiar pe orele zilei, ca pe un suprem afront împotriva muncii organizate. Pentru leneşul cu pretenţii, orice oră din zi sau noapte reprezintă un moment de lene creativă, cu condiţia să ştii să te organizezi puţin. Pentru că lenea rafinată nu este altceva decât o comoditate bine organizată.
Nicolae C. Ariton
[ratings]
Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire
In December 02, 2008 in Carti, Romanul de dragoste
Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire
Motto: Desi se spune ca in orice barbat zace un vanator, un arhetip prea cunoscut, adevarul este chiar pe dos. Femeia este cea care vaneaza barbati. Femeile intra in competitie pentru a-si castiga barbati, iar unde este competitie este lupta, nu prietenie (Aurora Liiceanu).
De ce ar citi un barbat o carte din colectia Damen Tango? Motivele sunt multe, insa sa incerc sa mentionez doar unul: existenta pe coperta acestei carti a unui cuvant magic: iubire. Cand cartea se anunta a fi despre iubire si filosofia acestei sintagme este descrisa de doua femei care par trecute prin viata, atunci e cu atat mai incitanta.
Si am purces, convins ca, pentru prima data, voi avea solutia la intrebarile milenare ale barbatilor: ce isi doresc femeile? Cum le putem intelege? Ce e in mintea lor? Si ce vor de la noi, barbatii? Si ce am gasit? Inca ma gandesc cum sa catagorisesc aceasta carte. Mi-au trecut de-a lungul timpului multe reviste de femei prin mana. Frunzarindu-le, citind un articol-doua, oprindu-ma asupra paginilor (putine) de cultura, satul de multitudinea reclamelor sau a excesului de feminism. Majoritatea micilor subcapitole din “Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire” par a se incadra in articolele si editorialele din acest fel de reviste. Nu degeaba, cele doua autoare fac parte din redactia revistei Tango.
Plec de la posibilitatea de a fi acuzat de misoginism. Numai ca cele doua autoare par a uri pe toata lumea: incepand cu barbatii porci, cu femeile sterse (care fac greseala sa faca uz de sute de mii de cosmeticale), cu femeile prea frumoase (care fac greseala ca nu sunt la fel de sterse ca autoarele), cu homosexualii (care nu isi au locul in societate). Chiar nici un barbat nu merita sa fie iubit pana-n panzele albe? Fraze incepute frumos, romantic, pline de o clasicitate de o sensibilitate rara se incheie cu o concluzie grava si cu atat mai gresita cu cat intreaga constructie isi pierde tot farmecul initial: “Mitul casatoriei in rochie alba, cu lamaita prinsa peste voal, continua sa ne emotioneze, oricat de emancipate si dedulcite la apucaturi liberale am fi. Am fi vrut, fiecare dintre noi, sa iubim nebuneste un singur barbat in viata, sa ne trezim in fiecare dimineata a existentei noastre din dragoste pentru el, sa il dorim dezlantuit in fiecare clipa a destinului nostru. Sa tanjim sa-i purtam lui pruncii in pantece, sa-i stim doar lui, pe dinafara, gustul imbatator. Si sa nu vedem alt barbat niciodata, orbite de o iubire fara margini si fara cusur. Ar fi fost mai simplu, iar inima noastra ar fi fost crutata de multa tristete. Dar, din pacate, se pare ca nici un barbat din lume nu merita sa fie iubit intr-adevar” (Alice Nastase).
Stilul celor doua autoare este un pic diferit. Alice Nastase este mai ludica in exprimare, isi fundamenteaza parerile pe fapte si experiente personale, in timp ce Aurora Liiceeanu, marea admiratoare a psihologiei feminine, este mult mai analitica si filosofeaza asupra fiecarui subiect, trecand peste partea practica a iubirii in cea a teoriei si incercarii de intelegere a formarii sentimentelor. Completarea este reciproca, dar cartea sufera din alt motiv: neimplicare, detasare. Transpusa prin faptul ca nu ofera sfaturi, nu exista concluzii la nici un capitol, ci numai expunere de fapte si teorii pe care le cunoaste toata lumea care este interesata de acest subiect.
