Când se vorbește de Stephen King automat se face referire la thrillere pe care cu greu ți-le scoți din minte. Iată că King a reușit din nou, ba mai mult, și-a creat un univers fantasy de dimensiuni uriașe, ca cele din operele lui Tolkien sau ale lui Rowling. La final, dincolo de elementele fantastice, cartea ne lasă cu o întrebare apăsătoare: oare chiar este atât de departe de adevăr?
Premisa este relativ simplă: din cauza unei erori umane este răspândit un virus mortal ― ulterior numit Captain Trips sau Supergripa ―, care duce din cauza neglijenței umane la eradicarea a 99% din populație. Supraviețuitorii sunt oameni simpli, imuni la boală. Pe măsură ce dai paginile, te găsești într-un univers post-apocaliptic dezolant, iar previziunile sunt sumbre. Apare un Adversar, pe numele său Flagg, despre care nu se știu multe.
Aici intră în joc talentul lui King. Personajele sunt prezentate atât de precis, și în același timp atât de simplu, încat cititorul se poate identifica cu majoritatea lor. Un mut ramâne singur într-un oraș. Într-un altul, o femeie însărcinată este nevoită să-și îngroape tatăl. Însă nu toți supraviețuitorii sunt de aceeași parte a baricadei. Puțin mai încolo, Flagg scoate un ucigaș din închisoare.
Elementele care fac această carte o capodoperă sunt greu de descris. Poate că e îmbinarea dintre mister și suspans. În orice caz, cartea are de toate: de la romanță la crimă. Oricum ar fi, pe mine m-a dat pe spate spiritul de sacrificiu al personajelor. Ei nu sunt eroi, nu au la dispoziție decât ce au reușit să salveze, dar trebuie să protejeze ce au creat.
Cartea e cuprinzătoare. Te poartă prin toată America, alături de supraviețuitorii care progresiv se reunesc. Lupta lor pentru viață într-o lume plină de moarte, refuzul de a ceda în fața răului și compasiunea ce și-o arată în pragul morții ne demonstrează că natura umană e atât de versatilă încât nici moartea sigură nu ne oprește de la a fi oameni.
Pe măsură ce citești, finalul devine previzibil. Se definesc toate elementele pentru o confruntare între bine și rău. Finalul este, însă, lovitura de grație. Este exact ce nu te-așteptai să se întâmple.
„Viața este ca o roată pe care nimeni nu poate rămâne prea mult. Și în cele din urmă, se întoarce întotdeauna acolo de unde a plecat.”
În final, Apocalipsa este o lecție despre natura umană ― o reprezentare dureros de exactă a destinului nostru și totuși o carte plină de speranță.
Adauga un comentariu