Foc in adanc – Vernor Vinge

In February 23, 2010 in Autori, Carti, Fantasy, SF

0Romanul Foc in adanc de Vernor Vinge a fost distins cu premiul Hugo si intra in randul acelor romane extrem de captivante si bine inchegate. Povestea imbina eficient elemente specifice hard-SFului, romanului de aventuri si fantasy. Foc in adanc este, insa, in esenta, un roman space-opera, cu iz de saga. Actiunea este condusa intr-un ritm ametitor, iar personajele fascineaza prin complexitatea lor.

Intriga se declanseaza atunci cand o inteligenta artificiala, un fel de Putere Transcendenta, scapa de sub controlul unei echipe de cercetatori. Aceasta inteligenta se comporta oarecum asemanator unui virus informatic si va inghiti, pe parcursul romanului, galaxie dupa galaxie. Astfel, Universul este serios amenintat.

O familie de cercetatori din Domeniul Straumli, Olsndot, este una din putinele care a supravietuit dezastrului si haosului declansat de extinderea necontrolata a respectivei inteligente artificiale. “Calatoria”, de fapt, fuga acelei familii, se dovedeste plina de pericole si neprevazut, in special pentru ca va fi necesara o aterizare fortata pe o planeta necunoscuta, despre care cititorul afla ca se numeste Planeta Stiletelor. Numele infiorator se arata bine ales deoarece Vernor Vinge ii prezinta pe locuitorii planetei ca fiind grupuri de aproximativ patru-cinci fiinte asemanatoare cainilor. De fapt, autorul vrea sa transmita ideea unei inteligente de grup care are avantajele si dezavantajele ei. Read the rest of this entry »

Urzeala tronurilor – George R.R. Martin

In February 10, 2010 in Autori, Carti, SF

grr-martin_jocul-tronurilor_1Recunosc rusinata ca am lasat in biblioteca mai mult de un an primele doua volume ale seriei Cantec de gheata si foc scrise de George R. R. Martin. Reticenta mea venea atat din dimensiunea seriei (daca nu-mi place oare ma voi simti obligata sa o termin asa cum mi s-a mai intamplat?) cat si din faptul ca e inca neterminata (daca imi place prea mult ce fac pana vor fi traduse urmatoarele doua carti? Dar pana se hotaraste Martin sa publice continuarile?). Ei bine curiozitataea mea a castigat batalia sustinuta de promptitudinea cu care Nemira a tradus si a publicat Iuresul sabiilor si Festinul ciorilor astfel ca de sarbatori am avut parte de un maraton neplanificat, dar binevenit.

Actiunea are loc pe un continent imaginar intr-o perioada asemanatoare Evului Mediu european. Nordul, tot timpul rece, este marginit de un zid inalt de 200 de metri si lung de sute de kilometri dincolo de care traiesc oameni dar si creaturi necunoscute, dar temute.

Urzeala tronurilor incepe printr-un prolog dedicat Zidului, dar mai ales intinderilor de dicolo de el. Desi subiectul nu m-a acaparat pe moment, a devenit ulterior una din partile cele mai interesante prin misterul care inconjoara atat motivul constructiei lui cat si pe “Ceilalti” locuitori ai tinuturilor izolate prin aceasta constructie masiva.
Read the rest of this entry »

Hyperion – Dan Simmons

In February 10, 2010 in Autori, Carti, SF

0Primele 50 de pagini din Hyperion, cartea lui Dan Simmons mi s-au parut putin greoaie, pana la sfarsit, insa, am gasit o placere deosebita in a citi aceasta carte. Prima parte a romanului prezinta o lume foarte neobisnuita, cu foarte multe planete locuite de oameni. Acestea sunt imprastiate in tot universul si poarta numele de Hegemonie. De asemenea, sunt locul de desfasurare a numerose culte religioase total necunoscute, dar si derivate din toate religiile existente in acest moment pe Pamant.

In ciuda faptului ca temele religioase sunt  destul de pregnante in carte, subiectul principal al romanului este povestea a sapte personaje, pornite intr-un pelerinaj pe planeta Hyperion cu scopul de a-l gasi pe misticul Shrike.

Personajele se cunosc pentru prima data la inceputul pelerinajului si pe tot parcursul calatoriei lor isi povestesc modul in care au ajuns sa ia pare la acest pelerinaj si care este scopul fiecaruia. Fiecare poveste este captivanta si complet diferita de celelalte. Cu fiecare pagina care trece incepi sa intelegi tot mai bine care este universul in care are loc desfasurarea actiunii. Astfel, la un moment dat, devii capabil sa iti construiesti singur o imagine a Hegemoniei si sa intelegi acel moment din istoria omenirii inventate de Dan Simmons. Read the rest of this entry »

Golem – Gustav Meyrink

In February 04, 2010 in Autori, Carti, Clasici

Gustav Meyrink_GolemIntreaga arhitectura umana si obiectuala a ghetoului invie legenda golemului-strigoi, pe care un rabin cabalist il adusese la viata, strecurandu-i intre dinti formula magica. Zicala romaneasca “fiecare isi poarta crucea sa” se poate adapta aici la: fiecare isi poarta Golemul sau.

Fara indoiala, Gustav Meyrink nu e doar un psiholog de un rafinament innascut ci si un initiat capabil sa depisteze existenta unor forte supranaturale cu care comunica intr-un mod misterios si extenuant. Tulburarile psihice si amnezia lui Pernath sunt simple mijloace de mascare a supranaturalului, destinate in exclusivitate celor nepregatiti sa-l accepte.

O data la 33 de ani, cartierul evreiesc e lovit de o molima a sufletului si semne concrete ii vestesc iminenta: “pe un zid vechi, scorojit, igrasia se lateste luand forma unui om care merge” sau “in geam, florile de gheata incheaga chipuri incremenite”, ca si cum o inteligenta din umbra, arsa de dorul reintruparii, ar pune stapanire pe lume.

Trezirea din amnezie sau desferecarea incaperilor creierului se produce odata cu mularea realului peste imaginar sau, de ce nu, invers. Dupa ce strabate coridoare subterane, intunecate si intortocheate, Pernath se pomeneste in camera fara intrare, care nu are decat o fereastra cu zabrele. Spatiul fizic se suprapune peste spatiul launtric. Acolo se iveste Golemul, celalalt, dublul care-i infrunta privirea si-i scoate din negura amintirea.
Read the rest of this entry »

RSS