Arhive din January, 2014
Puls… povestiri dulci-acrisoare despre momente din viata
On January 28, 2014 in Carti, Literatura contemporana
Una din cele mai recente carti citite de la Nemira este volumul ‘Puls’, de Julian Barnes, si pot spune ca lectura ei a fost indeajuns de satisfacatoare, chiar peste asteptari.
Volumul este impartit in doua parti, iar povestirile sunt grupate destul de bine, captivand cititorul pana la ultima fila, fie el pasionat sau nu de scrierile lui Barnes.
In prima povestire naratorul, un englez de rand, putem spune, ne reda traseul unei idile avute cu o femeie misterioasa intalnita intr-una din statiunile de pe coasta sud-estica a Angliei. Trecutul femeii ascunde intrebari la care naratorul, eroul povestirii totodata, va descoperi unele raspunsuri, ce-i drept cam neplacute, care vor explica macar partial finalul usor amar al idilei. Acel trecut dureros pare a fi legat de prezenta femeii in echipa nationala de inot a RDG-ului, si totodata de trairea unui regim totalitar in care performanta nu tinea cont de sanatatea si dezvoltarea normala a unui individ sau chiar a societatii. O povestire impresionanta, in ciuda finalului cam prea abrupt.
Cele cateva povestiri intitulate ‘Acasa la Phil si Joanna’ trateaza relatiile dintre membrii unei familii, dar si cele dintre ei si cunoscutii lor… In cadrul acelor intalniri se discuta diverse subiecte aflate la ordinea zilei – alegerile parlamentare care vor avea loc, optiuni politice si filosofice, poluarea atmosferica, starea vremii, gusturi literare si inclinatii pentru un stil de moda, raporturile dintre membrii unui cuplu, gradinarit, pomicultura si multe altele. Read the rest of this entry »
Evantaiul lui Yasumi
On January 15, 2014 in Carti, Istorie, Romanul de dragoste
Suhokawa Yasumi este o tanara care pana la varsta de optsprezece ani si-a trait viata in compania unchiului si a mamei sale. Dupa ce au decedat amandoi, descopera ca a ramas singura pe lume si este nevoita sa se indrepte spre Kyoto, cautand sa isi cunoasca tatal si fratii. In plus, isi doreste sa se infatiseze la curtea imparateasca pentru a reabilita numele familiei din partea mamei, in cadrul clanului Fujiwara.
O mare parte din roman ne prezinta peripetiile lui Yasumi pe drumul sau spre Kyoto. Cumva calatoria ei se aseamana cu cea a unui personaj de basm, doar ca cei care ii ies in cale spre a o ajuta sau incurca, nu sunt creaturi fantastice, ci oameni ca toti oamenii, si totusi deosebiti prin educatie, pozitie sau curaj.
Odata ajunsa la Kyoto, Yasumi se vede din nou pusa la incercare. Din descrierea cartii, aflam ca fata nu avea o educatie aleasa, fiind o “micuta barbara”. Insa, din paginile romanului aflam ca “Yasumi cunostea mai bine de cinci sute de caractere chinezesti, stia sa faca ceaiul cu intreg ritualul cuvenit, cunostea arta machiajului, arta decoratiei florale, stia sa manuiasca evantaiul cu o neasemuita pricepere, iar mama ei o invatase cum sa compuna poeme scurte, waka, atat de appreciate la curtea din Kyoto, pe care doamnele le ofereau pe varful evantaiului, doar pentru a se lasa mai bine curtate.” Cu toate acestea, cunostintele sale erau limitate, si in continuare o vedem in postura de eleva silitoare, care infloreste in tot ceea ce isi propune. Si norocul are un rol foarte important in ascensiunea ei rapida, ajungand sa cunoasca adevarate personalitati ale timpurilor prin diverse coincidente fericite. Read the rest of this entry »
Copiii Minții – Orson Scott Card
On January 10, 2014 in Carti, SF
Cartea despre care urmează să citiți în continuare este sfârșitul unei saga science fiction, conținând patru romane. E drept, Orson Scott Card a scris (și va mai scrie) și alte povești despre lumea lui Ender, a mătcilor și a purcelușilor însă, consider că, Copiii Minții este un bun punct terminus pentru o operă dezvoltată de-a lungul a multor ani din viața unui autor, care s-a maturizat din punct de vedere literar odată cu scrierile sale.
Astfel, ar fi destul de greu să vorbești despre acest sfârșit de drum beletristic, făra a discuta despre întreaga tetralogie.
Am citit Jocul lui Ender undeva la sfârșitul școlii generale, Vorbitor în Numele Morților cândva la începutul liceului, Xenocid prin clasa a XII-a, iar Copiii Minții este o lectură cât se poate de proaspătă în mintea mea. Semnatarul prezentei recenzii sare astfel (involuntar) peste ani și pășește oarecum în oglindă, din punct de vedere narativ, alături de autorul romanului și de periplurile relativiste ale eroilor săi, se maturizeaza alături de ei și (poate) astfel rezonează mai mult cu o parte (doar) din ideile expuse de autorul american. Saga lui Ender, au spus o parte din critici, este în primul rând una a maturizării, “a coming of age story” cum le place recenzorilor anglo-saxoni să afirme adeseori când vorbesc despre personaje copii, care se dezvoltă sub ochii cititorilor, cu dramele și realizările tipice depășirii pragurilor de vârstă. Adevărat, însă Jocul lui Ender și (mai ales) continuările sunt în același timp asta, cât și terenuri propice de joacă pentru diversele idei filosofice ale unui autor inteligent, cu o cultură literară bogată, scriitor influențat parțial și de educația într-o familie mormonă; ele sunt și romane science fiction pur și simplu – de la o inteligență artificială cu statut semi-divin, la specii extraterestre exotice, la expansiunea umanității către alte astre, creatorul vorbitorului în numele morților stăpânește destul de bine teme predilecte ale literaturii științifico-fantastice, reușind să imagineze în același timp un univers orginal și (aproape) credibil. Read the rest of this entry »
Munca actorului
On January 09, 2014 in Carti
În cele din urmă, ce este actoria? Este un cumul, este o nuanță și niciodată o culoare întreagă. Munca actorului presupune să fii autodidact dar și social, citit dar și experimentat, iar cartea lui K.S. Stanislavski reușește să înglobeze în ea însăși atât lecții ce țin de practică cât și alegerile făcute de autorul memoriilor în sine, fapte care își au un punct de plecare frumos datorită faptului că sunt în căutarea unui scop: desăvârșirea actorului.
Cartea îndeamnă la conștientizarea întregii ființe, la o instruire a mușchilor care să permită atingerea unui grad de atenție cu adevărat clar, lucid. Sistematic, logic și consecvent aceste memorii te învață unde să găsești puterea de a te mira din nou, de a accepta o situație nouă cu un spirit nou, iar de acolo să te înalți în puncte necesare sau cerute de către regizor, decor, lumini etc.
Cartea, din punctul meu de vedere, nu poate fi povestită sau dezvăluită. Fiecare lecție desprinsă, fiecare situație scenică sau de viață lasă o imensă libertate cititorului de a descoperi propriul lui eu original, propriul lui eu scenic care, inevitabil, va fi mereu diferit, mereu altul. Read the rest of this entry »
