Intelectuali romani in arhivele comunismului
In September 26, 2007 in Carti, Istorie, Politica
Nu mi-a trecut prin minte, pana ce am cititi prin aceasta carte, ca si cei care scriu rapoarte despre scriitori tot literatura fac. Si inca literatura buna.
Pare o gluma sinistra, dar securistii se straduiau sa descrie si uneori le reusea. Fac portrete ale intelectualilor, sunt critici de carte (veti citi referate facute de securisti la manuscrisele lui Marin Preda, cu corecturile ideologice de rigoare), critici de teatru si film (fac “cronici” la piesele lui Liviu Ciulei) isi dau cu parerea despre implicatii metafizice ale unei propozitii pentru a putea dibui cum a fost lovita doctrina marxism-leninismului.
De exemplu despre filosofia lui Blaga: “…a scris o serie de volume despre literatura si teatru, care, cum am arat mai sus, erau bazate pe o cultura si o filosofie intuitionista, cu tangente mistice si care, in regimul nostru de democratie populara, sunt considerate decadente si interzise de a mai aparea”. Pare simplu, dar trebuie o lectura aprofundata ca sa dai un asemnea verdict, plus ceva cunostinte de filosofie.
Uneori securistii chiar au “haz”, cum e intr-un raport despre Noica: ” La 14 mai 1957 expediaza o scrisoare din Campulung unui oarecare Emil Cioran, cu domiciliul in Franta, orasul Paris”. M-am amuzat teribil cand am citit “unui oarecare Emil Cioran” dar nu poti sa le ceri securistilor sa fie la punct cu lecturile filosofice.
Starea de dependenta a scriitorilor de partid sau de Uniunea scriitorilor se vede din randuri de acest gen: “Subsemnatul, Laurentiu Fulga, va rog a-mi aproba un imprumut in suma de lei 1000 pentru ca NU AM CE MANCA!”.(p.487) Cererea ajunge la Mihai Beniuc, se pare presedinte al Fondului Literar.
Ar mai fi de mentionat studiul lui Mihai Ralea, mi se pare redat integral (un minus al cartii ar fi ca nu este specificat in cazul documentelor daca sunt intregi sau un fragment. Poate ar trebui sa se inteleaga de la sine ca este versiunea integrala a documentului), un studiu lucid despre viata intelectualilor sub comunism. Nu se incearca sa se ascunda sub pres situatiile neplacute. In mod diplomatic, Ralea incepe fiecare critica cu o lauda de genul Partidul a facut multe si deja se vad acestea dar elemente dusmanoase Partidului inca oprima anumiti intelectuali stricand imaginea organizatiei etc…
Volumul cuprinde studii, documente, procese verbale, note informative, toate despre intelectuali si situatia lor. Adica are si “parte teoretica” (care mi-e mi-a placut, e scrisa cu verva intelectuala si atentie la detaliu) dar si “parte practica”: documente de arhiva.
Documentele de arhiva pentru mine formeaza un nou tip de literatura care cred ca va fi mai citita decat literatura oficiala a vremii. Aici sunt cuprinse caractere, judecati, descrieri, rugaminti care surpind specificul timpului mult mai bine decat sa zicem “Mitrea Cocor” de Sadoveanu sau “Vacanta pe santier” (nu mai stiu autorul , este o carte pentru copii pe care am citit-o prin ’88, ’89).
E o carte de istorie care impreuna cu altele aparute la editura Nemira, dedicate si ele studiului comunismului, ar fi facut deliciul bunicului, mare iubitor de istorie, dar care nu a mai apucat sa citeasca notele “prapaditilor de comunisti” ca sa se minuneze inca o data de prostia “alora care nu au ce manca dar vor sa conduca tara, de aia mi-au luat mie pamantul” (citez din vorbele lui).
Politica pentru barbari – Daniel Barbu
In July 20, 2007 in Politica
Prea batrin pentru a-i fi student si prea tinar pentru a-i fi coleg, am avut totusi privilegiul de a-l cunoaste pe Daniel Barbu prin intermediul analizelor sale dedicate temelor de politica romaneasca moderna si contemporana publicate intr-un rastimp temporal ce depaseste binisor un deceniu si jumatate.
La inceput a fost „Sfera Politicii”, cu prima sa serie, cea in format ziar … au urmat „ Sapte teme de politica romaneasca”, in editia publicata la editura Antet, in 1997 … apoi toate aparitiile dela Nemira … Se poate vorbi de un inceput de pasiune?
Spectator destul de pasiv, dar constant, al fascinantei telenovele numite fenomenul politic romanesc postdecembrist, am fost atras la inceputurile facerii noii lumi de verbul pasional al raposatului profesor Radu Florian, de curajul deosebit al acestuia de a se incapatina a fructifica marxismul critic ca instrument cognitiv aplicat evolutiei societatii romanesti dupa Revolutie. Din pacate, de zece ani Radu Florian a tacut, o tacere regretabila, din punctul meu de vedere, datorata unui deces prematur.
Poate parea surprinzator ca un suporter declarat al stingii intelectuale marxiste sa isi declare afectiunea si aprecierea fata de un reprezentant al unei orientari adverse. Personal, cred ca nu este nici un paradox. Explicatia este extrem de simpla.
Profesorul Daniel Barbu face parte din specia, extrem de rara in zilele noastre, de analisti ai fenomenului politic care au reusit, in ciuda harmalaiei generalizate din agora, sa-si pastreze echilibrul. Un echilibru salutar, care ii permite sa abordeze relaxat si echidistant o problematica complexa si contradictorie, emitind judecati care isi pastreaza valabilitatea si atrag aprecieri si respect din partea tuturor degustatorilor genului, indiferent de simpatiile, orientarile ori partizanatele politice.
Din aceasta perspectiva, „Politica pentru barbari” se inscrie pe linia unui demers ce nu si-a pierdut nici suflul analitic, si nici nu se abate dela conduita metodologica asumata initial.
Consecvent, studiile grupate in volumul recenzat continua analiza modului in care romanii au inteles si inteleg sa abordeze aceasta arta a posibilului care este actiunea politica. Chiar daca ceva mai putin inchegat in demers ca „Republica absenta”, excursul este fascinant, prin diversitatea temelor si subiectelor abordate, acoperind temporal doua secole de istorie densa, dar, cel mai important, trecind in revista o buna parte a mentalitatilor, fixismelor si prejudecatilor noastre. De fapt, aici este punctul cel mai tare al autorului – capacitatea deosebita de a deconstrui, de a diseca, de a explica evenimentul, sau faptul, sau evolutia, prin intermediul analizei mentalitatilor, care, prin actiunea lor nemijlocita, ofera mai intotdeauna cheia, raspunsul.
Spre deosebire de multi alti comentatori, Daniel Barbu se abtine a plinge pe umarul poporului, si bine face. Desi uneori amare, analizele sale pun degetul pe rana, si mai mult, prefigureaza solutii.
Se pot spune foarte multe, insa rostul unei recenzii este in primul rind acela de a semnala lucrarea. Desi „Politica pentru barbari” a aparut la sfirsitul lui 2005, merita sa ramina in atentia cititorilor editurii Nemira.
Dan Popîrda
