Arhive din September, 2012
Furnica electrica – Philip K. Dick
On September 14, 2012 in Carti
Nu eram o mare iubitoare a genul science-fiction, iar cand am primit prima carte apartinand acestui gen, am avut unele indoieli inainte sa citesc primele pagini. Volumul “Ubik” de Philip K. Dick pe care l-am primit de ziua mea de nastere, a fost prima carte science-fiction pe care am citit-o. Inca de la primele pagini m-a fermecat, m-a prins in mreajele ei si nu am mai putut sa o las din mana. Ador stilul lui Philip K. Dick, iar prin scrierea lui, m-a fermecat si m-a facut sa iubesc acest gen.
Cand am vazut pe site-ul editurii Nemira, o noua carte de Philip K. Dick, nu am rezistat sa nu mi-o comand. Cand am inceput sa citesc “Furnica electrica” simteam ca stilul scriitorului ma va surprinde din nou. Si asa a si fost. Nu ma puteam opri din citit, cartea m-a vrajit inca de la primele cuvinte.
Philip K. Dick este autorul meu preferat si este pe buna dreptate, unul dintre cei mai influenti scriitori de literatura science-fiction din secolul XX.
“Furnica electrica” este o nuvela care incheie o antologie memorabila, ce a fost scrisa in 1969 si trateaza subiectul delicat al posibilitatii inlocuirii membrelor sau organelor umane cu diverse ‘parti’ robotizate si mecanice, precum si consecintele faptului respectiv asupra ideii sau notiunii de uman, dar mai ales tema constituita de prezenta robotilor, in speta cei organici, in societatea umana, ca si rolul ori functiile ocupate de acestia.
Personajul central al nuvelei este Garson Poole, proprietarul firmei Tri-Plan Electronics din New York, care afla in urma unui accident de masina, de la medicii spitalului unde a fost internat, ca este de fapt o furnica electrica, si nu un om, notiunea respectiva, de ‘furnica electrica’, referindu-se la un robot organic. El va fi trimis la un service autorizat de catre medicul de la spital care s-a ocupat de cazul lui, deoarece doar acolo i se putea inlocui mana smulsa sau ranita in accident. Read the rest of this entry »
Întâlnire cu Rodica Ojog Braşoveanu
On September 11, 2012 in Carti
Ştiţi cum sunt serile fierbinţi de vară: calme şi identice cu cele de dinainte. Dacă eşti liber, să spunem în vacanţă sau în concediu, la începutul acestor perioade ai o oarecare listă de cărţi pe care doreşti să le citeşti, probabil titluri pe care ai aşteptat o vreme ca să te bucuri de ele în momente dedicate numai ţie (dar nu linişte, pace şi odihnă, cele din faţă sunt produsele Deluxe ale decedaţilor) în care poţi fi un egoist.
Dar, câteodată, se iveşte un intrus prin lista ta, ce se metamorfozează rapid într-un arivist, ce ocupă timpul în defavoarea altei fiinţe livreşti. Numele vinovatului, atenţie – poate şi vouă vă va prejudicia cu timp, este „Întâlnire la Elysee“, iar vinovatul moral este Rodica Ojog Braşoveanu, dar cea mai importantă chestiune este că îi felicit pe ambii pentru activitatea lor infernal-criminală de a mă fura de la o altă carte (dar ea are rabdare, este o calitate de-a cărţilor).
Sunt convins că aţi citit sau măcar urechea dumneavoastră (haideţi, măcar cu una) a auzit de autoarea regină a romanelor poliţiste româneşti (sper că sunteţi în prima categorie din cauză că ar fi mai uşor de înţeles umila-mi recenzie, dar în special pentru că altfel soarta v-a vitregit de ceva valoros pentru orice cititor). Sumar, pot spune că este un roman de spionaj ce îşi are timpul prin Primul Război Mondial, război în care situaţia României nu a fost favorabilă iar ea ocupată de armata germană. Nu vă aşteptaţi la incursiuni pe front, mai degrabă incursiuni după uşile închise ale strategiilor ce se doresc de către ambele tabere pentru a ieşi din impasul iscat. Scânteia cărţii este obţinerea informaţiilor cu conţinut militar dintre partea germană şi cea română, frumos ilustrată de personalul-personaje ale informatorilor, dar mai ales ale contrainformatorilor.
Subiectul este sumbru – doar e război prin Europa, dar este pudrat din plin cu umor datorită personajelor şi a relaţiilor dintre ele în chip natural, fără a compromite acel fidel suspans-puls ce animă romanul de spionaj sau poliţist. Deci apluze pentru Rodica Ojog Braşoveanu. Veţi surprinde escapade amoroase, dar si povesti de dragoste. Mi s-a părut perceptabilă o legătură cu „Poveste despre Două Oraşe“ a lui Charles Dickens, situaţia Parisului cu cea a capitalei noastre Bucureşti, după ce furtuna este trecută.
Totuşi, şi aici mă adresez celor care vor să citească ca prima scriitură a autoarei, să înceapă cu, de exemplu „Cianură pentru un surâs“, nu din cauză că „Întâlnire la Elysee“ nu este bună, ci din cauza acomodării cu stilul precis de a scrie a scriitoarei, fiecare are parfumul literelor propiu. Dar un lucru pot afirma în mod sigur, după ce citeşti o carte de-a ei, te vei interesa şi de alte cărţi să le găseşti şi să le citeşti. Poftă la lectură.