Iubirea nu rezista. Cum poate fi combatuta efemeritatea unui sentiment asa de frumos? Cine greseste? Si cum poate fi evitata sau macar iertata aceasta greseala? Cu totii criticam sexul opus. Dar se poate descoperi frumosul din fiecare dintre noi, insa, cum poate fi cultivata aceasta frumusete? “Nu cred ca in dragoste exista alegeri pentru o viata. Nu cred in iubiri eterne care calaresc peste orice obstacole, in amoruri care defriseaza orice incalceli de piedici, in povesti vesnice cu inimi si trupuri pereche.(…) Faptul ca traim inca intr-o lume populata cu barbati care nu isi parasesc nevestele, cu sotii care nu-si abandoneaza copiii si omul de acasa, cu indivizi care nu se smulg cu usurinta dintr-o relatie este o realitate care tine de cu totul alte coordonate ale psihicului uman decat de acelea sentimentale. (Alice Nastase)
Agreabile, pe langa scrisul deseori argumentat statistic al Aurorei Liiceanu, sunt si citatele de la inceputul fiecarui subcapitol din mari autori, artisti sau umoristi, insa simple, frumoase, pline de substanta, desi de multe ori nu au nicio legatura cu ceea ce se discuta in interior. Iata cateva exemple care mi-au atras atentia:
Sunt slaba, probabil. Si ochii mi-s slabi.
Nu deosebesc culorile intermediare.
Pentru ca se lasa iubita de crabi
Mi-e scarba de mare. (Ana Blandiana, Intoleranta)
Nici un barbat sau femeie din lume nu merita lacrimile tale, iar acela care le merita nu te va face sa plangi (Gabriel Garcia Marquez)
Dragostea adevarata e credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insusi, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi.” (Charles Dickens, Marile sperante)
In fiecare noapte te scot din inima mea si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc. (Replica din filmul Pacientul englez)
Opreste trecerea. Stiu ca, unde nu e moarte, nu e nici iubire, si totusi, te rog opreste ceasornicul cu care ne masori destramarea (Lucian Blaga)
Cel mai trist lucru in dragoste este faptul ca de cele mai multe ori sufletul ti-l rapeste exact acela care nu are nevoie de el. (I.L. Caragiale)
Femeile care citesc inca editoriale si articole in revistele speciale editate pentru ele vor fi satisfacute de aparitia acestei carti. Nu stiu, insa, care femeie cu capul pe umeri va avea aceeasi parere. Nu pare decat un compendiu de articole care incearca succesul comercial si, se pare, ca il si reuseste, cartea fiind deseori pe primele locuri intr-un top al vanzarilor dintr-o retea nationala de librarii. Eu personal raman la “Educatie sentimentala” sau la “Despre dragoste”.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Stefan Ene
[ratings]
George Banu – Dincolo de rol sau Actorul nesupus
In November 14, 2008 in Carti
Departe de a fi considerat un manual de receptare a jocului, aşa cum însuşi autorul precizează, Dincolo de rol sau Actorul nesupus este mai înainte de toate o mărturie vie a neîncetatelor cercetări teatrale întreprinse de George Banu de-a lungul timpului, concentrându-şi atenţia asupra diversităţii factorilor care duc la împlinirea spectacolului de teatru. Autorul ni se dezvăluie şi aici drept fabuloasă enciclopedie a fenomenului teatral, graţie experienţei acumulate de domnia sa de-a lungul numeroaselor manifestări teatrale, festivaluri sau stagii, împlinite la Avignon sau aiurea, oriunde ceva merita a fi descoperit ochiului vigilent şi greu impresionabil al reputatului critic.
Consultând, nostalgic uneori, biblioteca sa interioară, recurgând la propria-i cultură de neobosit spectator, făcut din plămada spectacolelor pe care le-a vizionat (pag.12), autorul pendulează între universul dominat de propriile-i amintiri, (populat cu senzaţii trăite în timpul vizionării unor spectacole notabile) şi cel al reflecţiilor asupra teatrului ca organism viu, în permanentă devenire, disecându-l până la ultima frântură de materie, dezvăluind o lume pe care chiar oamenii de teatru nu o cunosc, cunoscând-o totuşi. Alternând tonul cald al confesiunii cu acela sigur al teoreticianului, autorul propune analogii cu picturi celebre, plutind liber prin propria-i videotecă interioară, iar rezultatul devine un cuceritor eseu filosofic asupra fiinţei speciale a actorului.
Volumul Dincolo de rol sau Actorul nesupus ne apare drept un diamant perfect tăiat, ale cărui faţete ne dezvăluie pe rând omul de teatru (actor, regizor, spectator), produsul de teatru (repetiţia, spectacolul, monologul, recitalul, lectura, aplauzele) şi chiar teatrul (cabina actorului, devenirea sau declinul postişelor, culisele descoperite). Autorul a simţit fascinaţia pe care culisele, loc al interstiţiului (pag.272), acel spaţiu secret, acea graniţă dincolo de care se naşte artă, au exercitat-o asupra publicului şi a fructificat deplin experienţele-i unice şi marile-i întâlniri într-un volum în care ocheanul e întors către scenă ca spaţiu de joc, dar mai ales către creator (actor sau regizor), ca om de geniu ce populează spaţiul sacru al scenei. Lentila este fixată asupra actorului ca fiinţă specială, ridicat de G.Banu la rangul de înger, evoluând între rol şi el însuşi (pag.17), dar şi asupra relaţiilor actorului cu regizorul, fiinţând într-o vecinătate privilegiată, asemenea unor îndrăgostiţi captivi (pag.85).
