Ghidul greierului, sau cum sa nu mai fii furnica
In November 29, 2011 in Autori, Carti, Ghiduri, IQ, Istorie, Literatura contemporana
Un material de Pontos Cristi
Mai intai ar trebui sa vedem de ce ati vrea sa cititi o carte cu un asemenea titlu. Pentru a putea da un raspuns bun, un argument solid in vederea optiunii alese, trebuie sa facem o excursie mintala si exotica in nu tocmai pitoreasca si insorita statiune turistica a cotidianului.
Avem societatea aflata intr-o viteza accelerata, setata de vreo doua secole, in care toate furnicile trudesc, se grabesc, aduna si se gandesc la Regina lor: Munca. Interesant cap incoronat, nu? Unul care te face sa te expulzezi din caldura patului in diminetile friguroase si ploioase si nu te prea lasa sa te delectezi in parfumul unei cafele aromate savurate cu cei dragi dupa un pranz incet si copios. Nu, crunta regina are pentru umilii ei supusi doar un meniu de fast-food cu nume pe care banuiesc nu trebuie sa-l expun aici in continuare, dar regina este puternica din cauza servitudinii unui adevarat jandarm dispus sa isi respecte juramantul 24 de ore din 24 de ore, 7 zile din 7. Mai rau este ca fiecare dintre noi il avem pe noptiera, perete, prins de mana sau in buzunar si ne aminteste de suveranitatea muncii: ceasul.
„Ghidul lenesului. Mic tratat pentru lenesi rafinati” al lui Tom Hodgkinson este redactat pe orele zilei si nu pe capitole, pentru a se declara liber de constrangerile unei muncii cotidiene si organizate. Din perspectiva sa, munca organizata aduce prea apropiat de sensul de crima organizata si nu greseste foarte departe in afirmatie. Lenea, sau o stare de spirit inalta, era la inceput un atribut definitoriu pentru nobili, adevarati artisti si martiri ai lenesilor in purpura, ce aveau pe lista de indatoriri un fel de program de munca scris cu caractere mari si de aur, un singur cuvant: Nimic.
Din nefericire, si aristocratia a fost scuturata de o furtuna ce a schimbat orientarea umanitatii, si anume Revolutia Industriala. Prin ea oamenii s-au pus in serviciul masinii punand capat unei vietii cat de cat boeme, inlocuind viata cu acumularea de bunuri, identic cu o furnica. Statutul lenesilor de-a lungul raului cronologic, care intelegeti dumneavoastra nu seaca de pe o zi pe alta, s-a schimbat prea putin, ei find vazuti ca mari pacatosi ce si-au asigurat un cerc in infern sau uneltitori ce deseori ajung paria. Nu ca le-ar pasa, lenesii fiind ocupati cu nimicul rafinat, in acelasi fel in care Michelangelo isi desavarsea marea capodopera, si lenesii se rafineaza utilizand un motto pentru Marea Arta a Nimicului: munca iti face bine daca o face altcineva.
Intr-adevar. sa te opresti la o carte de asemenea tematica este o destinatie exotica in timpurile noastre in care si arta, suprema leneveala, se condenseaza ca sa ne rapeasca cat mai putin timp cu putinta. Un exemplu il ofera numarul mare de idolatri ai filmelor in defavoarea cartilor, nu ca una din ele nu ofera un moment, scurt sau lung de o stare de comod si comfort insotita de un moment creator.
Va rog in final, aproape anticontextual, sa nu va fie mila de cateva calorii arse daca va intindeti dupa carte pe un raft mai inalt intrucat prin ea va puteti licentia inr-o arta rafinata.
