Aristotel la Muntele Saint-Michel

On May 30, 2011 in Carti, Istorie, Religie

Aristotel la Muntele Saint-Michel.

Rădăcinile greceşti ale Europei creştine

aristotelSylvain Gouguenheim s-a născut în 1960 şi în prezent este profesor de istorie la École Normale Superieure (ENS) de la Lyon, istoric şi  medievist care s-a distins, în primul rând, prin lucrările sale despre Ordinele Teutonice, precum şi prin cercetările despre mistica renană şi promotorii ei. Din octombrie 2010 face parte din prestigiosul grup de cercetare Internationale Kommission zur Erforschung des Deutschen Ordens, fiind unicul membru francez.

Este autorul unor prestigioase lucrări, precum: Reforma gregoriană. De la lupta pentru sacru la secularizarea lumii (2010), Perspective asupra Evului Mediu: 40 de istorii medievale (2009),Cavalerii teutoni (2007), Falsele temeri ale anului 1000: aşteptarea sfârşitului veacurilor sau aprofundarea credinţei? (1999), Sibila Rinului: Hildegarde de Bingen, abatesă şi profetesă renană (1996).

Aristotel la Muntele Saint-Michel. Rădăcinile greceşti ale Europei creştine este o invitaţie făcută tuturor cititorilor de a descoperi un text palpitant, bine documentat, curajos, ce restabileşte adevărul prin mărturii istorice. Bizantinii şi creştinii sirieci au reluat cultura greacă, şi-au apropriat ideile sale esenţiale, au tradus-o şi au transmis-o în Evul Mediu lumii occidentale, cu care aceşti mari uitaţi ai istoriei aveau relaţii foarte variate, datorate mai ales faptului că împărtăşeau cu toţii aceeaşi credinţă – liant esenţial al unor popoare şi limbi variate în universul unic al creştinătăţii.

Sirieci şi bizantini, clerici occidentali, cum ar fi Iacob din Veneţia, au replămădit şi transmis cultura greacă antică, de multe ori într-o „fericită concurenţă” cu învăţaţii arabi de la curţile califilor. Ce le datorează Europa tuturor acestora? Care este contribuţia veritabilă a unor creştini de limbă siriacă? Şi care este realul impact al activităţii prolifice a unor traducători învăţaţi din Europa medievală asupra dezvoltării culturii noastre? Care era situaţia reală în schimburile culturale dintre creştinătate şi Islam? La aceste interogaţii, dar şi la multe altele, la fel de pasionante, autorul încearcă să răspundă într-o gamă variată a istoriei mentalităţilor, trasând parcursul cultural de la Europa occidentală la Bizanţul moştenitor al antichităţii greceşti şi la califatele arabe din Evul Mediu.

Articol postat de: andreea


Adauga un comentariu

RSS