2010: A doua odisee – razboiul rece ca vidul

In June 23, 2010 in Autori, Carti, Clasici, SF

0Dupa prima odisee spatiala, Arthur C. Clarke te lasa sa te intrebi (pe buna dreptate) ce mai urmeaza? In fond, ca in majoritatea romanelor SF din perioada anilor ’80, autorul nu rezolva decat o parte a misterului monolitului de pe Luna. Iar in prima odisee spatiala poate ca nebuneasca întrecere dintre inteligenta artificiala HAL si astronautul David Bowman s-a terminat, insă nu si rezolvarea misterelor extraterestre.

Prima odisee este continuata cu un roman nominalizat la premiul Hugo in 1983 si ecranizat (intr-o continuare mai putin cunoscuta decat iceputul seriei) un an mai tarziu (in fatidicul 1984). A doua odisee se indeparteaza putin de problemele clasice ale primului contact cu artefactele unei civilizatii extraterestre… dar numai pentru a le aborda intr-o maniera mult mai spectaculoasa si mai revelatoare decat in primul roman.

Cum mentiona si Arthur C. Clarke in notele sale la romanul “2061” (al treilea din seria odiseilor cosmice), “Aceasta carte nu este o continuare lineara la 2001. Toate aceste carti  trebuie considerate variatiuni pe aceleasi teme, implicand multe dintre acleasi personaje si situatii, dar neintamplandu-se in mod necesar in acelasi univers.” Citeste mai mult »

Articol postat de: admin

Legile crimei – John Sandford

In June 23, 2010 in Autori, Carti, Suspans

0Legile crimei este prima carte din seria Prada, scrisa de John Sandford, fost jurnalist si detinator al premiului Pulitzer. Cartea il are ca personaj principal pe Lucas Davenport, un politist complex si imprevizibil,ale carui metode de rezolvare vor trezi interesul cititorului inca din primele pagini.

O crima nu are legi, dar in viziunea Cainelui turbat, pentru a savarsi o crima aproape perfecta trebuie sa respecti un set simplu de reguli, pe care el le lasa in urma dupa fiecare omor savarsit,ca un mesaj pentru cei care incearca sa-l prinda : Nu ucide niciodata pe cineva cunoscut, Sa nu ai niciodata un motiv, Nu urma niciodata un tipar care poate fi recunoscut… Fata de alti criminali, el recunoaste ca e nebun. Este tipul omului retras, care nu atrage niciodata atentia si este evitat de ceilalti. Are un chip cunoscut, chiar banal, insa reuseste sa-si pastreze calmul si emotiile ascunse, chiar si in putinele momente in care Davenport este aproape sa-l prinda, iar acest lucru starneste furia si nemultumirea detectivului,care isi da seama ca are de-a face cu un criminal cu mult mai inteligent decat se asteptase. Citeste mai mult »

Articol postat de: admin

Negurile – legendele rescrise la genul feminin

In June 22, 2010 in Autori, Carti, SF

Marion-Zimmer-Bradley_Negurile-1Marturisesc ca am luat trei carti din seria Avalon de pe site-ul Nemira pentru ca erau la pret redus. Ii poti spune cum vrei, dar nu asteptam mare lucru de la aceste carti. Sunt un conservator in privinta lecturilor. Le-am pus in biblioteca in speranta ca, intr-o zi, plictisit, le voi face loc in viata mea. Totusi, din curiozitate, am deschis primul volum din Negurile. Am avut un soc, nu o mai puteam lasa din mana. Mai mult nu aveam timp. Intr-o saptamana ma casatoream.

Oare de ce nu m-am gandit ca istoria, legenda poate fi si altfel scrisa? Eram obisnuit cu faptele barbatilor, in cazul acesta Arthur, si niciodata nu m-am gandit la femeile epocii. De ce?! Cred ca din obisnuinta, din educatie sau aiurea pur si simplu. Ei bine, istoria femeilor din epoca crepusculara a lui Arthur unde se intrepatrunde legenda cu realitatea palpabila povestita magistral de Marion Zimmer Bradley e uluitoare. Evenimentele relativ marunte, lipsite de semnificatie imediata, izbucnesc cu toata forta cand te astepti mai putin rasturnand sau completand o situatie aparuta din neant. Lupta pentru putere, lupta dintre crestinism si vechea religie a druizilor da o dinamica foarte intensa naratiunii si te face sa te gandesti la ascensiunea crestinismului in Britania. Ma gandesc acum ca poate vechile religii erau mai sincere, mai profunde si mai apropiate de om. Citeste mai mult »

Articol postat de: admin

Misterul Mortii din Strada Jubilee – Pierduta in mister!

In June 22, 2010 in Autori, Carti, Suspans

0Misterul Mortii din Strada Jubilee este o carte care iti va capta atentia necontenit. Nu trebuie sa te lasi prins in filele povestii, ci trebuie sa iti gandesti singur urmatorul pas.

Francessca, sau cum prefera protagonista sa fie strigata – Fran, devine detectiv fara voie. Desigur, totul incepe cand mai multe persoane fara adapost, printre care si Fran, sunt somate sa paraseasca casa pe care au ocupat-o ilegal. Nimeni nu vrea sa plece, dar cand gluma se ingroasa, nefiind nici o cale de scapare, casa devine pustie, un numar mic de locatari indraznind sa mai ramana. Cu toate acestea, Fran, Squib, Nev si Terry nu stiu ce o sa se intample.

Fran, pleaca impreuna cu Nev in cautarea unei alte locuinte, dar in zadar, la fel pateste si Squib. Cand se intorc acasa nu li se pare anormal disparitia Theresei. A doua zi de dimineata, Infernul este pe cale sa se dezlantuie. Cei trei urca pana in camera lui Terry pentru a se asigura ca aceasta a plecat, dar din nefericire o gasesc pe aceasta spanzurata de tavan. Nimeni nu stie cum sa reactioneze. Pe parcursul povestirii Nev iese din peisaj, dar Squib va mai aparea de cateva ori. Fran, se intalneste cu Alastair, unchiul Theresei si, astfel, ii este propus sa devina detectiv, pentru a afla cine a omorat-o pe Terry. Citeste mai mult »

Articol postat de: admin

RSS