Vernor Vinge a devenit faimos pentru romanele sale premiate cu Premiul Hugo “Foc in adanc” (1992) si “Adancurile cerului” (1999). Iar faptul ca si acest roman “La Capatul curcubeului” a primit un premiu Hugo in 2007, confirma faptul ca este unul dintre cei mai apreciati scriitori.

In acest roman, Robert Gu, personajul principal, isi revine dupa ce a fost bolnav de Alzheimer. Candva un poet celebru, prin progresele din medicina Robert a reusit chiar sa isi recapete tineretea. Singurul lucru pe care nu l-a recapatat este muza lui poetica.

Ceea ce revine este si personalitatea lui rautacioasa, care isi gaseste placerea in a-i rani pe cei din jur, si din aceasta cauza Robert este indepartat de cei pe care i-a cunoscut inaintea bolii sale. Avand o relatie tensionata cu familia fiului sau, el merge inapoi la scoala pentru a invata abilitatile necesare intr-o lume care s-a schimbat radical.

Treptat, Robert ajunge sa se apropie de nepoata sa, Miri, si un tanar student, Juan, si sa exploreze noi tehnologii, inclusiv cea a retelelor electronice omniprezente, care s-au dezvoltat de la internetul din zilele noastre.

Inainte de acest lucru este un prolog in care un agent de informatii descopera un studiu cu privire la un virus proiectat spre ai face pe oameni sa se comporte intr-un anumit fel (in acest caz, sa cumpere un produs de cofetarie) in momentul in care apare un declansator vizual (un spot tv). Implicarea este ca fie o natiune ori un grup terorist planuieste sa utilizeze aceasta tehnologie in scopuri apocaliptice. Sursa probabila a virusului este urmarita intr-un laborator din San Diego. Citeste mai mult »

Acum cativa ani buni am simtit nevoia sa cumpar Dune (era la prima publicare in tara noastra). Mi-a placut titlul; in plus, auzisem ceva despre autor si se parea ca era foarte bine cotat.

Eram familiarizat cu genul SF, fiindca mi-am inceput copilaria sub semnul lui Jules Verne, devorat din scoarta in scoarta, iar apoi mi-am hranit imaginatia cu « omul-amfibie », cu Pe urmele unor animale rare sau nemaintalnite, cu Amintiri despre viitor (ultimele doua din alt gen decat creatia beletristica) etc. Nu mai insist asupra titlurilor, se adunasera deja foarte multe, la care se adaugau imaginile din filme de acelasi gen. Mai adaug doar faptul ca Vangelis ma insotea (si ma insoteste) permanent atunci cand aveam/am timp sa il ascult (evident, il evoc in acest context mai ales pentru legatura lui cu Blade Runner).

Nu am putut sa las din mana primul volum din saga pana nu l-am terminat. Mi-a starnit imaginatia intr-un mod deosebit si m-a coplesit cu bogatia viziunii. Notiuni din cele mai diverse domenii (religie, de fapt, religii, antroplogie, filosofie, sociologie, stiinte exacte, literatura) ma invadasera intr-un univers atat de coerent incat l-am luat drept real. Dune era o planeta reala, Paul Atreides/Muad’dib era real, viermii de pe Dune erau reali, fremenii si canturile lor existau si ma fascinau literalmente cu modul lor de a fi. M-am contopit total cu el si am devenit fan neconditionat al lui Frank Herbert. Il citeam in romana, evident, iar traducerea contribuia, si ea, la succesul lecturii. Continutul si maniera in care era redat se imbinau armonios, iar scriitura respecta ritmul faptelor – sacadat atunci cand actiunile deveneau rapide, epic atunci cand era vorba de descrieri. Pe scurt, intrasem intr-un univers fabulos in sensul cel mai deplin al cuvantului, care ma provoca neincetat la interogatie si judecati de valoare, caci : „Mintea credinciosului e o minte care stagneaza”, spune unul dintre motto-urile unui capitol. Citeste mai mult »

Volumul III « Jocurile Foamei », « Revolta » recapata intensitatea cu care a fost conceput primul volum al trilogiei de succes. Volumul II a fost dedicat in totalitate tranzitiei dintre inocenta cu care Katniss si Peeta intra in arena si maturitatea cu care cei doi vor aborda problemele serioase ce izbucnesc in a treia parte.

