Pe vremea când polițiștii erau milițieni, afară viscolea și bătea de miezul nopții, iar serviciul de urgență 112 (apelabil atât din rețelele de telefonie fixă, cât și mobilă) nu fusese încă înființat, ”o femeie în vârstă și bolnavă” sună la secția de miliție pentru a cere ajutorul apărătorilor liniștii și ordinii publice.
Evident, cei doi locotenenți de serviciu în acea noapte nu sunt în măsură să depisteze de unde a fost efectuat apelul, cu atât mai puțin să identifice persoana care le cere ajutorul, chiar dacă primesc mai multe telefoane de la aceeași persoană, care îi anunță disperată: ”Mor… Sunt plina de sânge… Veniți imediat…” Cei doi pur și simplu stau lângă telefon și așteaptă următorul apel, sperând ca, data viitoare, femeia să le dea mai multe informații. Din nefericire, vocea acesteia este din ce în ce mai stinsă, iar milițienii de serviciu înțeleg că nu sunt victimele unei farse stupide ci că femeia este într-adevăr pe moarte.
Din acest moment începe o cursă contra-cronometru pentru a descoperi cine este și unde locuiește bătrâna. Totul se complică și mai mult, odată cu ultimul apel primit în acea noapte friguroasă de iarnă, în care sunt anunțați, de o voce bărbătească, tânără, că în blocul în care locuiește s-a comis o crimă.
Rodica Ojog-Brașoveanu, autoarea acestui roman, dovedește un talent deosebit în crearea și menținerea suspansului. Spre exemplu, încă de la începutul poveștii, ancheta derulată de organele statului este prezentată fragmentat, între capitole care ne povestesc, printre altele, despre cei doi tineri milițieni (Andrei Dumitrascu și Traian Ionescu) implicați în cercetări și familiile lor deloc liniștite.
De asemenea, ”Agatha Christie de România” este maestră în în descrierea personajelor, care sunt foarte reale, întipărindu-se în memoria cititorului, nu doar prin prisma trăsăturilor fizice cât, mai ales, a celor de caracter. Sunt oameni pe care îi recunoaștem dincolo de paginile romanului, atât de adevărați că aproape ai impresia că i-ai zărit ieri, pe când mergeai pe stradă, sau la piață, plimbându-se printre tarabe.
Și asta se întâmplă chiar dacă romanul a fost scris cu câteva zeci de ani în urmă, iar lumea în care se desfășoară acțiunea este în destul de mare măsură diferită de cea în care trăim astăzi. Din păcate, meschinăria, zgârcenia, ticăloșia, setea oarbă de răzbunare și răutatea unor semeni de-ai noștri sunt aceleași, indiferent de epoca în care trăiesc, dar, la urma urmelor, dacă n-ar fi fost și oameni cu astfel de trăsături, n-ar mai fi existat anchete polițienești, nici nelegiuiri, nici … romane polițiste. Dintre care, unele excelent scrise, precum ”Apel din necunoscut” de Rodica Ojog-Brașoveanu.
Adauga un comentariu