Concurs cu personaje… necurate
In August 12, 2009 in Carti
Se cam termină perioada de concediu, ne-am cam întors de pe cărările de munte şi nisipul umed. Înapoi la casele noastre, la slujbele noastre şi… la cărţile noastre 😀
Despre Evaghelia după… (ştiţi voi – aia) am mai vorbit aici. O recenzie scurtă dar antrenantă a apărut pe NemiraBooks, precum şi o dare de seamă superbă a venit dintr-o ţară un pic inventată. Plus comentariile entuziaste de pe blogul de faţă, şi avem o mână de editori bronzaţi şi fericiţi 
Pentru că există şi cititori care stau mai prost cu finanţele în vremurile astea (who isn’t?), dar al căror apetit de lectură e mai mare ca niciodată, ne-am gândit să facem un concurs. Nimic complicat. Vrem să fie ceva plăcut şi simpatic, dar care să vă stimuleze şi să vă pună un pic la treabă. Cine ştie, dacă vă place şi primim un feedback bun, poate facem un astfel de joc în fiecare lună.
Nu, nu o să vă punem să scrieţi o recenzie. Ar fi cam greu fiind vorba despre o carte pe care o vreţi tocmai pentru că nu aţi citit-o. Dar, pentru că o editură nu vinde orice fel de marfă, trebuie totuşi să puneţi stiloul la treabă. Aşa că se inversează rolurile: voi munciţi, noi citim. Şi premiem!
Acestea fiind spuse, dacă vreţi un exemplar gratuit din Evanghelia după Satana, pe care să-l devoraţi la lanternă (să nu vadă rudele sau soţul/soţia 😛 ), trebuie să scrieţi un text de maximum 2000 de caractere cu tema:
“Ce credeţi că face Diavolul în acest moment?”
Puteţi să vi-l imaginaţi pe Necuratul în orice ipostază, fără legătură cu cartea oferită. Puteţi să adoptaţi un ton jucăuş sau unul serios. De la poveste pentru copii, trecând prin elemente biblice şi până la fantasy întunecat, anything goes. Totul e să nu plagiaţi involuntar pasaje celebre cum ar fi Discursul Marelui Inchizitor sau Evanghelia după Isus Cristos a lui Saramago.
Libertatea vă este deplină. Nu doar puteţi să câştigaţi o carte, dar veţi descoperi că exerciţiul e foarte distractiv (dacă nu aţi descoperit asta deja). Nu va fi urmărită neaparat calitatea literară, ci în primul rând onestitatea şi bucuria de a-ţi imagina şi povesti. Dacă simţiţi că spaţiul nu vă este de ajuns, scrieţi cât vreţi şi apoi tăiaţi fără milă. Esenţele tari se păstrează în sticle mici 😉
Micro-povestirile le puteţi pune pe blogul personal cu trimitere la acest post. Dacă nu aveţi blog personal, puteţi comenta aici sau – ca ultimă soluţie – le puteţi trimite intr-un email la editor[at]nemirabooks[punct]ro, specificând la subiect “pentru concursul Blogul Nemira”. Pe cele mai frumoase le vom premia şi, cu permisiunea autorului, poate chiar publica online.
Have fun!
Vlad Puescu
Evanghelia dupa Satan
In June 15, 2009 in Carti
Am fost plecat pentru două săptămâni la Paris, nu în vacanţă, cu treburi de serviciu, am un job bun (pentru mine), călătoresc destul de des. Eram în aeroport la Beauvais şi calculam (absurd) probabilitatea sa cadă avionul cu mine cand am zărit o carte, L’evangile selon Satan. Pe loc m-am gandit ca poate n-ar fi rau sa ma pun un pic bine cu Diavolul, în definitiv dacă avionul o să cadă nu sunt prea sigur unde o să ajung. Cum deja se anunţa pentru chek-in, m-am grăbit să o cumpăr.
