Apocalipsa 2012

Ideea de sfarsit al lumii a procupat omenirea din cele mai vechi timpuri. Astfel, vikingii considerau fatidic anul 1000 d.Hr. si in acest sens au tinut un indelungat ospat in asteptarea sfarsitului. Sfarsitul s-a lasat asteptat, proviziile s-au terminat, iar consecinta tragica a fost moartea a peste doua treimi din populatie din lipsa hranei.

In lumea crestina, sfarsitul lumii era rezervat anului 2000… an care a trecut si el de ceva timp peste noi. In realitate, Iisus Hristos raspunde astfel cand e intrebat despre sfarsitul lumii: « Doar Dumnezeu Tatal stie cand va veni sfarsitul lumii.» Cu alte cuvinte, Apocalipsa poate veni oricand: maine sau peste un miliard de ani.

Sunt foarte multi factori de cauzalitate de urmarit: razboi nuclear total, eruptii vulcanice majore, ciocniri cu asteroizi gigantici sau comete. Desi progresele omenirii au fost remarcabile in ultimele doua secole, Universul si fortele care-l guverneaza raman cu multe necunoscute si mistere pentru mintea umana.

Mostenirea culturala mayasa, care cunoaste apogeul dezvoltarii la inceputul Erei Crestine, si scrierile sale antice (care sunt descifrate in a doua jumatate a secolului 20) au suscitat un viu interes in mediile stiintifice din intreaga lume. Interesul major al mayasilor pentru studiul astrelor si cerului si organizarea calendarului in cicluri foarte lungi (de peste cinci mii de ani) au suscitat un viu interes in jurul lor. Astfel, in data de 21.12.2012 la solstitiul de iarna, se va incheia un asemenea ciclu lung. Traditia mayasa spune, de fapt, ca lumea se va primeni.

Desigur, ideea de Apocalipsa e mult mai interesanta si s-a preferat traducerea in acest sens. Soarele (si Sistemul Solar implicit) descrie si el o miscare eliptica raportat la centrul Caii Lactee. De la 21.12.2012, Soarele va intra in partea interioara a Galaxiei Calea Lactee, denumita de astronomi Uterul. Calea Lactee are o forma de spirala, Uterul fiind zona interioara in jurul carora se plaseaza roiurile de stele.

« Apocalipsa 2012 » are la baza o munca asidua de informare si documentare a lui Laurence E. Joseph care a durat aproape doi ani si autorul precizeaza expres ca nu doreste decat sa puna cap la cap informatii si argumente stiintifice. E evident ca nu si–a dorit sa starneasca panica sau sa faca partizanat religios sau de alta natura.

Modul de prezentare al acestor informatii e captivant si iti da un apetit grozav de a citi cartea si te lasa in final sub imperiul incertitudinii si cu multe intrebari existentiale majore, intre care si conditia umana atat de minuscula la scara cosmica.
Pe langa profetiile mayase , un alt argument major asupra riscului de cataclism major in anul 2012 este reprezentat de activitatea solara care incepand cu 2003 este mai turbulenta ca oricand; cu un varf de manifestare estimat chiar pentru 2012.
Astfel, s-a demonstrat stiintific: furtunile solare majore din 2005 au avut corespondenta cu Uraganele Katrina, Rita si Wilma intr-una din cele mai furtunoase saptamani din istoria documentara a Soarelui. Campul magnetic terestru a prezentat numeroase puncte de penetrare in timpul turbulentelor solare, misterioasa Radiatie Schumann avand minime istorice in acele momente. Campul magnetic terestru are chiar rolul de protectie in calea radiatiilor cosmice periculoase.

O alta ipoteza de lucru este data de geofizicienii rusi care considera ca Sistemul Solar a patruns intr-un nor interstelar de energie, care destabilizeaza Soarele si atmosferele tuturor planetelor. Acestia estimeaza consecinte majore ale interactiunii Terrei cu acest nor in perioada 2010-2020.

Un alt element de luat in seama este impactul cu un asteroid sau cometa. In urma cu saizeci si cinci de milioane de ani, un astfel de impact devastator a stat la originea disparitiei dinozaurilor si a peste 70% din speciile de pe Terra. Perioada foarte lunga de atunci face ca riscul unui astfel de cataclism sa fie extrem de probabil si ridicat.

Supervulcanii (pungi majore de magma care penetreaza pana aproape de suprafata scoartei terestre), Yellowstone de exemplu, erup cu consecinte dezastruoase la fiecare 600 000 –700 000 de ani. Astfel de supereruptii pot chiar sa reconfigureze un continent sau sa duca la disparitia lui (vezi legenda Atlantidei pomenita de Platon in Critias).

Studiile geologice si geodezice din zona Yellowstone aduc argumente solide in favoarea riscului major si imediat de repetare a unui astfel de cataclism. O eruptie de o magnitudine comparabila a survenit la Lacul Toba in Indonezia acum 74 000 de ani si a sters de pe fata Pamantului peste 90 % din populatia animala de atunci.

Filosofiile orientale precum « I Ching »-Cartea Schimbarilor, dar si teologia hindusa, par a sustine momentul 2012 ca data pentru un cataclism major. Si unele interpretari ale Bibliei (dezamagitii anului 2000, ca sa fim rautaciosi) prezic Apocalipsa pentru anul 2012. Miscarea pro–Armaghedon care reuneste musulmani, evrei si crestini deopotriva tinde sa precipite aceasta batalie a Apocalipsei.

Pornind de la aceste ipoteze-argument, suntem prinsi intr-o calatorie pe cat de fascinanta pe atat de terifianta privind pericolele care ne pandesc in fiecare secunda pe noi, oamenii.

Concluzia este ca sfarsitul poate veni oricand si dintr-o multitudine de cauze… iar omul nu detine mijloace sa spuna cu exactitate cand… poate in schimb sa spere ca acest moment se va lasa asteptat cat mai mult…