Înainte de a citi romanul “Ubik“ de Philip K. Dick, m-am interesat puțin de impresia lumii despre el și unul din primele lucruri pe care cred că a meritat să le rețin a fost clasarea acestuia în topul 100 a revistei “Time” ca unul dintre cele mai bune romane în limba engleză publicate din 1923. Inițial apărut în 1969, chiar dacă plasat în situații și cadre de tip science-fiction, romanul își asumă tendințe horror și psihologice de înaltă calitate. Are tocmai echilibrul de care este nevoie pentru a reuși să trezească în cititor senzația de neliniște și de înclinare spre meditație, chiar dacă neintenționată sau nedorită. O să vă treziți privind în gol și analizând pe toate părțile consecințele unei eventuale conversii la realitate a unor scenarii cu care trebuie să se confrunte personajele.
Acțiunea se petrece în cadrul Confederației Nord Americane la începutul anilor `90, unde, ca în orice SF clasic, lumea evoluase suficient încât călătoriile interstelare să fie la ordinea zilei. Protagonistul este Joe Chip, angajatul unei companii cu profil neobișnuit pentru zilele noastre, care este trimis împreună cu câțiva dintre colegii săi într-o misiune pe Lună. Ajunși acolo, intriga se declanșează și în mișcare se pune un lanț de evenimente care pare să aibă logică doar pentru o scurtă perioadă de timp pentru ca mai apoi indiciile să îl facă pe cititor să-și schimbe unghiul din care privește întâmplările.
Care este realitatea? Ce este, de fapt, realitatea? Este realitatea adaptată subiectiv fiecăruia dintre noi pentru a satisface îndeplinirea tiparelor pe care le construim de-a lungul vieții? Acestea sunt întrebările pe care oricine simte nevoia să și le pună după ce termină de citit “Ubik”. Premisele cărții sunt extraordinare, iar modul în care toate piesele sunt montate pentru a crea imaginea de ansamblu este marcată de talentul incontestabil al autorului.
Cred că doar SF-ul sau Fantasy-ul ar putea fi gazda unui asemenea concept, nu atât de ușor accesibil pentru toți. Acesta poate fi și meritul real al autorului. O idee atât de abstractă, în care reîncarnarea, semi-existența și citirea gândurilor sunt piese de decor cu care trebuie sa te familiarizezi înainte de a avansa în povestea propriu-zisă, este tratată cu un profesionalism care permite tuturor, indiferent dacă fani ai genului sau nu, să înțeleagă care este de fapt morala întregii aventuri.
Cu un final care îl lasă pe cititor să interpreteze realitatea și la toată vorbăria de mai sus, concluzia nu poate fi decât una simplă și ușor de dedus. Cartea merită citită de oricine, și are caracter obligativ pentru fanii genului SF.
Adauga un comentariu