Nu mi-a părut deloc rău că am luat cartea. Ba din contră, e una din cele mai bune pe care le-am citit!! Nu o citeşti doar cu sufletul la gură, ci cu inima strânsă cât un purice şi ochii mari. Nu e ca orice thriller cu ucigaşi în serie, pentru că aici monstrul, la adăpostul straielor de călugăr, e trimis de Diavol să-i facă lucrarea pe pământ, străbătând secolele. Totul începe în 1348, în timpul marii molime, când Maica Stareţă a unui ordin secret de călugăriţe se zideşte de vie, pentru a scăpa de Fiara ce pătrunsese în lăcaşul sfânt. Martiriul ei va proteja un manuscris secret, care de altfel dă şi numele romanului.
Începutul e fulminant. Numai descrierile aproape apocaliptice ale oraşelor atinse de „nenorocirea neagră”, mistuite de flăcări ce se ridică asemeni unui rug purificator, sunt de ajuns pentru a te confisca, nemaiputând să laşi cartea din mână. (Dar violenţa nu este niciodată gratuita.)
Unii au spus că e un roman în care se întâlnesc Tăcerea mieilor, Exorcistul şi Codul lui Da Vinci. Ca scriitură este cu siguranţă mult peste cel din urmă, iar mie mi-a plăcut mai mult decât toate la un loc!
Cand am ajuns în ţară (teafăr!) m-am bucurat mult să văd că e tradusă şi la noi şi că va apărea în curând. Nu am scris pentru nemirabooks.ro ca să mă pun bine cu Diavolul, e doar un roman, o ficţiune. Sau nu?
Adrian Soare
[ratings]
Thomas Cathcart, Daniel Klein – Platon si ornitorincul intra intr-un bar…
In May 27, 2009 in Carti
Platon si ornitorincul intra într-un bar. Barmanul se uită întrebător la filosof, care-i spune “Ce pot să zic, în peşteră arăta mai bine”
Platon, Republica, teoria ideilor, peştera şi ornitorincul… „filosofia filosofie”.
Voi începe cu un mic excurs. Ştie cineva care e ratingul filosofiei astăzi? La fel ca al literaturii sau al artelor frumoase şi al limbilor clasice, e cu siguranţă insignifiant. Desigur sunt the happy few, întotdeauna au fost, care persistă în această eroare funestă (i.e nelucrativă). Pentru a nu eşua în ieremiade facile (durftiger zeit! usw.) să concedem că „aura” filosofiei se datorează marii majorităţi a autorilor ei.
„Cât mai abscons!” – pare să fie motorul oricărui text filosofic chiar şi pentru cei care denunţă asta. Belferii, mari iubitori de jargon şi idei primite deagata au reuşit aici summa & summum. Păcat! La orice sondaj ad hoc am primi, cred, aceleaşi răspunsuri: “Filosofia nu are legătura cu viaţa!”, “Este o cruntă bătaie de câmpi”, “Nu te ajută la nimic!”. Ca şi rabinul, pe care îl veţi întâlni de multe ori în cartea pe care o citim împreună, spun şi eu că subiecţii noştri fictivi au şi nu au dreptate. Este şi aşa şi altfel.
Acest altfel îl veţi găsi în Micul Tratat de filosdotică. După obişnuinţa Nemira, cartea este subintitulată “mic tratat”, deşi poate în engleză suna mai catchy şi mai lămuritor: Understanding Philosophy Through Jokes – Filosofia prin anecdote.
Autorii, Thomas Cathcart si Daniel Klein, asta fac: “traduc”, adică ilustrează, “filosofia filosofie” (jargonul sine qua non, problemele şi curentele filosofice) cu bancuri. Dacă nu vă interesează deloc “filosofia filosofie”, veţi găsi aici cel puţin câteva zeci de bancuri bune. Să nu fim însă ipocriţi!– cartea e adresată celor pentru care problemele filosofice sunt cel puţin interesante. Cuprinsul e structurat în capitole mari care se pot găsi în orice manual de filosofie: metafizica, logica, epistemologia, etica, filosofia religiei, a limbajului, filosofia socială şi politică şamd.
Urmează apoi „traducerea” care e de obicei savuroasă.
“Relativitatea Timpului”:
„Se aude un ciocănit la uşă, femeia deschide şi nu vede decât un melc. Îl ia şi-l aruncă în curte. După două săptămâni ciocăne iar cineva la uşă, femeia deschide şi dă din nou cu ochii de melcul care o întreabă:
Ce-a fost asta?”
sau
„Distincţii Teologice”
„Evreii nu-l recunosc pe Isus
Protestanţii nu-l recunosc pe papă
Baptiştii nu se recunosc unul pe altul în magazinele de băuturi alcoolice ”
Aş vrea să continui, dar vă las plăcerea de a descoperi singuri restul.
