Rodica Ojog-Brasoveanu este in mod incontestabil geniul romanelor politiste romanesti, amestecand in scrierile sale suspans, umor, ingeniozitate, remarcabile cunostinte psihologice si nu in ultimul rand o usoara ironie.
In romanul “320 de pisici negre” inegalabila Melania Lupu ne incanta iarasi cu initiativele ei curajoase, cu imaginatia sa efervescenta si cu mintea analitica, apanaje ale unui veritabil gangster. Ajungand la inchisoare, aceasta nu se descurajeaza si e pregatita sa evadeze…antrenand in acest timp o intreaga grupare infractionala. Englezul Ned Morton vrea sa-si incheie cariera de pe scena mafiei cu un ultim dans rasunator, dar are vreo sansa in fata fermecatoarei Melania?
Romanul este practic o continuare a scrierilor “Cianura pentru un suras” si “Buna seara, Melania”, in care stimata Melania Lupu cade victima pasiunii pentru cele doua tablouri semnate Goya si Rembrandt. Regretand si deplangand decizia pe care trebuie sa o ia, Maiorul Cristescu este nevoit sa o aresteze, lucru care o lasa impasibila pe “eroina” noastra deoarece, dupa cum ne-a obisnuit, aceasta nu se descurajeaza si impleteste itele unui plan halucinant.
Orice carte care poarta autograful distinsei autoare constituie pentru mine o premisa de week-end care ma invioreaza in mod deosebit. Lecturand aceasta carte nu m-am departat de clisee precum “am citit-o cu sufletul la gura”, “n-am putut s-o las din mana”. In spirit de gluma, as spune ca toate cartile in care Melania Lupu este protagonista sunt un bun material didactic pentru initierea in “arta infractionala”. Ritmul dinamic al actiunii este dat si de schimburile acide de replici care starnesc rasul, dar si de converastiile intretinute de Melania. Aceste conversatii nu doar ca anuleaza puterea de discernamant a interlocutorilor, ba chiar ii subjuga in totalitate…pentru ca da, Melania reuseste sa faca inca un succes in sectorul amoros. Maestra a disimularii, intruchipand aerul serafic al unei domnisoare de pension, Melania isi construieste un univers complex, frizand aberantul, in care danseaza cu deosebita gratie printre paragrafele codului penal.
“-Ce ti-a spus anchetatorul, intreba Olga Tudor?
-Care anchetator? se mira Melania
-Tipul picat pe neasteptate.
-Care tip?
Libelula se hlizi:
-“Domnul acela simpatic de la Militie”.
-Oh, nu mare lucru…”
Eroina atipica, Melania Lupu fascineaza prin pluritatea eurilor, prin talentul de a imbina o imaginatie de gangster cu inocenta unei fetite. Joaca rolul induiosator al manierelor parfumate, al bunului simt cu chenar de dantela, al gratiei si distinctiei, depasind orice obstacol in pasi de menuet.
Cartea da nastere unor personaje de un comic absolut, din cele mai diverse categorii sociale, formand o galerie ciudata de tipologii umane care alearga dupa o statuie de aur in marime naturala a Madonnei. Cine va castiga cursa?
Adauga un comentariu