În anul 2006 editura Nemira lansa în colecția “Suspans” prima carte din seria Roy Gace ce îl are ca autor pe Peter James, unul din cei mai citiți scriitori de romane polițiste din lume. “Viu sau mort” a fost urmat la scurt timp de “Să mori frumos!” apoi în 2007 de “Aproape mort” și în 2009 de “Pe urmele mortului”. “Ai să mori mâine” este cea de a cincea carte ce îl are ca protagonist pe detectivul din Brighton. Ca în majoritatea seriilor polițiste cazul prezentat este de sine statător, cunoașterea carților anterioare aducând însă un plus în evoluția personajului principal.

Pentru Lynn Beckett viața nu a fost tocmai roz: a trecut printr-un divorț, se luptă cu depresia și munca pe care o face nu-i aduce prea multe satisfacții. Pe lângă toate acestea fiica ei, Caitlin, este deja în al șaselea ei an de luptă împotriva unei boli grave de ficat. Un cronometru invizibil începe să ticăie amenințător în momentul în care doctorii o anunță pe Lynn că viața fiicei sale se apropie cu pași repezi de sfârșit. Singura soluție ar fi un transplant.

În apropiere de Shoreham, fostul soț al lui Lynn, își desfășoară munca pe un vas. La un moment dat echipajul face o descoperire macabră când una din pompele de lucru se înfundă cu cadavrul unui tânăr.

Detectivul Roy Grace este prins până peste cap în diverse cazuri iar orele suplimentare alocate muncii fiind scăzute din orele personale alocate relației sale cu Cleo. Cu toate acestea Roy va declanșa o anchetă în cazul tânărului descoperit pe malul mării și în scurt timp bucățelele puzzle-ului vor începe să se așeze. Ne vom scufunda astfel în lumea traficului de organe, o lume în care moartea unor oameni este motiv de îmbogățire pentru traficanți dar mai alea șansa vieții pentru clienți. Citeste mai mult »

Înainte de a citi romanul “Ubik“ de Philip K. Dick, m-am interesat puțin de impresia lumii despre el și unul din primele lucruri pe care cred că a meritat să le rețin a fost clasarea acestuia în topul 100 a revistei “Time” ca unul dintre cele mai bune romane în limba engleză publicate din 1923. Inițial apărut în 1969, chiar dacă plasat în situații și cadre de tip science-fiction, romanul își asumă tendințe horror și psihologice de înaltă calitate. Are tocmai echilibrul de care este nevoie pentru a reuși să trezească în cititor senzația de neliniște și de înclinare spre meditație, chiar dacă neintenționată sau nedorită. O să vă treziți privind în gol și analizând pe toate părțile consecințele unei eventuale conversii la realitate a unor scenarii cu care trebuie să se confrunte personajele.

Acțiunea se petrece în cadrul Confederației Nord Americane la începutul anilor `90, unde, ca în orice SF clasic, lumea evoluase suficient încât călătoriile interstelare să fie la ordinea zilei. Protagonistul este Joe Chip, angajatul unei companii cu profil neobișnuit pentru zilele noastre, care este trimis împreună cu câțiva dintre colegii săi într-o misiune pe Lună. Ajunși acolo, intriga se declanșează și în mișcare se pune un lanț de evenimente care pare să aibă logică doar pentru o scurtă perioadă de timp pentru ca mai apoi indiciile să îl facă pe cititor să-și schimbe unghiul din care privește întâmplările. Citeste mai mult »

O carte demna de trecut in revista este Apocalipsa 2012 scrisa de Lawrence E. Joseph, care dezbate un subiect din ce în ce mai mediatizat in zilele noastre si ne spune ce-i cu acest an, 2012, de ce acest an si de ce apocalipsa? Atunci va fi sfarşitul lumii sau al cui?

Lawrence E. Joseph ne explica despre saltul care il va face umanitatea, sfarsitul unei ere si inceputul alteia mai degraba, si nu Sfarsitul Lumii, asa cum s-ar crede. Declansarea acestui salt va fi facut, dupa parerea autorului, din miezul Pamantului, din Soare, din cer, din laboratoare, de la o gaura neagra, colapsul retelelor de electricitate si al satelitilor, pandemii, foamete, seceta sau încalzire globala scapata de sub control.

Am urmarit filmul acela in care se vorbea despre previziunile lui Nostradamus cu privire la sfarsitul lumii si, interesata de subiect, am citit si cartea lui Lawrence E.Joseph -”Apocalipsa 2012. Ce va fi dupa?” – al doilea volum din seria Apocalipsa 2012.

Volumul aparut la Editura Nemira are 320 de pagini, iar pe coperta are ca ilustratie saracul nostru glob pamantesc, mistuit de flacari.

Intrigata de acest posibil sfarsit al lumii la o data atat de exact precizata, 21.12.2012, am inceput sa citesc foarte interesata, “mancand” paginile, cum prindeam o clipa libera. Citeste mai mult »

Credeam că nu o să mai apară. Chiar dacă Nemira are uneori obişnuinţa să lase unele serii de cărţi care nu se bucură de prea mare succes nepublicate până la ultimul volum, sunt extrem de fericită că nu a fost cazul şi de data asta. Pauza a fost într-adevăr ceva cam lungă între a doua carte și cea despre care e vorba acum, dar după ce am primit-o cadou, n-am putut s-o las din mână (la propriu), aşa că unica concluzie este că a meritat aşteptarea.

Nu obişnuiesc să citesc cărţi de tipul Gossip (cum fără îndoială e şi asta), dar… ce pot să spun? M-a prins de la început. Și-i va prinde pe marea majoritate a celor care încep să citească primul volum, care dă şi numele întregii serii de “Lux”. Fiind o pauză de vreo cinci ani între publicarea la Nemira a primului volum şi a actualului, probabil că cei care au cumpărat cărţile imediat după ce au apărut, au nevoie de câteva ore în care să răsfoiască romanele precedente pentru a-și aminti ce, unde şi cum a rămas. Eu așa am făcut și așa mi se pare normal. Recenzia mea va fi însă mai mult pentru cei care urmează să-și cumpere toate cele trei cărți de acum înainte.

Aşadar, din respect pentru ei, o să evit să dau detalii despre acţiunea din cărţile apărute înainte de “Invidie” pentru că asta ar strica cu siguranţă plăcerea lecturii tuturor. Societatea înaltă a pus întotdeauna oprelişti tinerilor, şi mai ales tinerelor din familiile bogate a căror cod de onoare nu le permite să îngăduie iubiri sincere, ci aleg mai degrabă o nefericire dureroasă, dar care să fie trăită în lux. Aventura continuă pentru Élisabeth și personajele din jurul ei, doar că de data asta se va pune și punctul final. Şi apropo de punctul acesta final, are ceva care cu toate că în contextul cărții mă face să rup paginile, privind-o din exterior câteva zile mai târziu, îmi place. Citeste mai mult »