Pot să vă spun că este cu siguranţă cea mai bună introducere pe care o ştiu în “filosofia filosofie”
Şi aşa mă întorc la excursul de la care am plecat, acest altfel de a face filosofie este mult mai aproape de sensul originar al filosofiei (apud Hadot et al): filosofia ca asceză, filosofia ca exerciţiu practic, filosofia trăită, filosofia ca înţelepciune (altfel spus şi răspunzând reproşurilor ce i se aduc: filosofia care are legătură cu viaţa, care te ajută). Tipul acesta de filosofie poate fi întâlnit cu precădere în literatura sapienţială ecumenică: apologurile zen şi tao, povestirile hasidice, Hadith –urile profetului, în Pateric etc. Trăsătura comună a acestui tip de a filosofa e elipsa, umorul, pilda şi poanta iluminatorie.
Deşi nu şi-au propus deloc asta, ca o ironie, autorii ne orientează mai mult spre acest fel de filosofie şi mai puţin spre “filosofia filosofie”, pe care, altfel, o distilează spumos (filosofia ca şampanie!) cu ajutorul bancurilor.
Cristian Ovidiu Seserman
[ratings]
Maeve Binchy – Fantana Sfintei Ana
In May 26, 2009 in Carti
O carte despre iubire si credinta. Se relateaza in fiecare capitol cate o poveste distincta a unor oameni care au in comun probleme in amor si fantana Sfintei Ana, la care ajung sa se roage pentru o minune. Fiecare poveste are doi povestitori diferiti, ceea ce ne plaseaza in mintile a doi oameni implicati in aceeasi situatie. In fiecare poveste se prezinta o poveste esuata de amor, astfel incat ajungi sa te intrebi daca nu cumva scriitoarea are o obsesie fata de barbatii care inseala partenerele, daca nu cumva aceasta obsesie a degenerat in urma povestilor ei terminate urat.
Dupa ce citesti cartea, ramai pe ganduri, intrebandu-te daca lucrurile s-au intamplat asa datorita Sfintei Ana, sau a increderii oamenilor in minuni. Oare e de ajuns sa crezi ca totul va fi bine sau trebuie sa te si rogi unui Sfant? Dar clar cauti pe Google sa vezi daca exista fantana Sfintei Ana in Irlanda si te interesezi cat costa biletul de avion pana in Irlanda. Toti vrem o minune si cartea iti da o speranta ca orice e posibil, daca ai credinta.
Am primit aceasta carte in dar si m-am gandit ca trebuie sa o citesc, caci titlul ei imi poarta prenumele: Ana. Am zis ca sigur este un semn, Dumnezeu incearca sa imi comunice ceva: intr-adevar, este un mesaj pentru toti, si anume, sa avem incredere in divinitate, caci ne va oferi cele utile noua. Iar suferinta este intotdeauna buna, ne ajuta sa evoluam, sa ne apropiem mai mult de divinitate.
Dupa ce am lasat cartea din mana, am cautat alte carti ale autoarei si mi-am comandat online imediat si Nopti cu ploi si stele, in care am reintalnit iarasi numele Anei, sub forma localitatii din Grecia, Agia Ana (in greaca inseamna Sfanta Ana). Iarasi ma intreb, daca nu cumva autoarea are o idolatrie fata de aceasta Sfanta. Oare ea chiar s-a rugat Fantanii Sfintei Ana in Irlanda si a ajutat-o, iar drept multumire i-a dedicat o carte? Ba am putea considera chiar doua carti.
Cert este ca Fantana Sfintei Ana este o carte pe care nu o poti lasa din mana pana nu o termini. Am citit pana la doua noaptea si am regretat ca ma dureau ochii si trebuia sa dorm. Dar a doua zi, de la ora noua dimineata am continuat lectura, fara sa mananc pana la ora 15 cand am terminat-o. Te surprinde cat de usor este de parcurs, cat de usor te proiectezi in interiorul povestilor, ca un observator al gandurilor personajelor.
Ana Maria Lupu
[ratings]