Furnica electrica – Philip K. Dick
On September 08, 2012 in Carti
Cineva care poate nascoci o asemenea varietate de povesti, centrate in jurul conspiratiei, deceptiei si o suspiciune fundamentala a puterii si a celor care o detin, cu siguranta ar fi o alegere perfecta pentru a scrie scenariile diferitelor filme SF.
Exista3 Philip K. Dick in aceasta colectie: uimitorul, ale carui povestiri prezinta rasturnari de situatii uluitoare si extrapolarea geniala a banalului; pietonul, in care energia pur si simplu nu este prezenta, iar defectele autorului sunt mai mult evidente; si pur si simplu ciudatul.
Dick ne uimeste in “Raport Minoritar”, unde Anderton este seful departamentului de precrime, o unitate de politie care foloseste mutanti care au abilitatea de a vedea in viitor, pentru a descoperi criminalii inainte ca acestia sa poata comita crimele. Atunci cand Anderton afla ca el insusi urmeaza sa ucida pe cineva, trebuie sa fie o conspiratie, corect ? Ce altceva ar putea insemna? Dintr-o data apar multe personaje in joc. Witner, noul comisar adjunct care doreste sa ii i-a locul lui Anderton; sotia lui Anderton, Lisa, saturata de el si poate in cardasie cu Witner; dar si altii care incearca sa faca diferite manevre in fundal. Aproape cu fiecare pagina, cu fiecare paragraf, conspiratiile paranoice si interpretarile evenimentelor iau diferite intorsaturi. Acest lucru este specific lui Philip K Dick.
Ne uimeste din nou in “Impostorul”, o poveste in jurul unor intrebari despre identitate, perceptii trecatoare si sensuri. Nimeni nu crede ca Spence Olham este cu adevarat Olham, dar el crede… ei cred ca este un impostor, un spion din afara spatiului. Fundamentele instabile ale realitatii si intelegerea noastra a realitatii sunt caracteristicile lui Philip K. Dick.
“Varietatea a doua” este o alta povestire buna, desi rasturnarile de situatie sunt mai degraba telegrafiate. Ne este prezentat un razboi in care ceea ce a ramas din fortele ONU incearca sa obtina un avantaj prin folosirea robotilor. Acum rusii doresc sa vorbeasca – dar de ce ? Aceasta este una dintre cele trei povestiri din colectie dupa care a fost ecranizat un film (“Screamers” de Dan O’Bannon) care face ca Dick sa fie probabil scriitorul SF tratat cel mai serios de industria filmului. Nu numai ca este ecranizat frecvent, dar putem vedea in mod clar in povesti cum ar fi “Varietatea a doua” influenta sa in filme, de exemplu in “Terminator”, unde robotii ameninta sa preia controlul. Read the rest of this entry »
Vanturile de la Marble Arch (vol. 2) – Connie Willis
On September 07, 2012 in Carti
“Vanturile de la Marble Arch” volumul 2 contine 12 povestiri, iar impreuna cu primul volum, sunt in total 23 de povestiri scrise de Connie Willis. Unele dintre povestiri si nuvele au fost publicate si in alte colectii, dar exista de asemenea si unele care nu a mai fost incluse in colectii si prin urmare sunt foarte greu de gasit, daca nu imposibil.
Citind “Vanturile de la Marble Arch” si apoi “Firewatch”, ofera ambelor povestiri mai multa valoare. Stiind ce se intampla in Marble Arch, am fost chiar mai cuprins de poveste, in timp ce personajele din “Firewatch” se chinuie sa pastreze catedrala Sf. Paul in timpul blitz-ului. De indata ce unul dintre ei a adus in discutie dormitul in subteran pe timpul noptii, m-am gandit “ohh nu…!”
“Blued Moon” este un alt tip de povestire, la care cred eu ca Willis exceleaza. Sunt cativa oameni de stiinta, dintre care unul este un mare mitocan (avand relatii cu diferite femei din aceeasi firma), doua personaje fascinate de limbi straine si o mama care o face pe Gloria Steinhem sa arate ca o pisicuta. Aceasta povestire este pur si simplu amuzanta de la inceput pana la sfarsit. Sunt atat de impresionat de modul in care Willis reuseste sa mentina aceste intrigi complicate la un loc in povesti de acest gen. Ea face ca si comedia sa para usoara, desi stim cu totii ca nu este asa. Reuseste sa faca acest lucru din nou si in “Even the Queen”, o povestire despre femei care obtin progrese medicale, in urma carora pot elimina ”perioadele lunare sensibile” din vietile lor. Desigur ca unele dintre femei imbratiseaza acest lucru, in timp ce altele considera ca este gresit – totul se termina printr-o dezbatare la masa de pranz, intre mai multe generatii de mame si fiice; o scena destul de isterica.
“Nonstop to Portales” m-a facut sa-mi doresc sa caut si sa citesc fiecare lucru pe care Jack Wiliamson l-a scris vreodata. Este una dintre acele povesti incantatoare despre calatoria in timp. “Ado” mi-a amintit de ce trebuie sa luptam impotriva cenzurii de fiecare data si sa nu lasam niciodata garda jos. Ceea ce mi-a placut la aceasta povestire a fost ca Willis izbuteste sa isi transmita mesajul, reusind in acelasi timp sa fie amuzanta si in final spune o poveste cu mult mai mult patrunzatoare in acest fel decat in cazul in care ar fi adoptat o postura mai serioasa. Read the rest of this entry »
