Arhive din January, 2011
Jocurile Foamei…
On January 31, 2011 in Carti, Junior, SF
Suzanne Collins – Jocurile foamei
Sau modul in care vezi o reclama pe un site, stai apoi si te gandesti vreo cinci minute, apoi cu gandul la carte incepi sa cauti recenzii despre carte, dupa alte zece minute faci comanda online la carte si astepti cu infrigurare sosirea coletului.
Dupa vreo doua zile stai in locul tau preferat de citit si incepi, normal cu prima coperta, descrierea autorului si in cele din urma mult asteptata lectura…
Nu ma pricep foarte bine la recenzii, citesc destul de mult, dar cand vine vorba sa povestesc o carte nu prea ma descurc…
Totusi, de ce scriu acum despre Jocurile Foamei? Pentru simplul fapt ca am scos cartea de la posta in jurul orei 10 dimineata, la 10.30 aveam cafeaua si cartea in fata citind… in aceeasi seara in jurul orei 24 inchideam cartea si ma uitam nevenindu-mi sa cred ca s-a terminat, eram inca adanc uitat in Panem, ma gandeam la Katniss, si imi spuneam ca am citit una din cele mai frumoase povesti din ultimii ani.
…despre actiunea cartii nu am multe de spus, si nici macar nu doresc sa fac asta deoarece sunt sigur ca mai sunt multe recenzii, cateva le-am citit si eu, si nici nu as vrea sa stric placerea cuiva care se apuca de citit, spun doar ca Suzanne Collins a reusit sa creeze o lume foarte credibila, cu personaje care desi nu sunt foarte bine conturate reusesc sa-ti intre in suflet si care te fac sa traiesti in cateva ore, atat cat iti ia sa citesti cartea, foarte intens, sa intri in lumea lor, sa suferi alaturi de ele.
…fiind amator de SF cred ca as putea sa adaug aceasta carte in aceasta categorie deoarece actiunea se petrece intr-un viitor nu foarte indepartat, o tara impartita in treisprezece districte, fiecare din ele cu specificul si modul lui de viata, cu o capitala supradezvoltata unde e adunata crema societatii si pentru care „conducatorul” face jocurile, pentru restul lumii ele sunt doar o modalitate de a tine multimea in frau, la respect sa zic asa… pana in momentul cand apare ea, Katniss, eroina care nu te lasa sa pui cartea jos, fata care prin modul ei de a fi face din tine un admirator exact cum reuseste sa-i faca si pe toti locuitorii Capitoliului si a intregului Panem.
…nu mai spun decat ca desi e publicata la Nemira Junior face si deliciul seniorilor, si m-a facut si pe mine, care nu mai sunt chiar la prima tinerete, sa cumpar si sa savurez un roman exceptional.
Nu-mi ramane decat sa va indrum spre ce-a mai apropiata librarie sau pe pagina online a editurii, s-o cumparati si s-o savurati…
Material scris de Nelu
Urzeala Tronurilor – George R.R. Martin
On January 28, 2011 in Carti, Fantasy
La ce vă gândiţi când spuneţi fantasy?
Majoritatea oamenilor se gândesc la magie, lorzi ai întunericului aproape invincibili, elfi şi alte fiinţe extraordinare, aceste lucruri devenind lucruri definitorii pentru o carte fantasy care „se respectă”, acest gen fiind de multe ori confundat de către cei fără prea multe cunoştinţe cu basmul, lucru total greşit.
De ce am vrut să enumăr elementele definitorii ale genului fantastic?
