The Year’s Best Science Fiction-vol. III

În primul rând, trebuie să recunosc că sunt un fan SF incorigibil şi că apropare orice text aparţinând acestui gen literar (unii critici literari susţin că sf-ul nici măcar nu este literatură) îl citesc cu plăcere.

De asemenea, nu prea îmi plac romanele SF în serie, pentru că citesc relativ încet şi pierd prea mult timp cu acelaşi univers şi personaje. Devorez însă cu o plăcere deosebită nuvelele cu lungimi cuprinse intre 50 şi 150 de pagini, pornind de la ideea că un autor talentat este capabil să scrie texte science fiction de cea mai bună calitate, între aceste limite de număr de pagini. D

in acest motiv, sunt un mare admirator al antologiilor Gardner Dozois, pentru că sunt adevărate vitrine ale SF actual şi nu ai nevoie să citeşti zeci de volume ca să vezi cum mai ticăi ceasul SF-ului modern, un singur volum al acestei antologii şi ai aflat ora aproape exactă în science fiction.

Volumul al treilea The Year’s Best Science Fiction, este prima parte a ediţiei 22, apărută în 2005, conţinând 15 autori, o parte dintre ei regăsindu-se şi în primele două volume apărute la Nemira. Un lucru de-a dreptul excepţional este faptul că 15 nuvele din acest volum (precum şi din volumul 4, sau al doilea al acestei ediţii 22) au fost nominalizate pentru premiul Nebula, 2 pentru Hugo iar 10 dintre ele au fost în primele 30 de texte SF ale anului 2005, după un clasament făcut de revista Locus.

Vorbeam din adâncuri de Pat Murphy face deschiderea în forţă a acestei antologii este un text scris în stilul clasic şi agreabil al subgenului soft and social SF . Acţiunea se derulează pe plaja unei insule pustii, cu două personaje : un naufragiat şi un robot care face cercetări subacvatice în zonă. Pe parcurs, cititorul află că de fapt robotul este coordonat de un copil autist, în cadrul unui proiect universitar, iar naufragiatul aproape moare deoarece comunicarea este lucrul cel mai dificil în această  frumoasă scriere SF. Autorul are la activ 2 premii Nebula

Pornirea ceasului a tânărului şi promiţătorului autor Benjamin Rosenbaum este un text clar cyberpunk, mai precis biopunk. Personajele sale sunt adolescenţi modificaţi genetic, cu trupuri sfidând absurdul dar şi cu simţiri afectate de combinarea nefirească de muşchi şi hormoni. În final, descoperim că aceştia nu sunt alteceva decât nişte copii bolnavi, atinşi de tot felul de boli genetice, într-un viitor nu prea fericit al umanităţii.

În A treia tabără, autorul David Moles ne poartă pe planeta îndepărtată Salome, o colonie umană uitată în spaţiul îndepărtat. Povestirea este un retro-pulp, cu o intrigă poliţistă în care se înfruntă două entităţi extraterestre, în dorinţa de a domina acesta capăt de lume. Povestirea este condimentată cu lupte, dezvăluiri senzaţionale şi o poveste de dragoste corespunzătoare.

Statul voluntar de Christopher Rowe este un text care poate fi considerat şi SF pe lângă o poveste absurdă şi, uneori, abstractă, un exemplu al subgenului magic realism. Universul zugrăvit este populat cu personaje excentrice, cum ar fi personajul principal : Soma, de profesie pictor care face copiii ale valurilor oceanelor, sau Jenny-cu-Vaselină-sub-Unghii, un fel de doctor-mecanic de automobile, care, ca mai tot ce există în această lume, are viaţă şi personalitate. Soma este răpit de un grup de ciudaţi numiţi Ciorile negre, purtându-l în tot felul de întâmplări, care de care mai stranie.

