Jocul lui Gerald
In August 25, 2011 in Autori, Carti, Clasici, Horror, Literatura contemporana, Suspans
Un material de Oana Catinas
Este ceva special în stilul de a scrie cărţi a lui Stephen King. Poate faptul că romanele lui sunt atât de diferite, deloc previzibile – precum majoritatea din genul horror, poate “de vină” sunt descrierile amănunţite care te fac să te scufunzi mai adânc în lectură sau poate este altceva – un detaliu prea minuscul, pe care nu suntem în stare să-l sesizăm.
Deşi tot ce a scris acest autor a devenit automat un best seller, mereu am auzit că “Jocul lui Gerald” nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor celor pasionaţi de opera lui King. Atunci mi-am zis că trebuie neapărat să am şi să citesc acea carte.
Acţiunea se concentrează în jurul unei femei care rămâne încătuşată de pat, într-o casă din mijlocul pustiului, după ce soţul ei moare în timpul unui joc erotic. Fără a avea vreo speranţă pentru a fi salvată, Jessie trebuie să găsească un mod de a se elibera, pentru a supravieţui. Acest efort îi aduce amintiri legate de copilăria ei traumatizantă. King reuşeşte prin prisma personajului principal – Jessie Burlingame – să ilustreze natura minţii umane.
Cabalistul
In August 24, 2011 in Autori, Carti, Fantasy, Literatura contemporana, Suspans
Un material de Bogdan A.
Cabalistul e una dintre acele cărți pe care le citești într-o singură zi de la cap la coadă. Desigur, nu e obligatoriu. Este prezentată ca plină de concepte morale, mistice și filozofice dar eu zic că e mai degrabă plină de acțiune, nu degeaba este încadrată la secțiunea suspans. Acțiunea nu e non-stop dar, la cele 300 de pagini ne permitem să mai citim și câteva dintre dilemele personajelor.
Așa cum spuneam, Dov Silverman nu pierde timpul cu descrieri, în schimb dialogul este abundent și prezintă câteva elemente din tradiția iudaică religioasă și mistică(de aici titlul, cabalistul).
Nu vă lăsați înșelați, nu e vorba despre un singur cabalist ci mai mulți, aproape toate personajele principale pot fi încadrate în această tipologie, cabalistul fiind persoana care folosește cartea Cabala pentru a găsi răspunsuri la întrebările existențiale și, desigur să folosească un pic de magie divină… sau satanică.
Carrie – Stephen King
In August 23, 2011 in Autori, Carti, Clasici, Horror, Literatura contemporana, Suspans
Un material de Tudor Vaidean
Cred că se cuvine ca, înaintea recenziei unei cărţi precum „Carrie” aparţinând unui scriitor atât de mare ca Stephen King, să spun câte ceva despre „istoricul” ei. „Carrie” a apărut în anul 1973 şi este primul roman al regelui horror, Stephen King. Dar, după cum spune chiar el în cartea lui „Misterul regelui: Despre scris”, cartea a avut un „trecut” agitat, ajungând inclusiv la coşul de gunoi, după numeroasele respingeri ale editurilor.
Însă opera a fost „salvată” de către soţia lui, care i-a propus câteva modificări şi o extindere. În prezent, atât cartea cât şi ecranizarea, sub regia lui Brian De Palma, au devenit celebre şi se bucură de o popularitate incredibilă.
Eroina, după a cărei nume a fost dat şi cel al cărţii, este Carrietta White, o liceană de 16 ani. Doar că viaţa acesteia nu este precum a celorlalţi. La şcoală este batjocorită de colegi datorită aspectului fizic şi a naivităţii, iar acasă trebuie să suporte fanatismul religios al mamei sale, înclinat mult spre nebunie.
Blaze vs Dolores Claiborne
In August 22, 2011 in Autori, Carti, Clasici, Eseu, Horror, Literatura contemporana, Suspans
Un material de Alexandrina
Acest week-end l-am dedicat recitirii operei lui Stephen King, unul dintre autorii favoriti ai mei si… ai mamei mele. Vecinii de pe strada mea au in biblioteca lor, spre surprinderea mea, fiecare cate cel putin 1-2 titluri Stephen King. Nu din lipsa de ocupatie ci din pura intamplare mi-am dat seama ca in acelasi stil caracteristic, Stephen King ne prezinta mai multe lumi, stari interioare si personalitati, prin prisma personajelor sale.
Vreau sa iau in vedere Dolores Claiborne si Blaze, doua dintre cartile care imi plac foarte mult si pe care le-am savurat. Vad ca numele personajelor parca le este predestinat, mai ales in cazul primului roman, unde autorul prezinta drama unei femei povestita de ea insasi. Viata dezastruoasa pe care o traieste, familia dezmembrata pe care femeia incecarca sa o tina in limitele normalului, bataile pe care le indura de la sotul ei, respingerea copiilor sau mai bine spus a fiicei, moartea unuia dintre copii, se cuprind toate in numele pe care aceasta il poarta, “Dolores”, care are semnificatia “dureri”, in traducere, nu doar “durere”, ci “dureri”, la plural. Femeia este hartuita de propriile ei amintiri, de planul pe care l-a pus la cale prin care sa-si omoare barbatul care ii chinuia fiica facandu-i avansuri.

