Sf Augustin, Confesiuni – La rascruce

In June 29, 2010 in Autori, Carti, Religie

0Confesiunile sunt note si comentarii, cronologie si indice de nume proprii de Eugen Munteanu sau 13 carti (capitole) in latina, redactate in secolul IV-V, 17 ani de lucru la aceasta varianta de traducere in romana, intre 1980 si 1997, a II-a versiune in romana, dupa una mai putin reusita a lui N.I. Barbu, din 1985, un sfant care nu a fost declarat (proclamat) de vreun conciliu sau sinod, ci este astfel considerat de traditie; chiar si marii teologi romani din sec 17-18, precum Dosoftei sau Antim Ivireanul vorbesc despre sveati (sfantul) Augustin.

Un retor, profesor de retorica la Roma, un filozof al Imperiului, un adept al maniheistilor si un iluminat, in cele din urma, isi descrie aventura intelectuala, pusa sub semul crucii. Tot ce a fost inainte de revelatie poarta un nume simplu: „iarmarocul palavragelii”, de care se va desparti silentios, fara „mare valva”. De ce renunta la demnitatile de profesor de retorica, din anturajul imparatilor? Pentru ca cei care l-au sustinut foloseau adesea „adevarul”, vorbeau in numele „adevarului”, al „binelui”, dar cuvintele lor erau lipsite de credinta, totul nu semana decat cu un „scartait” al buzelor si gurii lor.

Cati dintre noi ar renunta la slujbe pentru ca nu sunt inspirate de adevar, de bine, de credinta? Read the rest of this entry »

Dragonul maiestatii sale – Despre prietenia care strapunge intunericul

In June 28, 2010 in Autori, Carti, Fantasy, Suspans

0Ala bala portocala… Cam asa am ajuns sa pun mana pe Dragonul maiestatii sale. Serios! Si trebuie sa recunosc ca am nimerit-o cum nu se putea mai bine! Cartea lui Naomi Novik are tot ce-i trebuie pentru a fi romanul perfect: o scriere curgatoare, ce face ca plictiseala sa fie absolut imposibila, personaje interesante, pe care le descoperi pe masura ce te adancesti in tainele povestii si rasturnari de situatie de-a dreptul dramatice!

Totul incepe cand capitanul englez Will Laurence, comandant pe nava Reliant, captureaza o fregata franceza cu o incarcatura ce mai tarziu se va dovedi de-a dreptul inestimabila: un ou de dragon. Cu toate acestea, respectivul ou inseamna si o multime de probleme, dat fiind faptul ca in curand se descopera ca e pe cale sa ecolzeze. Si de aici incepe aventura lui Will Laurence si a dragonului sau, Temeraire (un nume cu totul neobisnuit pentru un dragon, dupa cum aflam in continuare), de care il va lega o puternica prietenie. Dar trecerea de la viata de marinar, la cea de aviator este cum nu se poate mai dificila. Iar faptul ca Temeraire se dovedeste a fi atat de pretios aviatiei engleze, destul de slaba in comparatie cu armatele aeriene din subordinea imparatului francez Napoleon I, face totul si mai dificil pentru Will. Astfel, el este nevoit sa se indeparteze de cea pe care pana nu de mult o considera viitoarea lui sotie, de tatal sau, cu care nici pana atunci nu se intelesese foarte bine si de vechii lui camarazi si sa inceapa o viata noua, care se pare ca va trebui sacrificata aproape in totalitate ingrijirii lui Temeraire. Read the rest of this entry »

Biciul lui Dumnezeu – o poveste despre huni

In June 28, 2010 in Autori, Carti, Suspans

0William Dietrich este un scriitor care prefera ca punct de plecare pentru romanele sale istoria, stiinta sau calatoriile. Seria “Ethan Gage” s-a vandut in peste 28 de limbi si include titluri ca ”Piramidele lui Napoleon”, ”Cheia Rosetta”, ”Cifrul Dakota”. Biciul lui Dumnezeu este un roman istoric,inspirat din lupta dintre Imperiul Roman si huni, din anul 451, una dintre cele mai mari lupte din vremurile antice.

Jonas Alabanda este un sol trimis de romani, care este capturat de huni si obligat sa lupte pentru acestia. Acolo, el afla de planurile lui Attila de a cuceri Europa, prin invingerea Imperiului Roman. Jonas se indragosteste de o prizoniera numita Ilana, insa un alt personaj, Skilla, vrea sa se casatoreasca cu Ilana, dupa ce a salvat-o de la moarte. Astfel, romanul prezinta o antiteza, prin conflictul dintre personaje,dar si prin diferentele sociale. Jonas reprezinta romanul educat, liber iar Skilla reprezinta hunul barbar, salbatic.

Pentru a scrie acest roman,William Dietrich s-a documentat intens prin lecturarea scrierilor istorice despre acea perioada, vizitarea muzeelor, vizitarea locurilor din Europa unde au avut loc aceste batalii, reconstruirea drumului parcurs de Atilla. Read the rest of this entry »

Catharii – un subiect fascinant

In June 25, 2010 in Autori, Carti, Religie

0Pentru cei care cunosc pulsul cercetarilor in domeniul ereziilor medievale, numele Anne Brenon, nu le este strain. Autoare a numeroase carti, studii si eseuri de specialitate este una dintre cele mai autorizate voci in problema ereziilor medievale. Ea este cea care a fondat celebra revista Heresis una dintre putinele reviste ce au ca tema predilecta ereziile.

Catharii este una dintre lucrarile de popularizare (vulgarizare) a subiectului cathar; mai degraba un mic eseu decat o lucrare stiintifica stricto sensu.. Directiile urmarite de autoare se anunta a fi clare, inca de la inceput: sa descrie erezia cathara in ansamblul ei, concentrandu-se pe secolele XIII-XIV, iar, pe de alta parte, sa surprinda spiritualitatea si religiozitatea ereticilor cathari, ca spiritualitate crestina (p. 13). Aceasta carte se vrea mai mult o imersiune in sanul spiritualitatii cathare decat o noua relatare a istoriei ereziei in Europa meridionala din secolele al XI-lea si al XIV-lea, inradacinarea, reprimarea si apoi eradicarea ei (p. 17). Protagonistii preferati ai istoricului sunt catharii „perfecti”: Peire Autier, Peire Maury, Guilhem Bélibaste, ale caror marturii strabat procesele inchisitoriale si care au activat la finalul secolului al XIII-lea si in primele decade ale celui de-al XIV-lea. Read the rest of this entry »

RSS