Există o anume poezie ce stăpâneşte stilul lui George Banu, îmbinând tonul de mărturisire cu acela al finei analize teoretice, pentru a deschide perspectiva cunoaşterii şi re-cunoaşterii marilor spirite ale teatrului european, prea puţin accesibile în ţara noastră, chiar şi oamenilor de teatru: portretele lui Antoine Vitez, Ariane Mnouchkine, Luca Ronconi, Peter Stein, Ottomar Krejca, Franck Castorf, Stanislas Nordey, Krzysztof Warlikowski tresar dintre paginile acestui volum populat fabulos cu frânturi din spectacole celebre. Este, deci, un volum care se adresează deopotrivă elitei teatrale, dar şi simplului spectator, avid de secretele teatrului, devoalate cu generozitate de autor. Observând multiplele transformări la care a fost supusă arta teatrală, de la metodă la inovaţie, reunind reflecţii asupra actorului, cartea deschide perspectiva reconsiderării demersului artistic, prilejuindu-i autorului discursuri despre importanţa limbii de expresie a actorului (Nu poţi juca sau regiza decât în limba în care visezi – Luc Bondy apud G.Banu, op.cit., pag.69), sau discursuri în legătură cu problematica nudului pe scenă, a corpului travestit, sau a uzitării aparaturii video în spectacolul de teatru; aceasta din urmă permite criticului lansarea metaforei unice, videocamera ca Mefisto al teatrului (pag.268).
Citind Dincolo de rol sau Actorul nesupus pătrundem dincolo, aruncăm o privire lacom-curioasă înspre omul de geniu. Reluând tehnica portretului artistic, prezentă şi în volumul Ultimul sfert de secol teatral. O panoramă subiectivă, autorul creionează în capitolul Actori mitologici, portretul actorilor Sarah Bernhardt, Gerard Philipe, Ryszard Cieslak–Icarul teatrului, George Constantin, Victor Rebengiuc şi Ştefan Iordache – actorul răzvrătit. Pentru spectatorii care au fremătat într-o sală de teatru la câţiva metri de actorul lor excepţional, Ştefan Iordache şi Titus Andronicus (cum am avut privilegiul a-l descoperi prima dată pe scenă) şi sfâşietorul Victor Petrini, nu dispar odată cu stingerea minunatului actor, căci el e unul dintre actorii nesupuşi, este unul dintre excepţionalii teatrului, a căror prezenţă va rămâne vie şi fascinantă pentru martorii care am fost. Purtăm cu noi această moştenire câştigată în întunericul sălilor de spectacol (pag.38-39). Nimeni nu ne poate răpi amintirea! Ştefan Iordache este actorul răzvrătit, forţa care conduce energiile spectacolului, actorul-poet care atrage ca un magnet privirea şi tulbură scena (pag.40). Cu riscul epuizării, Ştefan Iordache nu evoluează pe scenă, nu interpretează, ci ni se dăruieşte, într-un act de sacră denudare, aşa cum îşi visa Grotowski actorii.
Recentul volum al criticului de teatru George Banu, Dincolo de rol sau Actorul nesupus (Ed. Nemira, 2008), beneficiază de traducerea Deliei Voicu, aflată la cea de-a patra experienţă de acest gen, fiind responsabilă şi de tălmăcirea volumelor Ultimul sfert de secol teatral, O panoramă subiectivă (Ed. Paralela 45, 2003), Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (Ed.Unitext-Polirom, 2005) şi Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet, (Ed. Unitext-Polirom, 2007).
Volumul Dincolo de rol sau Actorul nesupus stă sub semnul unui motto al gânditorului german Friedrich Nietzsche – Caut o multiplicitate complexă care să fie însă contrariul haosului – perfect justificat de subtitlul Miniaturi teoretice, portrete, schiţe.
Dincolo de orice demers laudativ, primim cu bucurie, din nou, gândurile criticului George Banu, pe care-l recunoaştem şi acum în ipostază de fin teoretician al teatrului, din ale cărui unice întâlniri şi experienţe încercăm a ne înfrupta prin intermediul lecturii acestei speciale cărţi dedicate Actorului de pretutindeni.
Haricleea Nicolau Rădescu
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Scrie ca sa primesti… o carte (II)
In November 05, 2008 in Carti
In luna noiembrie, se relanseaza campania “Scrie ca sa primesti… o carte“!
Detalii suplimentare privind aceasta campanie puteti gasi pe blogul Editurii Nemira.
Informatii despre campania initiala, “Scrie ca sa primesti… o carte“, puteti afla accesand articolul original.