Deoarece cartea a cărei recenzii o fac spulberă toate aceste caracteristici ale genului, practic reinventându-l. „Urzeala Tronurilor”, primul volum al seriei „Cântec de Gheaţă şi Foc”, serie începută (şi sper să fie şi terminată) de George Raymond Richard Martin (GRRM) prezintă lupta pentru putere dintr-un continent împărţit geografic in două părţi (Nordul şi Sudul) si politic în şapte regate, fiecare fiind condus de către o casă de nobili. Continentul este străjuit in partea de nord de un zid imens, de două sute de metri, apărat de un grup de oameni în continuă scădere, denumiţi „Rondul de Noapte”, aceştia protejând regatele în faţa unor forţe neştiute aflate între mit şi adevăr ce se crede că vor asalta continentul odată cu venirea iernii, lucru reamintit de fiecare dată de cei din Casa Stark, al căror motto este „Vine iarna!” (în Westeros, căci aşa se numeşte continentul, iarna şi vara pot ţine ani întregi, neavând o lungime exactă).
Casa Stark este casa principală în această carte, aceştia stăpânind toată partea de nord a continentului, fiind conducătorii regatului Winterfell. Aceştia, împreună cu Familia Lannister reprezintă casele principale în această carte, nefiind singurele prezente, ei fiind într-o dispută continuă asupra Tronului de Fier, centrul puterii tuturor regatelor.
Nu este un secret faptul că George R.R. Martin s-a inspirat din Războiul celor Două Roze pentru povestea acestei cărţi, ca dovadă stând numele celor două familii (Familia Stark corespunde Familiei York şi Familia Lannister corespunde Familiei Lancaster), „Urzeala Tronurilor” fiind în egală măsură atât un roman cavaleresc, cât şi un roman fantasy, după părerea criticilor fiind o carte fantasy ce poate fi savurată chiar şi de cei cărora nu le plac acest gen de cărţi, iar pentru fanii genului este un must-read.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la această carte este măiestria cu care autorul realizează descrierea personajelor acestea nemaifiind bune si rele, albe sau negre ci cu o nuanţă de gri, fiecare fiind motivat de propriile intenţii, rămânând la latitudinea cititorului să decidă care sunt bune ţi care sunt rele, eu personal ataşându-mă afectiv de toate personajele, mai cu seamă de bastardul Jon Snow şi de Tyrion Lannister, dar fiecare are un mesaj de transmis. Probabil acesta fiind motivul pentru care unii o consideră o carte mai bună decât „Stăpânul Inelelor” a lui Tolkien, datorită elementului moralizator, care între noi fie vorba, din Stăpânul Inelelor cam lipseşte. Însă eu nu o să fac această greşeală de a compara cele două cărţi, cele două universuri deoarece operele Tolkieniene reprezintă un punct de referinţă pentru fiecare carte fantasy. Probabil dacă acestea nu ar fi existat, nu ar mai fi fost scrise nici capodoperele lui George R.R. Martin, iar eu nu v-aş mai fi scris cu atâta drag acum. În schimb, eu tind să înclin spre ideea că „Urzeala Tronurilor” nu pune temelia detronării lui Tolkien, ci temelia unei noi serii de referinţă in literatura fantastică, împreună cu trilogia lui Tolkien.
Material de Dabija Ștefan
Mobilul lui Stephen King
On January 26, 2011 in Autori, Carti, Suspans
Nu sunt fan Stephen King dar recunosc o carte bună… după ce am citit-o. Iniţial, după ce am cumpărat-o la reducere, am crezut că am în faţă o altă carte cu zombii şi supravieţuitori care se lupta pentru, ei bine, pentru supravieţuire. Şi aşa a fost numai că, parcă la un moment dat se schimbă situaţia. Dar asta mult după jumătea cărţii.
Totul începe de la un banal telefon mobil care transformă pe cei care au ascultat „semnalul” în bestii al căror singur instinct primar este să ucidă. Clay Riddell, un simplu artist de benzi desenate (care nu deţine telefon mobil!) este prins în mijlocul Boston-ului într-o devandadă generală: oamenii se sfâşie între ei, avioanele cad din cer, maşinile intra în coliziune cu orice obstacol din calea lor. Pe scurt, a ţicnit lumea, domn’le! Cam asta e atmosfera din care Clay pleacă în căutarea fiului şi soţiei sale din Maine. Găseşte mai mult decât atât şi chiar dacă în prima parte avem doar acţiune şi zombii (telnebuni cum sunt numiţi), răspunsurile nu se lasă aşteptate.