Un zeu din umbră dacă nu ar fi scrisă de Nancy Kress şi nu ar fi o space opera de cea mai bună calitate, am putea spune că este un text care tratează problemele menajului a trois în condiţiile de izolare cosmică. Personajele sunt : Tirzah, conducătoarea expediţiei cosmice, Agit şi Kane, bărbaţii echipajului. Aceştia împart totul între ei : dragoste, ambiţie, suspiciune, ură, în condiţiile în care nu sunt decât nişte entităţi virtuale transferate pe computerul sondei spaţiale, singura formă de existenţă capabilă să reziste într-un miez spaţiu-timp galactic, situat într-o adevărată baie de radiaţii ucigătoare. Cu toată atmosfera super tech în care se află cele trei entităţi, trăirile sunt pur umane. Cei doi bărbaţi intră în clasicul conflict macho, de data aceasta pe coordonate pur intelectuale, iar Tirzah încearcă să păstreze echilibrul, oscilând între sentimente de dragoste şi aprecieri profesionale faţă de cei doi.

Oameni de nisip şi zgură este scris de Paolo Bacigalupi, unul din autorii mei favoriţi, care în volumul doi al antologiilor Dozois, m-a încântat cu Omul Calorie. Faptul că lucrează la un ziar ecologic îşi impune amprenta asupra textelor sale, astfel şi primul şi cel de faţă, se petrec într-un viitor sumbru al omenirii, în care mediul înconjurător  distrus de intervenţia omului, într-un exemplu clar de distopie cu accente biopunk. În textul de faţă, atmosfera este de-a dreptul sinistră, totul fiind distrus, sau modificat genetic, inclusiv oamenii, care sunt un fel de ciudăţenii, capabile chiar să-şi auto regenereze părţi ale corpului în urma unor accidente. Trei gardieni ai unei mine găsesc un câine abandonat, şi adevărat, prin tuneluri abandonate şi încep un coabitat cu fiinţa pe care nu o înţeleg de nici un fel şi faţă de care nutresc sentimente amestecate de suspiciune, dispreţ şi afecţiune. În final, din cauza preţului prea ridicat al hranei organice, câinele este sacrificat şi mâncat, într-o vacanţă de coşmar, pe plaja unui ocean poluat cu petrol şi resturi de plastic. Povestirea a fost nominalizată pentru premiile Nebula şi Hugo, iar Omul-Calorie, după spusele autorului, va deveni roman. Un autor tânăr care trebuie urmărit cu atenţie în viitor.

Când Dumnezeu a bătut din palme nu este un text hard SF, aşa cum în prezentarea lui Michael F. Flynn se afirmă că este unul din cei mai buni autori de hard SF. Aceasta nu înseamnă însă că nu este de foarte bună calitate, textul fiind încadrat în sub genul space opera, bogat asortat cu elemente de cultură musulmană. În fapt, avem de-a face cu o expediţie umană pe o   planetă îndepărtată, în care grupul de expediţionari încearcă să înţeleagă civilizaţia pe care o descoperă aici. Finalul este însă tragic, cei pe care îi credeau nişte alieni plini de calităţi se dovedesc a fi nişte fiinţe ignorante şi criminale. Cei care iubesc naraţiunile despre descoperiri geografice , vor fi încântaţi de acest text.

Turism de M. John Harrison este un exemplu de hibrid SF : social science fiction şi biopunk.. Sunt din ce în ce mai convins că autorii englezi de SF au ceva aparte în stilul de exprimare literar. De multe ori, autorii englezi accesează un nivel în profunzimea literară a textului SF. Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre piesa de faţă. O mostră de SF pur, în care personajul principal : Jack Sertotin un ghid mai aparte în Raintown, un oraş şi mai aparte în care, pe timpul nopţii, străzile se amestecă între ele, clădirile dispar, au loc invazii de pisici şi telefoane  publice agăţate aiurea de pereţi într-un simplu cui. Oamenii sunt ciudaţi, marginalizaţi ai societăţii, clone etc. Toate aceste într-o poveste bizaro-ştiinţifică.

Pe cuvânt de cercetaş este un text construit pe fundaţia paradoxului temporal în care personajul principal citeşte nişte mesaje trimise de el însuşi din viitor, după o călătorie în trecut, într-un clasic time travel. Pare destul de complicat, dar nu este, deoarece textul este o poveste agreabilă care se petrece în zorii umanităţii. Despre autorul, Terry Bisson, se spune că este singurl scriitor de SF care a reuşit performanţa de a obţine, cu nuvela Bears Discover Fire, premiile Nebula, Hugo, Theodor Sturgeon şi Asimov.

