La ce vă gândiţi când spuneţi fantasy?
Majoritatea oamenilor se gândesc la magie, lorzi ai întunericului aproape invincibili, elfi şi alte fiinţe extraordinare, aceste lucruri devenind lucruri definitorii pentru o carte fantasy care „se respectă”, acest gen fiind de multe ori confundat de către cei fără prea multe cunoştinţe cu basmul, lucru total greşit.
De ce am vrut să enumăr elementele definitorii ale genului fantastic?
Deoarece cartea a cărei recenzii o fac spulberă toate aceste caracteristici ale genului, practic reinventându-l. „Urzeala Tronurilor”, primul volum al seriei „Cântec de Gheaţă şi Foc”, serie începută (şi sper să fie şi terminată) de George Raymond Richard Martin (GRRM) prezintă lupta pentru putere dintr-un continent împărţit geografic in două părţi (Nordul şi Sudul) si politic în şapte regate, fiecare fiind condus de către o casă de nobili. Continentul este străjuit in partea de nord de un zid imens, de două sute de metri, apărat de un grup de oameni în continuă scădere, denumiţi „Rondul de Noapte”, aceştia protejând regatele în faţa unor forţe neştiute aflate între mit şi adevăr ce se crede că vor asalta continentul odată cu venirea iernii, lucru reamintit de fiecare dată de cei din Casa Stark, al căror motto este „Vine iarna!” (în Westeros, căci aşa se numeşte continentul, iarna şi vara pot ţine ani întregi, neavând o lungime exactă).
Casa Stark este casa principală în această carte, aceştia stăpânind toată partea de nord a continentului, fiind conducătorii regatului Winterfell. Aceştia, împreună cu Familia Lannister reprezintă casele principale în această carte, nefiind singurele prezente, ei fiind într-o dispută continuă asupra Tronului de Fier, centrul puterii tuturor regatelor.
Nu este un secret faptul că George R.R. Martin s-a inspirat din Războiul celor Două Roze pentru povestea acestei cărţi, ca dovadă stând numele celor două familii (Familia Stark corespunde Familiei York şi Familia Lannister corespunde Familiei Lancaster), „Urzeala Tronurilor” fiind în egală măsură atât un roman cavaleresc, cât şi un roman fantasy, după părerea criticilor fiind o carte fantasy ce poate fi savurată chiar şi de cei cărora nu le plac acest gen de cărţi, iar pentru fanii genului este un must-read.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la această carte este măiestria cu care autorul realizează descrierea personajelor acestea nemaifiind bune si rele, albe sau negre ci cu o nuanţă de gri, fiecare fiind motivat de propriile intenţii, rămânând la latitudinea cititorului să decidă care sunt bune ţi care sunt rele, eu personal ataşându-mă afectiv de toate personajele, mai cu seamă de bastardul Jon Snow şi de Tyrion Lannister, dar fiecare are un mesaj de transmis. Probabil acesta fiind motivul pentru care unii o consideră o carte mai bună decât „Stăpânul Inelelor” a lui Tolkien, datorită elementului moralizator, care între noi fie vorba, din Stăpânul Inelelor cam lipseşte. Însă eu nu o să fac această greşeală de a compara cele două cărţi, cele două universuri deoarece operele Tolkieniene reprezintă un punct de referinţă pentru fiecare carte fantasy. Probabil dacă acestea nu ar fi existat, nu ar mai fi fost scrise nici capodoperele lui George R.R. Martin, iar eu nu v-aş mai fi scris cu atâta drag acum. În schimb, eu tind să înclin spre ideea că „Urzeala Tronurilor” nu pune temelia detronării lui Tolkien, ci temelia unei noi serii de referinţă in literatura fantastică, împreună cu trilogia lui Tolkien.
Material de Dabija Ștefan
Adauga un comentariu