Arhive din October, 2007
Lansare Nemira la GDS – Amintiri de Alexis de Tocqueville
On October 26, 2007 in Evenimente, Lansari
Editura Nemira a lansat la sediul Grupului pentru Dialog Social din Bucuresti volumul „AMINTIRI” al lui Alexis de Tocqueville, autorul clasicei (si preferatei mele) „Despre democratie în America”. Asta s-a intamplat marti, 23 octombrie, dar abia acum am ajuns sa si scriu .
Aparut în colectia „Idei politice fundamentale” coordonata de Catalin Avramescu, volumul a beneficiat de o dezbatere la care, în afara de studenti, au mai participat si dnii Cristian Preda, traducatorul si îngrijitorul editiei, Daniel Barbu, extrem de sagace în aprecieri si fin ironist pe alocuri, cît si liderul liberal Valeriu Stoica, un avizat comentator al ideilor nu doar liberale.
Moderator a fost Catalin Avramescu, care, cu calm si fara echivoc a reusit sa coaguleze contributiile personalitatilor prezente.
De citit nu am citit cartea dar cred ca imi va placea, “Despre democratie in America” m-a entuziasmat atunci cand am citit-o, prin anul III de facultate. Traiasca Tocqueville, un francez care se intelege neobisnuit de bine cu americanii.
Si cateva poze, ca sa ma credeti ca s-a intamplat.
Cred ca nu mai e nevoie sa dau explicatii foto.
Si pana la urma e un motiv sa mai discutam, lansare parca e prea pompos.
Silviu Toma
Ursula K. Le Guin – Mana stanga a intunericului
On October 24, 2007 in Carti, SF
Anul aparitie, 1969, un premiu Nebula, unul Hugo, Michael Moorcock o considera egala sau cel putin la nivelul Stapanului Inelelor de J.R.R. Tolkien.Nu trebuie sa dai dovada de prea multa perspicacitate ca sa-ti dai seama ca ai in fata o carte ce a lasat o impresie destul de buna la vremea ei si nu numai.
Totusi dupa ce am lecturat-o, pot afirma cu tarie ca firul epic este unul clasic. Povestea nu are momente de suspans sau de supriza, totul este liniar, cu o evolutie daca nu chiar previzibila macar nesurprinzatoare. Autoarea foloseste o reteta deja consacrata. Ne gasim in anul de gratie 1491 pe o planeta cu un singur anotimp dominant, si anume, cel mai necrutator din toate, anotimp care da si numele planetei, Iarna.
Oamenii au descoperit navigarea cosmica si cu timpul, prin contactul cu alte civilizatii au format un Consiliu de factura, majoritar mistica dar si de interes economic. Membrii acestuia urmaresc, in mod normal si logic, deschiderea de relatii economice si diplomatice cu statele din intreaga galaxie. Dupa cum spuneam, un scenariu clasic, in conditiile in care este trimis si un ambasador pentru a observa receptivitatea statelor la deschiderea de tratative, actiunea gravitand in jurul acestui mesager.
Interesant descrise sunt cele doua state mari ale planetei ce se gasesc intr-o lupta continua pentru suprematie, Karhide si Orgoreyn. Situatia interna a acestora este in contrast total, astfel primul aduce a stat monarhic in care regele este suveranul, insa ministrul trage toate sforile, si in care cei ce sunt gasiti vinovati de nerespectarea legii sunt dezonorati si exilati in afara statului. Statului Orgoreyn, pe de alta parte, ii este caracteristica o institutie secreta de tip politienesc infiltrata la toate nivelurile, atat in statul Orgoreyn cat si in cele vecine, si obligatia tuturor \”cetatenilor\” statului de a fi inclusi intr-un program de munca, inclusiv invitatii din alte state, exilatii straini etc. In inchisori se testeaza numeroase substante submisive si seruri ale adevarului pe cei incarcerati.
O idee deosebita intalnita in carte este lipsa razboaielor de pe planeta ( exista asasinate raiduri, jafuri insa nu si razboaie propriu-zise), motivata de autoare prin ritmul regulat al nevoilor sexuale ale populatiilor, acuplarea realizandu-se doar in perioade distincte, cu consimtamantul ambelor parti. Populatia nativa are o constitutie hermafrodita cu un ciclu sexual asemanator animalelor .
Per total avem in fata o carte buna ce creeaza o atmosfera credibila si coplesitoare, accentuand mai mult starea meditativa si conteplarea peisagistica decat un fir epic imbogatit de intrigi si actiune, fiind aduse in discutie o gama variata de teme .
