Toti poate ne imaginam o intalnire sau de ce nu o cooperare, intre civilizatia noastra si o civilizatie extraterextra. La fel ca si noi, Philip K. Dick si-a imaginat o astfel de posibilitate dar, mai mult, a si transpus pe hartie acea viziune si astfel a luat forma romanului science-fiction – Jucatorii de pe Titan.

De ce Jucatorii de pe Titan? Ei bine, pentru ca si acesti locuitori de pe Titan, vugi cum sunt numiti in roman, simt placeri ca si noi oamenii atunci cand joaca jocuri de noroc, in special cand castiga mizele puse in joc in defavoarea terranilor, adica a locuitorilor de pe Terra.  Jocul este jucat si de pamanteni intre ei si poarta numele de Cacealma, persoanele care participa pierzand sau castigand, de exemplu, proprietatile  puse  drept miza. Astfel norocosii castigatori ai jocului ajung sa controleze acele teritorii, cu tot cu cetatenii  numiti non-P care le locuiesc.

In roman intalnim numeroase persoane, care mai de care mai importante in actiunea cartii,  fiecare in parte, prin actiunile sale, influentand desfasurarea actiunii, chiar daca unii  nu sunt mai mult decat simpli participanti intr-un grup de jucatori. Citeste mai mult »

Dintre toate cartile Sveva Casati Modignani publicate de Nemira, Rosu-coral mi-a placut cel mai mult. Aprecierea mea, desigur subiectiva, trece cu vederea unele stangacii si inutilitati literare ale volumului (mi s-a parut fara rost  introducerea sedintelor de psihoterapie ale Lilianei, a caror justificare e mai mult decat stravezie) si se leaga de modul in care scriitoarea urmareste grupul central al cartii, anume familia Ernestinei si a lui Renato.

Aceasta este o familie de muncitori italieni, profund implicata in miscarea sindicala din Milano a deceniilor de mijloc ale secolului XX, care creste 4 copiii si reuseste sa se mentina unita si fericita, in ciuda evenimentelor nu intotdeauna favorabile din fundalul socio-economic al epocii.

Epoca este in sine interesanta. Este vorba despre Italia postbelica, marcata de o Stanga puternica, de incidentele dramatice, sangeroase provocate in deceniile 6 si 7 de Brigazile rosii  si de scandaluri de corputie economica la nivel inalt care aduc, pentru orice roman, o senzatie de deja vu. Citeste mai mult »

Shining este al treilea roman a lui Stephen King (al patrulea daca adugam si romanul “Rage” scris sub pseudonimul de Richard Bachman) care a stat la baza filmului horror “The Shining” (1980) regizat de geniul Stanley Kubrick. Desi filmul infatiseaza extraordinar povestea lui Jack Torrance, pot spune ca am simtit o nevoie nebuna de a afla povestea in totalitate. O nevoie care imi putea fi potolita doar de cuvintele lui Stephen King insirate intr-un volum de apoximativ 500 de pagini in care relata intreaga lume transpusa de acesta.

Shining, la prima vedere poate parea o simpla poveste horror a unei familii captive intr-un hotel bantuit de trecut, dar nu este in totalitate asa. “Shining” este romanul dramei unei familii in care intalnim tema paternitatii si pe omul simplu, americanul de rand care se confrunta zi de zi cu aceleasi probleme ca si orice alt om de pe acest pamant.

Jack Torrance, scriitor aspirant si fost profesor, incerca din rasputeri sa-si mentina familia unita. Incearca sa treaca peste problemele cu bautura si peste actele sale de violenta. Accepta postul de ingrijitor pe timp de iarna in izolatul Hotel Overlook din Colorado si dupa ce se muta cu sotia, Wendy si fiul sau clarvazator, Danny, unde spera sa-si termina piesa la care lucreaza de ceva vreme. Citeste mai mult »

Dupa ce am terminat de citit Jocul lui Ender de Orson Scott Card marturisesc am ramas blocat cam o jumatate de ora  – “ai de capu meu!”. Ultimele pagini mi-au pus rotitele in miscare si universul descris in primele 200 de pagini a inceput sa se miste si sa capete proportii nebanuite odata ce am facut conexiunea si cu titlul cartii. (Totusi, asta nu e un motiv sa cititi doar ultimele pagini.)

Ce pot spune despre carte? Jocul lui Ender e o carte pe care nu o poti lasa din mana pentru ca din momentul din care citesti prima pagina, se creeaza o legatura intre tine si personajul principal – Ender – un copil e 6 ani. Primele capitole le citesti pentru ca vrei sa aflii cine este Ender, urmatoarele pentru ca vrei sa aflii mai multe despre lumea stranie din viitor si ultimele pentru ca vrei sa aflii care e legatura dintre un copil de 6 ani si razboiul oamenilor cu extraterestii – denumiti colocvial “Gandacii”?

Aparent, nu exista nici o legatura, insa dupa ce citesti cartea, totul devine asa de logic si de evident. Si aici cred ca este substanta cartii : autorul isi pregateste  incet si temeinic toate elementele necesare pentru a exploda cu un deznodamant genial.

Povestea este foarte simpla si e foarte usor de urmarit. Totusi, in spatele unei actiuni simple se ascund foarte subtil numeroase indicii si detalii care ridica multe intrebari pe parcurs. Citeste mai mult »