Bărbaţii înseamnă necaz, de James Patrick Kelly, ne oferă o poveste care are loc într-un viitor straniu al umanităţii, într-o distopie in melange cu biopunk. Naraţiunea este o construcţie de tip poliţistă, cu personaje triste şi viitor sumbru, la care se adaugă un stil al autorului de-a dreptul colţuros, toate concurând la un text reuşit dar dificil la lectură.

Mama Egipt, de Kage Baker  este textul cu cele mai mari dimensiuni al antologiei. Dacă ar fi fost o nuvelă SF, probabil ar fi fost un fel de coloană vertebrală a volumului, avem însă de-a face însă cu un fantasy pur. Pentru cititorul român, Mama Egipt este însă extrem de interesantă, numai şi pentru motivul că naraţiunea are loc în România, sau mai bine zis, pe teritoriul unei Românii de prin secolul XVIII-XIX, vag definită geografic şi cu surse de documentare, a autoarei, destul de sărace. Astfel, oraşul Braşov este prezentat cu denumirea veche germană. Personajele poartă însă nume româneşti şi au apucături tipic naţionale, iar povestea este fluidă şi bine scrisă. Personajul principal : Mama Egipt este destul de tenebros dar nu are nimic de-a face cu vampirii, lucru demn de remarcat pentru un scriitor american.

Serendipitate sintetică, de Vernor Vinge schimbă brusc tonalitatea antologiei, aruncându-şi cititorii în valurile sulfuroase ale cyberpunk-ului. Acţiunea se petrece într-un viitor dominat de calculatoare, realitate virtuală, hackeri adolescenţi şi vârstnici inadaptaţi.

Mulţumesc doctore, de Mary Rosenblum este mitul lui Pygmalion în versiune SF. Eric este un tânăr mutilat cumplit în urma unui accident din copilărie şi căruia un doctor îi oferă şansa refacerii feţei graţie unei tehnologii sofisticate. Lucrurile sunt însă mai complicate decât par, doctorul fiind şi el marcat de pierderea propriului copil într-un accident. Experimentul merge bine dar trăirile interioare îl conving pe Eric să abandoneze proiectul. Mai puţin SF, mai mult sentimente.

Delhi, de Vandana Singh este o tânără americană, de origine indiană, care predă fizica şi scrie, printre altele, şi SF. Textul susnumitei autoare este un fel de SF, îmbibat până la saturaţie cu filozofie hindusă şi atmosfera unică a Indiei. Aseem, personajul principal, are puterea de a vedea oraşul Delhi în trecut sau viitorul îndepărtat, creierul său având capacitatea de a distinge aceste „amăgiri temporale” produse de „fluxul temporal”, care se mai încâlceşte şi el din când în când. Textul este o piesă frumoasă de time opera, ca sub gen SF.

Steaua căzătoare, de Brendan DuBois, este un text care ne propune  o nouă formă de rasism, într-un text distopic. Într-un viitor în care America supravieţuieşte într-o stare economică asemănătoare secolului XVIII, datorită „virusului final” care a distrus întreaga economie mondială, într-un orăşel din SUA, oamenii obişnuiţi reinventează rasismul, de data aceasta victimă fiind un astronaut, considerat vinovat de situaţia în care ajunsese naţiunea americană. O poveste cu trimitere la inconştienţa hackerilor care pot distruge o lume întreagă, în cazul de faţă, virusul fiind cauza prăbuşirii societăţii umane.

The Year’s Best Science Fiction vol III este o antologie în care sunt reunite 15 texte ce îţi oferă o imagine limpede a stării SF-ului actual, cu părţi bune şi altele mai puţin bune : primele te încântă lecturându-le, a doua categorie te invită la alte lecturi din următoarele volume Gardner Dozois.

Nicolae C. Ariton

[ratings]