Lascu Bogdan
[ratings]
Le Nouvel Amour
On October 22, 2007 in Evenimente, Lansari
Am plecat de acasa oarecum cu inima stransa, la lectura bilingva care stiam ca va avea loc la Institutul Francez. Era urat afara, frig si ploaie. Ma gandeam ca iar trebuie sa bifez un eveniment in care se string multi oameni, unii importanti si altii care sa se mire de importanta celor importanti. Zimbete amabile, mult Oh, la, la! – ma gandeam ! – piscoturile de rigoare de dupa si, in fine, cartile spre vanzare.
Ei bine, … nu.
Philippe Forest este scriitor francez, are 45 de ani. A citit aseara din cartea lui care o sa apara la Nemira. Se numeste Le Nouvel Amour . Un scriitor vedeta atipic. Modest, aproape timid, cu o dictie disciplinata, impecabila, o voce joasa si melancolica. O figura comuna dealtfel, fara nimic special, dar mai ales fara acea aura de aroganta si lejeritate jucata date de constienta valorii.
Doar o tristete imprimata cumva in privire dar pe care si-a acceptat-o: am aflat ca si-a pierdut copilul. A avut o fetita care a murit cind avea 4 ani. Ca sa poata intelege si accepta aceasta experienta, a plecat in Japonia. O calatorie de curatire si de impacare. Dupa aceasta calatorie a inceput Un Nouvel Amour: experienta si apoi cartea.
A fost o seara speciala de duminica 21 octombrie: am ascultat despre dragoste in franceza si romana, cu acompaniament de pian, in lumina difuza a lampilor din salonul in lemn de la Institutul Francez. Clipele se dilatasera si aveam impresia ca totul se intimpla cu incetinitorul, ca si cum as fi vrut sa absoarb cit mai mult din magia momentului. La final a trebuit sa ma scutur ca din somn.
Zgomotul strazii si frigul de afara m-au readus incet catre mine, animalul social. Ce vremuri traim!
De abia astept sa citesc cartea. Pana una alta mi-am cumparat Sarinagara. Savurez.
Si o fotografie!
Adina Ionescu
Stephen King – Despre scris
On October 19, 2007 in Autori
Stephen King se amuza realizând o carte-mozaic, în care se succed CV-ul, descrierea trusei cu scule şi confesiunea “Despre scris“, încadrate de trei prefete şi postscriptumul cu un titlu simetric “Despre viata”, ce include o proba de lucru pe propriul text şi lunga lista a cartilor citite în ultimii ani. CV-ul este periplul formarii sale: placerea descoperita din copilarie de a inventa istorii care (atentie!) îşi gasesc rapid cititori pasionati, cautarile şi luptele cu proprii demoni (bautura şi drogurile).
Rememorând momentele cheie dintr-o existenta subjugata de scris, da sfaturi prieteneşti, menite sa îl îndemne pe tânarul pornit în aceeaşi aventura, sa scormoneasca în sine, unde aşteapta zacamintele: “Nu exista un Depozit de Idei, nici Centrala cu Poveşti, nici Insula Bestsellerurilor Îngropate; ideile pentru poveştile bune par sa vina literalmente din nimic, îti cad în poala din senin: doua idei pâna atunci întru totul independente îşi gasesc, când nici nu te aştepti, un punct comun şi se concretizeaza în ceva absolut nou. Datoria ta nu e sa gaseşti acele idei, ci sa le recunoşti atunci când se arata.”
Partea cea mai interesanta, Trusa cu scule, se bazeaza pe analogia între dulger şi prozator, între uneltele unuia şi instrumentele celuilalt. Prima dintre ele şi cea mai obişnuita, pâinea scrisului, vocabularul, are o regula de baza: foloseşte primul cuvânt care îti vine în minte daca e potrivit şi colorat. A doua unealta, gramatica, îi prilejuieşte avertismente legate de pacatul verbelor intranzitive şi al diatezei pasive, semn de nesiguranta şi slabiciune, care garanteaza o proza proasta. La al doilea nivel al trusei se afla elemente ale stilului, la al treilea unitatile scrisului, care nu sunt propozitiile şi frazele, ci paragrafele…
Dupa o viata de scriitor şi sprijinit pe un morman de carti, Stephen King reduce sfaturile pentru tânarul romancier la enunturi care comprima esentialul. Primul sfat: “Daca vreti sa fiti scriitori, trebuie sa faceti doua lucruri mai presus de orice: sa cititi mult şi sa scrieti mult. Nu exista nici o cale ocolitoare, cum nu exista nicio scurtatura.” Alt sfat se refera la modul de lucru: scrie cu uşa închisa, rescrie cu uşa deschisa, lasa câteva luni sa treaca între cele doua actiuni. Şi altul: “Când scrii o poveste, îti spui tie însuti povestea. Când o rescrii, datoria ta principala este sa scoti toate lucrurile care nu apartin poveştii.”