Eu sunt numărul patru – Pittacus Lore
In November 28, 2011 in Autori, Carti, Fantasy, Junior, Literatura contemporana, Romanul de dragoste, SF, Suspans
Un material de Cristian Pataki
“Trei sunt deja morţi, eu sunt Numărul Patru“, este un început care te face să-ţi curgă apa-n gură, dacă devorezi lectura sci-fi. Această „fantezie” îţi oferă şi câteva scurte momente horror care te fac să-ţi încordezi muşchii de la picioare. Bine, nu ajungi să faci cârcei, aşa cum am păţit în copilărie urmărind Jack spintecătorul, dar să nu uităm că un film este la fel de „gustos” precum o gumă de mestecat second-hand. Iar ca un bonus, filmul face să semene foarte mult cu The Twilight, ceea ce îi dă un gust de parodie.
Ştiind cât de antrenantă este cartea, am vrut să văd neaparat şi filmul! Chiar zilele trecute am auzit de apariţia lui. Aşadar, vă sugerez ca înainte de toate, să citiți cartea, pentru a experimenta o savoare cât mai intensă. Continuați apoi cu orice altă carte sau cu vizionarea unui cu totul alt film…
Ecranizarea este placută dacă îţi plac bătăile de joc, ştiind deja din roman anumite momente, distorsionate fără pic de bun simţ artistic, caracteristic Hollywood-ului. Idem şi faţă de lucrările Dune (Frank Herbert) sau Profeţiile de la Celestine (James Redfield) şi cu siguranţă a multor altora.
Mister şi păcate urzite într-un roman
In November 25, 2011 in Autori, Carti, Horror, Literatura contemporana, Suspans
Un material de Alexandrina
Vă propun să citiţi o carte în care atenţia vă va fi captată să descoperiţi misterele unei case de pe vremea templierilor, loc unde odată intrat îţi va fi greu să revii la starea iniţială şi la bucuriile vieţii de dinafara pereţilor groşi ai locului întunecat şi friguros.
În acest volum, “Urzeala păcatului”, autorul ne prezintă personajul feminin în antiteză cu forţele răului şi misterului care pe mulţi din comunitate i-a răvăşit. Deşi preoteasă, Merrily duce o viaţă care multora li se pare destrăbălată, având un iubit muzician şi o fiică total împotriva credinţei şi respectului faţă de propria mamă. Totuşi, nu se lasă intimidată de circumstanţe ori oameni şi deşi trece prin clipe de coşmar nu se dă înapoi când este vorba de rezolvarea tainei ce se ascunde în Master House.
Păţaniile prin care trece, experienţele şi trăirile le veţi descoperi citind “Urzeala păcatului” şi veţi fi surprinşi la final când vi se va descoperi cum preoteasa reuşeşte să tăinuiască misterele care leagă cercetările ei de oamenii din Garway Hill.
Când săbiile cântă, George R.R. Martin
In November 24, 2011 in Autori, Carti, Clasici, Fantasy, Literatura contemporana, Suspans
Un material de N.S.
Ați văzut vreodată, la televizor sau, cei norocoși, pe viu, vreo partidă de scrimă? Ați observat cu câtă repeziciune se derulează totul? Câtă violență există în atacurile fulgerătoare, câtă pasiune pun combatanții în mișcările lor elegante, sau cât calcul în retragerile strategice?
Dacă adăugați și săbii cu două tăișuri în ecuație, precum și faptul că finalul și câștigătorul partidei este stabilit doar momentul în care numai unul dintre combatanți rămâne în picioare, în timp ce oponentul său zace la pământ, cu sângele șiroindu-i în rănile mortale căpătate, vă veți apropia, puțin, de spiritul poveștii spuse cu mult talent de George R.R. Martin în cea de-a treia carte a seriei ”Cântec de Gheață și Foc”, intitulată ”Iureșul săbiilor”.
Da, săbiile șuieră de la prima pagină la ultima, în confruntări de-o violență înfiorătoare (unele dintre ele destul greu de urmărit din cauza asta), condimentate de trădări și jocuri de culise din cele mai mârșave, săvârșite de personaje greu de definit precis, și tocmai din cauza asta cu atât mai interesante, cu peisaje care mai de care mai exotice, totul desfășurându-se într-un ritm similar celui dintr-o partidă de scrimă.