Personajele sunt şi cam nu sunt. Tom şi Alice se alatură lui Clay şi sunt alături de el aproape pe tot parcursul călătoriei. Cel mai mult mi-a plăcut pisica lui Tom şi aş fi vrut să ştiu ce s-a întâmplat cu ea, că oricum, săraca, habar n-are că lumea s-a schimbat. Dacă la început se face cât de cât o conturare a personajelor, spre final personajele care se alătură grupului de călători (şi sunt destul de importante) au fiecare un nume şi câteva trăsături. E bine că sunt doi bărbaţi şi o femeie din care un bărbat moare. Simplu de reţinut.
Sincer, la o poveste horror de supravieţuire clasică formula e… pac pac, un zombi jos, au mai ramas 99. Aici nu este cazul deoarece vorbim de milioane de telnebuni şi formula e… sute de zombii aruncaţi în aer sau prăjiţi, hai să fugim că aştia vor dreptate şi nu ajunge doar să ne omoare. In final, e vorba de umanitate şi de ce putem (sau vrem) şi ce nu putem(sau nu vrem) să facem pentru semenii noştri.
Da, finalul este ambiguu, deschis dar asta pentru că nu e important. Altul e mesajul. Daca aţi ajuns la final şi aveti o privire gen „Și continuarea?”, ţineţi minte că acţiunea s-a terminat cu câteva capitole în urmă.
Pentru cei care au dubii in privinţa conţinutului (aceeaşi poveste cu zombii şi sfârşitul lumii spusă altfel) asa cum am avut eu şi nu sunt fani Stephen King, tot ce pot sa spun e că se merită. Începe la fel dar se dovedeşte că nu e deloc aceeaşi poveste. Și nu e spusă doar de dragul de a fi spusă.
Material de bogdy103@yahoo.com
Dezvaluirea misterului
On January 24, 2011 in Carti, Suspans
Nu-i usor sa spui Adio - Raymond Chandler
La fel ca celelalte carti, “Nu-i usor sa spui adio” de Raymond Chandler este un triumf al autorului asupra suspansului. Una din cele mai bune carti ale lui, care merita cumparata si citita.
Inceputul povestii este mai hazliu decat la alte romane pe care le-am citit de acelasi autor. Detectivul duce acasa la el si ingrijeste un betiv care nu se poate tine pe picioare, dar din cand in cand deschide cate un ochi si multumeste politicos pentru grija care i se acorda. Alta data, acelasi betiv este scapat de a fi dus cu duba politiei, in schimb detectivul il duce iar la el acasa unde il ajuta sa-si revina, afland totodata o parte a povestii lui de viata. Ii da chiar si bani pentru a incepe o noua viata in Las Vegas, pastrand in schimb geamantanul lui din piele de porc.
La o perioada de timp dupa aceste evenimente detectivul binevoitor isi primeste banii intr-un plic insotit de o scrisorica prin care este anuntat ca fostul betiv s-a recasatorit cu fosta lui nevasta, fiica a unui multimilionar.
Marlowe simte ca toata acestea ii vor aduce probleme.
Nu dupa mult timp, simte pe pielea lui necazurile, fiind batut, legat si batjocorit, fiind banuit de crima si arestat. Sotia lui Lennox este gasita moarta in casa. Acesta dispare, ulterior constatandu-se moartea lui. In timp ce detectivul Marlowe investigheaza cazul unui scriitor, gaseste indicii despre cazul precedent care il vor ajuta in dezlegarea misterului. Prin iscusinta mintii lui, relateaza la sfarsitul romanului misterele si il descopera pe betivul care se dadea drept mort, transformat.
Romanele lui Chandler m-au facut sa-mi pun zeci de intrebari, pe care Marlowe le dezvaluie treptat pana la finalul cartii. Va invit sa va delectati cu acest roman hazliu, interesant, captivant, care cu siguranta va va capta atentia pana la ultima propozitie.
Un material de Csiki Veronica.