Capitolul “Despre scris” porneşte de risipirea unei prejudecati privind succesul comercial de care se bucura patru scriitori americani de astazi: Grisham, Clancy, Crichton şi King însuşi. Toti sunt meseriaşi ai construirii unui roman pe care cititorul sa nu-l poata lasa din mâna, indiferent daca îl citeşte în avion, într-o sala de aşteptare sau acasa, în fotoliu.
King se opreşte la trei aspecte ale constructiei epice, explicându-le cu simplitate deconcertanta: naratiunea poarta povestea de la punctul A la punctul B şi în cele din urma la punctul Z, descrierea creeaza realitatea senzoriala pentru cititor, dialogul aduce personajele la viata prin vorbele pe care le rostesc.
Despre fiecare dintre cele trei aspecte, formuleaza opinii. Povestea, substanta principala a romanului, este la îndemâna: poveştile, precum fosilele, sunt lucruri ascunse în pamânt, iar datoria scriitorului este sa le descopere şi sa le ofere un loc unde sa se dezvolte. Propriile romane se bazeaza mai mult pe situatie, în punctul de pornire, din care se nasc personajele (unidimensionale, amorfe initial), abia apoi vine povestea.
Cât despre deznodamânt, aici este una dintre cele mai convingatoare motivari pentru uşurinta cu care scriitorul se lasa condus şi dominat de personajele create spre un final pe care el însuşi nu l-a intuit: “În definitiv, eu nu sunt doar creatorul romanului, ci şi primul lui cititor. Şi daca eu nu sunt în stare sa ghicesc cu o oarecare precizie cum se va sfârşi blestematia aia, chiar şi cu avantajul cunoaşterii din interior a întâmplarilor, pot fi sigur ca-mi voi tine cititorii într-o stare de tensiune, care sa-i faca sa dea pagina dupa pagina. Şi totuşi, de ce sa-ti faci griji pentru final? De ce sa tii mortiş sa controlezi totul? Mai devreme sau mai târziu, fiecare poveste ajunge undeva.”
Şi King dezvaluie un secret scriitorului în devenire, un truc care l-a ajutat sa ajunga de la situatie la poveste (întrebarea “şi daca…?” explorând posibilitati nebanuite) sau diferenta dintre poveste şi intriga: “Povestea e cinstita şi loiala, intriga e schimbatoare şi e mai bine sa ramâna sub arest la domiciliu.” Alt secret are descrierea: prea saraca, da cititorului o senzatie de dezorientare şi miopie, prea bogata – îl îngroapa în detalii şi imagini. Şi iata marele secret, acelaşi cu al poeziei: “Descrierea începe în imaginatia scriitorului, dar ar trebui sa se termine în aceea a cititorului.” Şi nu mai e nicio mirare ca prozatorul citeaza din T.S. Eliot şi William Carlos Williams.
Dialogul, dupa Stephen King, da glas distributiei şi este crucial în definirea personajelor, pentru ca aşa oamenii îşi tradeaza trasaturi despre care ei înşişi nu au habar. Dialogul bun încânta, cel prost ucide (şi personajul şi placerea lecturii). Sfatul dat este acelaşi, de a lasa lucrurile sa îşi urmeze cursul firesc: lasati fiecare personaj sa vorbeasca liber, fara sa tineti cont de Legiunea Decentei sau Cercul de lectura al Doamnelor Creştine.
Stephen King se opreşte şi asupra altor aspecte: personajul (mai important ca întâmplarea, el sustine povestea), simbolismul şi tema (exemplificând cu sângele în Carrie), ritmul şi povestea din fundal. Se opreşte chiar la “maruntişuri” practice, însa extrem de importante pentru un scriitor în faza începuturilor: documentarea şi gasirea unui agent. Are însa grija sa strecoare la un sfârşit de capitol un şoc electric: “vorbim despre unelte şi dulgherie, adica despre cuvinte şi stil… dar, în timp ce ne continuam drumul, ar fi bine sa tineti minte ca vorbim şi despre magie.”
Elisabeta Lasconi
[ratings]
