In noua sa carte, “Casa in flacari. Despre regie si dramaturgie”, directorul-profesor si teoriticianul Eugenio Barba ofera o imagine in pricipiile sale de baza: organice, narative si evocatoare ale dramaturgiei ca niveluri de organizare. Cititorului ii este oferita o experienta din calatoria lui Barba in relatie cu valoarea artei sale.
Cartea este plina de detalii nu numai despre tehnicile sale de formare ca actor, dar si despre materialele pe care le foloseste ( actiuni fizico-vocale, costume, obiecte, spatiu, lumina, sunet), precum si exemple cheie de la spectacolele sale.
Aceasta include marturisiri ale dificultatilor pe care le-a intanit in timpul procesului de formare ca actor. In aceasta carte regizorul nu se refera exclusiv la faimosul sau patrimoniu multicultural de teatru, ci mai degraba, el impartaseste logistica regizorala care stau la baza stilului sau estetic distinctiv.
In prima parte a cartii, Barba se concentreaza asupra notiunii de dramaturgie organica ca nivel de organizare. El sustine: “Munca mea ca director nu a fost ghidata de intelesuri, ci de actiunile reale ale actorilor si sincronizarea relatiilor lor – dramaturgia lor organica”. Dramaturgia organica reprezinta precizie, ritm, culori de energie, efectul organic al fiecarei actiuni, calitatea formei actorilor, caracteristici introvertite sau extrovertite, dinamica actiune-reactiune, acceleratii si pauze, ritmuri simultane si divergente ale actiunii. Interesant la aceasta abordare este accentul pe care Barba il pune pe materialele actorului ca o stare de dramaturgie.
In a doua parte a cartii, Barba discuta despre dramaturgia narativa ca nivel de organizare. Acest tip de dramaturgie difera de ceea ce se intelege prin dramaturgia narativa in teatru asa cum reiese din text. Prin urmare, el admite ca: “Ceea ce eu numesc dramaturgie narativa a fost doar modul meu special de a nara”. In alte cuvinte, dramaturgia narativa este dramaturgia unica prin care se identifica fiecare director. Barba este, cred, unul dintre putinele texte publicate clare si concise, care ofera o perspectiva in logistica de creatie a unui director. Aceasta nu este supra-intelectualizata de catre un savant academic, ci examinata si analizata de catre insusi artistul. Asadar va fi o reala valoare pentru multi studenti interesanti in regie.
In ultima parte a cartii despre dramaturgia evocatoare ca nivel de organizare, Barba se concentreaza pe spectator si expune o viziune foarte personala a ceea ce este mentionat in general ca teatralitate. Aceasta sectiune ofera o contributie importanta muncii renumitului director, introducand notiuni cum ar fi: “zona de memorie fierbinte”, “saltul de constiinta” (sau schimbarea de stare a spectatorului), “fetisurile spectatorului”, si “ordinea evaziva”. Aceasta viziune sublineaza cererea pentru o dezordine a unitatii publicului si un accent pe reactii individuale – cu privire la comportamentale mentale si diferitele asociatii care apar pentru fiecare spectator.
Cu aceasta carte, Barba ilustreaza functionalitatea modului sau de a regiza, reflectand critic cu privire la metodele sale proprii, in timp ce ofera o panorama asupra repetitiilor sale, improvizatiile ca actor, excursii, si sursele materiale – cum ar fi piese de teatru, poezii si texte religiose. Cartea contine de asemenea o biografie personala, opinii politice, si note din atelierul de lucru. In cartea lui Barba, studentii, cercetatorii si practicienii pot gasi o interpretare a celebrului actor pe baza practicii regizorale, si de asemenea un numar interesant de filozofii distincte.
Adauga un comentariu