« Revolta» nu face decat sa contureze intrigile partii a treia si sa exploreze confuzia cu care Katniss ii abordeaza pe cei doi potentiali iubiti, Peeta si Gale. Ca si consecinta a sfidarii sistemului, Katniss este luata in vizor de presedintele Snow. O data la 25 ani Jocurile Foamei capata un nou scenariu devenind mai crud si mai sangeros, astfel Katniss si Peeta se pregatesc sa fie mentori la o editie neobisnuita, insa nu se asteapta sa fie rechemati in arena cu ocazia a celei de-a 75-a editie. Chiar daca se presupune ca pentru fiecare editie deosebita regulile sunt deja scrise cu ani inainte, amprentele presedintelui Snow nu trec neobservate, Katniss simtindu-se pedepsita in mod direct pentru sfidare. Singurul scop a lui Katniss in arena este de a-l tine pe Peeta in viata si totodata aceeasi dorinta o are si Peeta in ceea ce o priveste pe Katniss. Fiind preocupati de supravietuirea celui drag, cei doi protagonisti nu realizeaza ce se intampla in jurul lor si nu observa ca fac parte dintr-un plan bine pus la punct.

Haymitch impreuna cu ceilalti mentori aflati in viata, cu seful creatorilor de joc Plutarch, cu o forta rebela ascunsa de ani de zile insa pregatita sa atace intra in contact cu districtul 13, care se presupunea a fi distrus in intregime de forta Capitoliului. Acest district misterios a acceptat oferta Capitoliului de a trai in subteran si de a nu se implica in problemele Panemului, insa in 75 de ani de liniste, planul razbunarii si a revoltei s-a dezvoltat. Citeste mai mult »

Dupa succesul primei parti din trilogia “Jocurile foamei”, a doua carte revine cu aceeasi povestire fascinanta ce ii are ca protagonisti pe tanara supravietuitoare a Jocurilor, Katniss Everdeen si pe presupusul sau iubit Peeta Melark. Dupa sfidarea creatorilor de joc si a insusi presedintelui Panemului presupusul cuplu incearca in zadar sa imbunatateasca situatia prezentandu-si relatia prin toate districtele, astfel construind o fatada menita sa inlature revoltele care incep sa apara.

In scurt timp Katniss se afla in postura de a alege tabara, de partea presedintelui Snow continuand cu falsa idila pentru a imbuna cetatenii flamanzi ai Panemului sau de partea rebelilor care privesc gestul cu fructele otravite din cadrul Jocurilor ca o vociferare a revolutiei. Astfel pe langa lupta cu sistemul necrutator, Katniss duce o lupta interioara incercand sa-si dea seama ce este corect in situatia de fata. Cu toate ca cei doi invingatori se asteptau la o viata lipsita de griji pentru ei si familiile lor, adevarata fata a castigului si a faimei incepe sa se arate si repercusiunile indraznelii din cadrul Jocurilor de care au dat dovada amenintand cu sinuciderea, incep sa le tulbure viata. Cei doi nu reusesc sa imblanzeasca nemultumitii si astfel presedintele Snow se arata foarte razbunator.

Intr-o ipostaza mai degraba confuza decat curajoasa, Katniss incearca din rasputeri sa-si exploreze sentimentele si sa-si identifice alesul inimii insa in zadar, deoarece nu este pregatita sa renunte nici la sensibilul Peeta nici la infocatul Gale. Fiind finte atat de diferite amandoi reprezinta pentru Katniss o anumita perioada a existentei sale. Gale reprezinta padurea, libertatea, vanatoarea, tot ceea ce Katniss pretuieste in Districtul 12. Pe de alta parte Katniss este constienta de sentimentele lui Peeta fata de ea si se simte atrasa de el de-a lungul celor doua romane, insa nu realizeaza in ce fel. Supravietuirea impreuna si devotamentul lui Peeta in arena o face sa realizeze ca ar putea fi cu adevarat indragostita de el, insa si « Sfidarea » se incheie fara vreun indiciu asupra alegerii lui Katniss. Citeste mai mult »