Căderea lui Hyperion – ce are mai bun de oferit SF-ul

Trebuie să recunosc faptul că nu am mai citit de mult timp un roman SF atât de bun. Prima parte din seria Hyperion Cantos a fost bună, însă aceasta este la un cu totul alt nivel. Probabil autorul a considerat că a așezat destul de bine scena în prima parte, iar acum e timpul să dea drumul la acțiune.

De obicei fiecare roman SF se concentrează pe un anumit domeniu, cum ar fi călătoria spațială, inteligențe artificiale, extratereștrii, roboți, genetică, etc. De asemenea, de cele mai multe ori ești bombardat de uriașe cantități de informații cu privire la tehnologii nedescoperite încă de noi și de date tehnice care par că nu se mai termină. Nu și această carte. În primul rând paginile cu descrieri lungi sunt extrem de rare, dacă nu inexistente.

În al doilea rând în Căderea lui Hyperion găsești tot ce se poate din genul SF: elemente de religie, o creatură diabolică cu puteri de semizeu, inteligențe artificiale care nu s-au hotărât încă dacă să distrugă omenirea sau dacă mai au nevoie de ea, niște cripte ale timpului venite din viitor, oameni care au suferit modificări ale corpului majore și care acum seamănă mai mult cu animalele decât cu oamenii, genetică, poezie, istorie, un război care e pe cale să schimbe definitiv actuala orânduire a civilizației uname… Ce ai putea să vrei mai mult?

Cartea pleacă de unde s-a încheiat Hyperion, iar Dan Simmons nu pierde timpul și te aruncă direct în acțiune. Fiecare dintre pelerini era convins de faptul că are un rol de jucat în acea urzeală de evenimente, însă probabil nici unul nu bănuia exact prin ce va trece. Fiecare este îngrozit de gândul de a se întâlni cu Shrike, dar în același timp au propriile planuri de a-l ucide sau propriile dorințe pe care doar creatura ar putea să le satisfacă. Bătălia finală dintre Hegemonie și Expulzați este colosală, iar pelerinii nu pot face nimic decât să-și joace rolul și să-l întâlnească pe Shrike.

Colonelul Kasad o reîntâlnește pe Moneta (o să rămâneți surprinși când o să aflați cine este aceasta – lucru posibil doar în ultimele pagini ale cărții) și se luptă pe viață și pe moarte cu Shrike. Consulul trebuie să poarte tratative cu Expulzații ca reprezentant al Hegemeniei, el fiind cel care a trădat ambele părți, părintele Hoyt nu caută decât să moară fără a mai fi înviat de către paraziții din corpul său, iar Lamia și cibridul care conține memoria lui John Keats intră în spațiul virtual pentru a descoperi ce plănuiesc inteligențele artificiale din TehNucleu.

Fiecare capitol este mai intens și se se desfășoară într-un ritm mai alert decât cel anterior, în timp ce imaginea de ansamblu se clădește ca un puzzle, piesă cu piesă. Cu toate acestea, autorul te ține în suspans până la finalul cărții unde deabia atunci înțelegi cu adevărat spre ce punct au dus toate firele. Intrigile politice sunt de asemenea extrem de complexe și este destul de dificil să anticipezi ce se va întâmpla mai departe, având în vedere că nu cunoști ce intenții au actorii principali și pe ce set de valori pun accent mai mult.

Recomand această carte tuturor cititorilor pasionați de genul SF, dar în același timp și celor care nu au mai citit nimic din acest gen, dar doresc să înceapă. Cu siguranță cititorul nu se va plictisi, ci dimpotrivă, va dori să afle mai mult cu fiecare pagină. Romanul te face de asemenea să te întrebi care ar putea să fie soarta omenirii în viitor, care sunt potențialele pericole pe care va trebui să le înfruntâm și dacă soluțiile menite să ne salveze vor fi și cele mai bune.
Este o carte care trebuie citită obligatoriu de orice cititor care se respectă. Lectură plăcută!